Latest Entries »

K1600_014-3


I. Dumbrava de Sus – Poveste cu ”Copii soarelui”, Guru-ul ”Adi de la Brad mistere cu garduri electrificate, santinele și vindecări uimitoare

1) O comunitate din Apuseni dă lecţii de tinereţe fără bătrâneţe

November 25th, 2008, Liliana Petrus

„Suntem un fel de haiduci. Traim izolati pentru ca asa e mai bine pentru noi. Multi au incercat sa ne puna „bete-n roate”, dar au incetat atunci cand si-au dat seama ca nu vrem raul nimanui, ci dimpotriva. Ne trezim dis-de-dimineata si mergem la munca campului. Cursurile pe care le organizam in fiecare an sunt gratuite. Noi asiguram tot ceea ce este necesar pentru desfasurarea acestora, inclusiv masa si cazarea”, mai spune, zambind, Ardelean Farcas. “

Vreo 30 dintre noi, tineri, frumoşi, educaţi, suspecţi de o anume înţelepciune, s-au retras undeva în munţi. Spre a vedea lucrurile aşa cum sunt în realitate. Pentru că asta înseamnă vipassana, una dintre cele mai vechi tehnici de meditaţie din India. Un proces de purificare personală „întins“, pentru cine poate, până la eliberarea totală. Din „strânsoarea“ celor trei cauze majore ale suferinţei noastre: dorinţa, aversiunea şi ignoranţa. De unde o anume iluminare. Sau, cine ştie, poate Iluminarea însăşi. Că nu e om să nu fi avut, măcar o dată în viaţă, explicită sau dosită prin cotloanele subconştientului, nostalgia iluminării. Şi căreia i se spune, cel mai adesea, pentru că trebuie să poarte un nume, Buddha.
Dosarul 1013
Vasile Ardelean Fărcaş este recunoscut ca un maestru între cunoscătorii diverselor tehnici de meditaţie din România. Unii spun că-i ciudat, alţii că-i genial, unii că-i de dincolo de realitate, alţii că-i în chiar centrul ei. Cei care au fost la Dumbrava de Sus, la vipassana, îl caracterizează ca fiind un personaj „foarte special“. El, în schimb, nu se crede vreun guru, ci un căpşunar sau un căprar, funcţie de ce treburi face în ziua respectivă: „Da’ de la care poţi învăţa, uneori, mai mult decât de la o mie de doctori, care sunt şi ei bolnavi. Eu am fost paralizat, la şapte ani, şi medicii nu m-au putut pune pe picioare. M-am vindecat singur, am mers în peştera de la Ţebea şi am meditat. Apoi asta am făcut cam toată viaţa. Pe vremea lui Ceauşescu m-au luat cu duba, chiar înainte să mă însor, pentru propagandă anticomunistă. M-au dus şi la Elena, ea a zis şase ani. De închisoare, evident. Am dosarul 1013, cine vrea să-l verifice. Eram mai mulţi, pe vremea aceea, ne tot luau, unii au plecat cu Pacepa, în ţară am mai rămas doar vreo trei-patru“.
Copiii soarelui susţin că practicarea vipassanei are, ca efect secundar, vindecarea unor boli fizice dintre cele mai grave: „Am avut oameni care au scăpat de diabet, cancer la plămâni, chiar şi un copil cu SIDA s-a făcut bine. Până în urmă cu vreo cinci ani, o grămadă de bolnavi veneau aici ca la doctor. Le-am demonstrat că se poate, dar acum nu mă mai ocup cu asta, nu e rostul meu. Că, după ce se vindecă, oamenii îşi văd de prostiile lor şi iar ajung în suferinţă. Aşa că n-are rost, e pierdere de timp“, explică Ardelean Fărcaş.
După zece zile, era alt om
Un bun prieten de-al meu, preocupat de tehnici de dezvoltare personală, m-a convocat într-o zi la o şedinţă de guvern, cum îi spunem noi. Adică o discuţie pe o temă dată. Cu nişte căni mari de cafea, în faţă, şi cu o suferinţă comună, în spate. Aceea de a nu fi înţeles ce-i cu noi pe lumea asta. Întâlnirile de acest gen se lasă, de regulă, cu hotărâri importante pentru ţara celor doi locuitori. Unul divorţează, altul se duce, în sfârşit, la dentist, cineva îşi cumpără o maşină prin programul Rabla, altcineva nu mai iubeşte pe nimeni, pentru că acest sentiment, exersat de vreo câteva ori, l-a cam îndobitocit. Mă rog, tot felul de chestii, da’ să ne oprim la cele lumeşti. De data asta, atipic întâlnirilor noastre, că, de obicei, exista o documentaţie, omul mi-a trântit-o cam pe nepregătite: „Mă duc la un curs de vipassana. Ce zici?“ Am reacţionat tot atipic: „Du-te, dragă, cum să nu! Da’ ce-i aia?“ Ori nu prea ştia nici el, ori nu prea înţelegeam nici eu. Am dedus că sunt unii, printr-un sat din Apuseni, într-o comunitate numită Copiii soarelui, care te învaţă cum să te eliberezi de energiile negative, prin meditaţie. Cică zece zile nu vorbeşti cu nimeni, nu comunici nici măcar prin gesturi, doar stai, cât îi ziulica de lungă, şi te analizezi pe tine, îţi concentrezi toate simţurile spre înăuntrul tău.
Zis şi făcut, el a mers la vipassana, apoi ne-am adunat pentru următoarea şedinţă de guvern. Între timp mă documentasem şi eu, părea ceva interesant. Da’ nici chiar aşa! Când mi-am revăzut prietenul de-o viaţă, după doar zece zile de meditaţie din aia, m-am dat trei paşi înapoi. Sincer, eram uimită şi speriată, în acelaşi timp. „Doamne, ce ţi-au făcut acolo?“, a fost prima întrebare. Mi-a răspuns printr-un zâmbet stâlcit. De la atâta nevorbit, avea gura uşor înţepenită. Nu ştiam cum să-l iau, era şi nu era el, parcă mă întâlnisem cu un străin, pe care îl ştiam, totuşi, de undeva. Slăbise 15 kilograme, arăta la vreo 30 de ani, deşi poartă 47, avea o privire senină, mieroasă, el, care de obicei e trist şi îngândurat. Lumina, pur şi simplu, în jur, îţi venea să-l iei în braţe şi să-l pui la rană. Schimbarea era atât de şocantă încât m-am blocat şi n-am mai zis nimic. În schimb, am gândit: „Ori ăsta s-a dilit, ori acolo chiar se întâmplă nişte lucruri! Sau poate am luat-o eu pe arătură!“ În vreo două zile, proaspătul întors de la vipassana i-a bulversat pe toţi prietenii noştri comuni. Toţi au văzut ceea ce văzusem eu. Nimeni nu a înţeles ceea ce nu înţelesesem nici eu. Aşa că hai în Apuseni, fraţilor, să vedem ce naiba se întâmplă acolo!
„Sunteţi nişte morţi ambulanţi“
Dacă vrei să mergi la cursurile de vipassana e foarte simplu. Intri pe site, trimiţi un mail sau dai un telefon şi treaba-i rezolvată. Dacă vrei să mergi ca ziarist, totul devine complicat, spre imposibil. Ardelean Fărcaş, Adi de la Brad, cum îl ştie lumea, li­de­rul comunităţii, îmi spune, clar, că nu-l in­te­resează nici presa, nici publicitatea, nici faima. Şi că a hâşâit, la viaţa lui, mulţi ziarişti de pe-acolo: „Tu, dacă vrei să faci ceva, hai la cursuri, stai zece zile, vezi cum îi şi după aia n-ai decât să scrii. Mie nu-mi trebuie prestigiu, ci roşii şi varză în grădină. Noi nu ţinem asta ascuns, da’ trebuie să vii aici, să înveţi. Nu aşa, să-ţi spun eu una-alta, tu să scrii în revistă şi să iasă un tal­meş-balmeş!“ Acuma, ce să zic, omul are dreptate, în principiu. Numai că eu nu dispun niciodată de zece zile, plus două, drumul dus-întors, pentru o documentare. Aşa că l-am mai sunat, am mai insistat, din una-n alta am aflat că avem şi amintiri co­mune. Ne-am mai văzut, cândva, în copi­lărie. Ceea ce l-a mai înmuiat. Dar tot nu pot să vin când sunt cursurile de vipassana, că atunci oamenii au altă treabă, nu să stea la poveşti cu mine. Şi încărcătura energetică e alta, ca outsider nu i-aş rezista. În fine, am căzut de acord că se poate, într-o vineri de toamnă. Şi-am luat drumul Apusenilor, spre Dumbrava de Sus, la vreo 20 de kilometri de oraşul Brad, din judeţul Hunedoara.
Copiii soarelui au un fel de sat în sat, în sensul că locuinţele lor sunt grupate pe coama unui deal. Nişte case vechi, ţărăneşti. Din Ribiţa, unde se află ultima staţie de autobuz, mai mergi pe jos, pe un drum de căruţe, vreo zece kilometri. Te poţi încumeta şi cu o maşină, la o adică, da’ să fie mai de teren. Ori măcar să ai milă de ea, s-o cam ţii în viteza melcului. Am ajuns sus cu sentimentul straniu că intrăm într-o altă lume. O linişte patriarhală, miros de fân proaspăt cosit, joc de culori prin grădini, cerul coborât, obraznic de albastru, peste toate astea, de-ţi venea să-l împingi înapoi, cu mâna. La umbra unui nuc, câţiva de-ai casei trebăluiau la sortat legume şi fructe. De departe, apoi şi de aproape, păreau nişte copii care se joacă frumos. Aveam să aflu, mai târziu, că sunt oameni în toată firea, cei mai mulţi spre şi peste 40 de ani, că unii au şi copii… Între ei l-am recunoscut pe maestru, ei, o să mă ierte, ştiu că nu-i place să-i zici aşa. După bineţe, m-am aşezat pe o ladă şi am intrat, firesc, în „procesul tehnologic“ de culegere a porumbelor (nişte fructe sălbatice) de pe crengile uscate, adunate în grămezi. Era să mă otrăvesc, aşa, din prima, că am vrut să gust nu ştiu ce boabe negre, de plantă ciudată, toxice, ca atare, dar cu proprietăţi vindecă­toa­re, dacă sunt prelucrate. O vre­me ne-am văzut de treabă, fără să ne prea băgăm în seamă unii pe alţii. Timp în care presupun că Ardelean Fărcaş m-a „scanat“, cap-coadă. Deşi zice că nu-i prezicător, da’ unele lucruri îţi sar în ochi, pur şi simplu, dacă ştii să vezi, omul nostru mi-a înşirat toate belelele pe care le am, de la fizice la metafizice. Sigur că nu vi le spun, e mai importantă concluzia: „Sunteţi nişte morţi ambulanţi, modul de gândire negativ se propagă prin voi cu viteza luminii. Hai la un curs, să vezi câtă mizerie scoţi afară! Că nu mai ai energie, uită-te la tine, nu mai poţi, eşti secătuită. Răul începe de la voi, din oraşele mari, unde tot ce înghiţi, de la aer până la mâncare, e toxic. Pui sămânţă de grâu, iese grâu. Pui rău, ce-ai vrea să iasă? Toţi ne naştem fru­moşi, ca fond natural, apoi ne educăm, în ghilimele, şi pierdem totul. Dezvoltăm doar intelectul, iar partea spirituală e acoperită de zgură. Vă pierdeţi în mizerii, sunteţi bătrâni la 40 de ani, universul vostru interior nu mai lucrează, corpul e o epavă. Sunt peste opt mii de tipuri de cancere în lume şi toate pătrund prin aceste spărturi energetice“.
După această muştruluială, pe care mi-o asum, mi-a dat şi „reţeta“: „Te-aş tunde zero, că nu ţi se aeriseşte creierul, te-aş pune la vreo zece clisme şi, evident, la un curs de vipassana, să scapi de molozul emoţional, să te eliberezi“. Sună promiţător, da’ o lăsăm pentru data viitoare.
Sexul dăunează grav evoluţiei spirituale
Copiii soarelui spun că locul acesta, în care au ales ei să trăiască, are nişte energii speciale. El a fost descoperit de Ardelean Fărcaş, în 1984, în ziua de Paşte. În urmă cu peste zece ani, l-au cumpărat, cu gospodării cu tot, de la ţărani. Membrii fondatori ai asociaţiei se cunoşteau între ei, de la diverse întâlniri pe teme de meditaţie. Apoi au mai venit şi alţii, la cursuri de vipassana. Şi le-a plăcut atât de mult, încât au rămas. Unii au şi copii, e o comunitate în toată regula.
Felul în care se trăieşte aici este, într-adevăr, simplu, natural, aproape ireal de frumos pentru vremurile noastre. Fiecare zi începe şi se sfârşeşte cu o oră de meditaţie. În rest, toată lumea are de lucru. La grădină, la animale, în bucătărie, la curăţenie… Din piaţă nu cumpără decât orez, toate celelalte alimente sunt produse la faţa locului, sută la sută ecologic: legume, fructe, pâine de casă, uleiuri presate la rece, brânză, dulceţuri. Un stil de alimentaţie care face minuni, de vreme ce toţi arată aşa de tineri, de vii, de lipsiţi de umbre. Şi spun că nu s-au îmbolnăvit niciodată de când sunt aici, că n-au treabă de doctori, a fost cazul doar de dentist.
De câteva ori pe an, într-un corp separat de clădiri, organizează cursuri de vipassana, pentru începători şi avansaţi. Totul este gratuit şi, mai mult, oferit cu drag, pentru că asta contează în calea spre purificare: hrană, cazare, instructori. După curs, dacă ţi-a plăcut, dacă vrei să ajuţi un viitor student şi, evident, dacă ai de unde, poţi să faci o donaţie. Ceea ce, de regulă, se cam ­petrece.
În ceea ce priveşte bucătăria internă a unui curs, Adi este destul de zgârcit în detalii. O ţine, una şi bună, că n-am decât s-o încerc pe pielea mea: „Totul se rezumă la observarea respiraţiei, asta e, de fapt, vipassana. Te concentrezi pe cum intră, cum iese, şi deja ai scăpat de multe lucruri. Respiraţia e legătura universului tău interior cu exteriorul, fără ea totul dispare. Urmărind-o, înveţi să-ţi dizolvi ego-ul, să iei totul natural, aşa cum se întâmplă, nu cum ai vrea tu să fie. Dorinţa, în general, dezechilibrează. Faci, aşa, ca un scurt-circuit, nu te mai încarci energetic. Există o lege a naturii şi o natură a legii. O să te cutremuri când o să vezi ce putere are mintea ta! Toţi avem sămânţa sfinţeniei, ea e legătura între noi şi creator. Doar că, de obicei, o pierdem pe drum. Bărbatul, de pildă, îşi pierde cea mai preţioasă energie când face sex. De aia se zice că e bine s-o faci doar pentru procreere, dacă vrei să evoluezi spiritual. În timpul cursurilor de vipassana, e obligatoriu să te abţii de la orice activitate sexuală. Femeile şi bărbaţii stau separat, aici avem mai multe femei, ca de obicei ele ţin în spate spiritualitatea lumii. De aia trebuie respectată femeia, indiferent de cum arată. Gata, nu mai spun nimic, cine vrea să vină să vadă. În alea zece zile, şi dacă-i tontoloc tot învaţă ceva!“
În lume există peste 180 de centre în care se deprind tainele vipassanei. În ţări dezvoltate, ca Anglia, de pildă, ­cursurile au taxe exorbitante, de mii de euro, fiind accesibile doar elitelor. Centrul din Dumbrava de Sus este singurul din lume care are grădini ecologice şi asigură o viaţă naturală sută la sută. Poate tocmai de aceea, aici vin şi ­cursanţi din S.U.A., Canada, India, Germania, Australia, Italia sau Grecia.
Copiii soarelui este o organizaţie culturală non-profit, perfect legală şi nu are caracter religios. Nimeni nu te converteşte la nici o religie, eşti convertit doar la tine însuţi, dacă se poate spune aşa: „Înveţi să fii stăpânul minţii tale, să nu mai fii sclavul ei, să ai o viaţă sănătoasă, fizic şi psihic, să trăieşti fericit. Nu este nicidecum o ramură yoga. Accentul cade pe gândirea pozitivă, care te ajută să-ţi păstrezi echilibrul interior, pentru a avea o viaţă frumoasă“, susţine Adi de la Brad.
Fotografie de grup cu nişte copii ai soarelui
Cristina: „În 2003, am venit aici la un curs de vipassana, sfătuită de mama, care fusese şi ea. Doar că eu am rămas. Sunt din Piatra Neamţ, eram studentă la limbi străine. Simţeam că viaţa de la oraş mă ucide, încet, dar sigur, acolo contează doar banii, nu şi sufletul. În locul ăsta am simţit că pot să trăiesc, în rest doar supravie­ţuiam. Mi-am terminat şi facultatea, am licenţă în patru limbi străine. Chiar profesez, sunt interpret şi ghid pentru cursanţii noştri de peste hotare. Nu ştiu dacă e uşor sau greu să stai aici, probabil că şi una şi alta, ca orice mod de viaţă. O să rămân cât o fi să fie, vreau să văd schimbările din acest loc, unde mă simt în siguranţă“.
Andrei (fiul lui Adrian Fărcaş): „După ce-am terminat liceul, la Brad, m-am aşezat aici, că-i mai bine. Nu mă freacă nimeni la cap, că se tot luau de mine, că tata-i aşa şi pe dincolo. Or, scuzaţi, pentru mine tata e foarte important. El m-a învăţat cel mai preţios lucru din lume, adică să trăiesc liber. Şi asta pot s-o fac exact aici. Am vrut să plec din ţară, la un moment dat, da’ nu dau eu libertatea pe nişte nimicuri“.
Irina: „Mi-a plăcut aici, de la început, întinereşti, în esenţă, dacă te deschizi mult faţă de locul ăsta. Scapi de măşti, te întorci la ceea ce eşti, de fapt. Şi, prin ­cursu­rile de vipassana, poţi face ceva concret pentru oameni, îi ajuţi să se cunoască, să se împace cu ei înşişi“.
Mirciulică: „Sunt aici de trei ani, am terminat Facultatea de relaţii economice internaţionale, acum am început masteratul. Îmi place viaţa asta, simplă, redusă la esenţe. Locul mi se pare fantastic, sunt legat de el şi afectiv, bunica mea este din zonă“.
Dodi: „Nu mi-a plăcut niciodată oraşul, simţeam că nu mă regăsesc acolo, totul era o învârteală fără rost. Sunt din Sibiu şi eram student la Cluj, la calculatoare. Am venit la cursul de vipassana şi de-atunci, de patru ani, am rămas aici. Am oareşce probleme cu familia, nu e de acord cu alegerea mea, dar asta e!“
Mihaela: „Am lucrat ca asistent social, la Iaşi, vreo opt ani. Când am înţeles ce se face la Dumbrava de Sus, n-am ezitat nici o clipă. Sunt aici de la început, membră fondatoare, pentru că am considerat că forma cea mai înaltă de ajutor e să-l ajuţi pe om să se cunoască, nu cu haine sau mâncare. Acum sunt şi consilier la Primăria Ribiţa, că primarul a cerut un om de la noi, ca să ţină legătura cu autorităţile. Mă duc la şedinţe, dacă pot rezolv vreo problemă, m-am ocupat de iluminatul public, de pildă. Nu suntem sălbatici, chiar dacă trăim mai retras. Ba, dimpotrivă, ne tot şcolim, avem diplome de agricultori, pomicultori, fermieri şi nu mai ştiu ce, că aşa ne cere Uniunea Europeană“.
Sigur că gura târgului spune multe despre copiii soarelui, de la aberaţia că ar mânca oameni până la orgii sexuale. Deranjat, dar şi amuzat, de folclorul cu pricina, Ardelean Fărcaş a refuzat să vorbească despre orice detaliu legat de viaţa lor intimă. Nu am fost foarte fericită cu asta, dar îl înţeleg. La urma-urmei, dacă scriu despre un chirurg, de pildă, sunt mai puţin importante starea lui civilă, fanteziile sexuale sau cu cine şi ce face în pat.
Doar să şezi, fără să cugeţi
Adrian, 47 de ani, manager: „Am fost la cursul de vipassana în primăvară, din dorinţa de-a afla cine sunt eu, de fapt. Că nu sunt nici diploma, nici profesia, nici casa, nici maşina… E o experienţă foarte grea, dar folositoare. Acolo am înţeles, de-adevăratelea, bancul ăla cu ardeleni: Ce faci, bade, şezi şi cugeţi? Nu, numa’ şed. E foarte important doar să şezi şi să te uiţi înăuntrul tău. Înţelegi, în sfârşit, că poţi păcăli orice pe lumea asta, dar nu şi pe tine. M-am simţit atât de bine acolo, încât nu mă mai simţeam, ca trup, cu greutate şi dureri, eram doar o conştiinţă. Condiţiile ca să ajungi aici sunt foarte dure, dar merită. Ne trezeam la patru dimineaţa, meditam aproape tot timpul, în afară de pauzele de masă şi odihnă. Trebuia să stăm aşezaţi, nu pe scaun, nici lungiţi, cu spinarea dreaptă, într-un fel de turceşte, de lotus, de în genunchi, fiecare cum putea. Sigur că înţepeneai, că te dureau toate cele. Şi stăteai, aşa, obişnuindu-ţi fiinţa cu capacitatea de a fi conştientă de ceea ce se întâmplă, folosind ca vehicul respiraţia. Inspiram şi expiram, atent la ceea ce simt. Mi-au zis să-mi rad barba, că mă încurcă. Şi să-mi dau jos crucea de la gât, din acelaşi motiv. Zece zile n-am vorbit cu nimeni, doar cu instructorul, seara, pe probleme legate strict de tehnica meditaţiei. Eu, de pildă, mă simţeam aiurea că nu pot să-i mulţumesc persoanei care îmi punea mâncarea în farfurie. N-aveam voie nici gesturi, nici semne. Mâncam cu faţa la perete, nici măcar nu ne vedeam între noi. Eram vreo 15 femei şi vreo 10 bărbaţi, cazaţi în case diferite, separaţi şi la meditaţii. În ultima zi, simţeam că nu se mai termină, aveam, aşa, un fel de tensiune. Acum am nostalgia de-a reveni acolo, mă simţeam atât de bine, şi fizic, şi psihic. Vreau să mă întorc la starea aceea şi apoi să reuşesc să o păstrez“.
„Ieşisem din timp“
Sandu, 40 de ani, maseur, student la kinetoterapie: „Am aflat de aceste ­cursuri de vipassana de la un client. L-am sunat pe Adi, m-a întrebat dacă nu-s nebun, că au mai mers unii cu probleme, au spart geamuri… Mai făcusem meditaţie înainte, dar nu 11 ore pe zi, e mult, foarte mult. Mi s-a spus că zece zile în acest regim echivalează cu doi ani de meditaţie de o oră zilnic. La Dumbrava de Sus sunt condiţii de mânăstire budistă, totul e decent, dar auster, în acelaşi timp, ca să nu simţi confort, să nu-ţi exacerbezi egoul. Mâncarea este foarte simplă, naturală, o adevărată revelaţie pentru pasionaţii genului. În principal, făceam două tipuri de exerciţii: stăteam nemişcaţi, într-o probă de fermitate, foarte grea, că-ţi trecea os prin os, apoi ne plimbam atenţia pe anumite părţi ale corpului. Ultima nu-mi prea ieşea, nu-mi puteam controla mintea. După o vreme, nu ştiu cât, nu mai aveam percepţia zilelor, ieşisem din timp. Mă gândeam că ajung acasă şi îi găsesc pe toţi bătrâni, că a trecut o veşnicie. Concentrarea asta pe interior chiar mi-a folosit. Am devenit mai calm, mai atent, observ tot felul de lucruri, de nuanţe. Cred că ar fi bine, măcar o dată în viaţă, să trecem şi prin asta. E un exerciţiu de interiorizare complet, e prima dată când eşti singur cu tine, nu te mai poţi minţi, nu mai ai unde să fugi, îţi eşti singur oglindă. Asta e, de fapt, marea întâlnire. Din care înţelegi că adevăratul sine nu ţine de prostiile noastre de zi cu zi. Şi în planul sănătăţii fizice se întâmplă nişte lucruri. Eu mi-am făcut analizele, înainte să plec, şi aveam tot felul de probleme, de la nisip la rinichi, până la mâl la bilă. După două săptămâni, când am refăcut analizele, nu mai aveam nimic. Doctorul s-a mirat, mi-a arătat ecografiile şi a întrebat, aşa, ca pentru el, ce-o mai fi şi asta? Vipassana, am răspuns, aşa, în mine!“

2) Dumbrava de Sus – Poveste cu ”Copii soarelui”, Guru-ul ”Adi de la Brad mistere cu garduri electrificate, santinele și vindecări uimitoare

În vara lui 2006 pe 21 iunie, România Liberă publica un articol care a făcut un pic de vâlvă la vremea aceea. Era scris de Ștefan Ciocan și se numea Meditatie orientala în izolarea Apusenilor.

Se vorbea despre un grup de oameni care trăiește izolat în satul Hunedorean, Dumbrava de Sus. Își spun ”Copii Soarelui” și practică ceea ce se numește meditația ”Vipassna”, o disciplină indiană veche de mii de ani.
Satul Dumbrava de Sus, ascuns în Munții Metaliferi, la vreo 20 de kilometrii de Brad este situate într-o zonă de un pitoresc nebun, crestele cu păduri sălbatice presărate pe ici colo cu stânci golașe te face să te crezi în altă lume.
Accesul spre locația unde trăiesc acei oameni este extrem de anevois, ascuns în peisaj.
Pe culmea unui munte, asociația deține mai multe gospodării și le-a transformat într-un fel de cartier general, terenul aferent face ca membrii acestei asociații să trăiască din ceea ce produc, ba mai și asigură traiul de zi cu zi al celor câteva zeci de cursanți care trec pe acolo annual.
Guru-ul ”Adi de la Brad”
Asociația ”Copii Soarelui” este coordonată de un individ numit Adrian Ardelean Fărcaș, ”Adi de la Brad” cum se autodenumește.
Este un fost miner, chiar el spune că, încă din copilărie, a avut un mare interes față de plante și față de propietățile lor aparent miraculoase, dar pare a avea și niște capacități extrasenzoriale.
Adi de la Brad, spun cei de la România liberă a manifestat o deschidere totală față de ei, reportofonul necreîndu-i emoții. Ce i-a mirat a fost faptul la un moment dat le-a spus celor trimiși de ziar că au problem medicale. „Ai grijă! Tu ai probleme cu inima, tu ai probleme cu stomacul, tu ai probleme cu ficatul„, dignostice confirmate de testele medicale efectuate ulterior de respectivii.
Pe unul din membrii echipei l-a avertizat: „Dumneata ai o minte tare agitata. Dacă nu ai fi atat de nelinistit, ai întelege ce trebuie sa faci mult mai ușor. Dumneata suferi, ai ceva care te neliniștește și, cu toate ca pari foarte calm și optimist, nu e deloc asa. Sper sa nu te superi, dar procedezi greșit. E ca si cum ai merge în pădure și ai încerca să tai copacul cel mai gros de la mijloc, în loc să ai răbdare, să sapi la radacina lui și să-l slăbești pâna când cade singur„. Cel căruia i-a spus asta a confirmat.
Meditația ”Visspana”
Meditatia „Vipassana” este una dintre cele mai vechi tehnici de acest fel din India. Într-o perioadă în care era demult uitată, a fost redescoperită cu secole în urma de catre Gautama Buddha. Vipassana înseamna sa vezi lucrurile asa cum sunt ele în realitate. E un proces de purificare personala prin observare interioara„, spune guru-ul Adi de la Brad.
Guru-ul mai spune că asociatia „Copiii Soarelui” este o organizație non-profit perfect legală și nu are nici un caracter religios. „Organizam patru cursuri de meditatie de cate 10 zile in fiecare vara. Sa fim intelesi: nimeni nu te converteste la nici o religie. Oricine vrea sa invete este binevenit la noi. Cei care au probleme medicale sa nu creada ca vin aici, pune cineva mana pe eisi se vindeca. Vipassana elimina cele trei cauze ale suferintelor: dorinta, aversiunea si ignoranta – probleme de natura psihica. Ca purificarea mentala, alaturata unor remedii naturiste, are ca efect secundar si indepartarea unor afectiuni e altceva. Cine crede ca doctorul te vindeca, e un ignorant. Tu singur te vindeci. Trebuie doar sa vrei cu adevarat acest lucru. Nici eu nu vindec pe nimeni. Le spun doar unde au gresit si ce trebuie sa faca pentru ca starea lor sa fie mai buna„, mai adaugă Guru din Apuseni.
Energiile locului
Fărcaș spune că locul unde și-au ales locația nu este unul ales la întâmplare, ci că este un loc, ”unic în lume”. ”Este cel mai puternic generator de energie benefică din tară” spune Guru, mult mai bun decât locurile din Făgărașunde se adună yoginii.
Pe o culme din apropiere se găsește o cruce din piatră. Fărcaș spune că aceasta are mai mult de 100 care emite și ea energii positive, vânătorii ocolind-o deoaarece le dă dureri de cap deoarece ei au plecat de acsasă că gândul de a ucide.
Prinți arabi tratați la Dumbrava de Sus
Locația ”Copiilor Soarelui a fost vizitată de mulți oameni cu problem de sănătate foarte grafe, certificate de analize în laboratoare sofisticete, cazuri date de medicina obișnuită ca fiin incurabile. „De exemplu, si cancerul de plamani se poate vindeca, daca persoana respectiva poate ajunge la un echilibru interior. Am avut si un copil bolnav de SIDA caruia i-am aplicat un tratament si, dupa 24 de zile, am reusit sa demonstrez ca maladia a disparut„, spune Adi de la Brad.
La cei de acolo au apelat personane din SUA, Canada, Germania, Australia, Grecia, Cipru și multe alte țări. Remarcabilă este prezența unoui cuplu princiar din Emiratele Arabe Unite, membrii asociației refuzând să dea nume sau alte date referitoare la cei care le-au cerut ajutorul.
Autogospodărire după reguli propii
”Copii soarelui” trăiesc din ceea ce le dă natura, din rezultatele muncii lor. Există firme care îi sponsorizează, dar sumele fiin prea mici pentru a se organiza cursurile, și a-i găzdui pe cursanți, întreaga suprafață a dealului pe care e situat sediul este cultivat cu cartofi, varză, fasole, morcovi sau ceapă.
Fructele sunt și ele o sursă importantă de supravietuire. Toamna, mari cantitati de mere și cartofi sunt transportate în judetul Arad, unde sunt schimbate pe faina si alte produse agricole ce nu pot fi obținute în Dumbrava de Sus. „Suntem un fel de haiduci. Trăim izolați pentru ca așa e mai bine pentru noi. Mulți au încercat să ne pună bețe-n roate, dar au incetat atunci cand și-au dat seama ca nu vrem răul nimanui, ci dimpotrivă. Ne trezim dis-de-dimineață și mergem la munca câmpului. Cursurile pe care le organizăm în fiecare an sunt gratuite. Noi asigurăm tot ceea ce este necesar pentru desfășurarea acestora, inclusiv masa și cazarea”, mai spune, zambind, Ardelean Farcas.
Cazul la Kanal D
De cazul ”Copiilor Soarelui” și al Guru-ului ”Adi de la Brad” s-a ocupat și Kanal D într-un reportaj ralizat la fața locului.
Ce incită în povestea aceasta sunt câteva detalii.
Faptul că izolarea grupului este una ermetizată de garduri electrificate și de prezența unor paznici, ”santinele” cum le spun localnicii, precum, și faptul că înainte de a-i primi, membrii echipei de la Kanal D a fost ținut câteva ore. ”Din cauza energiilor, că dacă te lăsam să intrii te că**i pe tine” – a spus Fărcaș spre amuzamentul celor prezenți.
Mi-a atras atenția felul în care arătau ”Copii Soarelui”. Fețe care zâmbeau tâmp care aruncau priviri spre Guru din când în când, să vadă dace e serios ori zâmbește, reacțiile urmând modul în care acesta reacționa.
Vorbeau de ”meditație” ca de motivul principlal pentru care erau acolo, precum și un fel de împăcare cu sine, împăcare ce îi făcea să nu își pună întrebări, să nu dorească să interacționeze cu cei din exterior.
Ceva ar mai fi de remarcat. Aspectul de aparență sănătate.
În repotaj, cei de la Kanal D au inserat un caz al unui băiat care a evadat de acolo. (Asta mi se părea, un fel de loc de detenție). Într-un moment de luciditate băiatul respective a reușit să fugă, prietena lui și un prieten au subliniat un fapt. ”Era complet dezorientat, nu știa nice ce dată e.”
Ce este șocant însă, este ceva care apare ca un fel de pată ce iese în evidență extreme de pregnant: Guru-ul Adi de la Brad.
Șoca prin siguranța celui care controlează totul deoarece cei din jur nu au habar ce metode folosește.
Cineva a înaintat ipoteza că fiind cunoscător al plantelor și a efectelor lor, cumva crea un fel de drog care își lipsea de voință victimele, deschizându-le astfel mințile laideile ”zeului” lor, Adi.
Aceeași siguranță a celui care este convins de propria superioritate și intangibilitate, mai reiese și din declarațiile absolute șocante.
A recunoscut senin, în fața adepților, că el cu asta se ocupă: cu maniularea oamenilor. Cu spălarea creierelor lor. Cuvinte spuse chiar de el.
De asemenea, peste poate, m-a uimit declarația lui legată de spălarea creierelor și de manipularea oamenilor din care încerc să reproduce: ”… eu manipulez oameni. Cu asta mă ocup. Nu o fac doar eu ci și Dan Diaconescu”.
Ce mi se pare extrem de grav acolo este prezența copiilor, copii care nu se duc la școală deoarece Gurul personal consideră că omul, pentru a trăi nu are nevoie de școală, el însuși fiind un om neșcolit.
De asemenea, la fel de grav este și faptul că toate propietățile asociației, sunt de fapt trecute în acte pe numele său omul fiind incredibil de bogat. Averea asociației nereducându-se doar la ce se vede acolo.
La Kanal D au mai spus că oamenii de acolo cultivă și fac comerț cu căpșuni, cătină, atenție, roșii într-un loc unde niciodată nu se cultivau deoarece nu apucau să se coacă…
Cred că autoritățile ar trebui să dea un pic mai multă atenție ”Copiilor Soarelui” și mai ales Gurului până nu avem surpriza să descoperim cineștie ce nenorocire.
P.S. Pe cei care doresc să afle mai mult despre Copii Soarelui și care doresc să își facă singuri o părere documentată, dincolo de spectacularul căutat de presă și de misterul dorit de cei din asociația respectivă, îi invit să ”răsfoiască” siteul lor:
Centrul de Meditaţie Vipassana Dumbrava de Sus, Hunedoara, România”, accesând acest link http://www.meditatie.ro/

https://romanicablues.wordpress.com/2012/01/22/dumbrava-de-sus-poveste-cu-copii-soarelui-guru-ul-adi-de-la-brad-mistere-cu-garduri-electrificate-santinele-si-vindecari-uimitoare/

II. TAO Garden (Thailanda)

Simt nevoia sa revin cu detalii despre Tao Garden si timpul petrecut in cuibul maestrului Mantak Chia. Nu de alta, dar cred ca nu am reusit sa transmit exat ceea ce am simtit si experimentat acolo.
Pentru inceput, trebuie sa marturisesc ca in primele doua ore la Tao Garden am fost de-a dreptul inspaimantata. Vladimir era in culmea bucuriei in masinuta de golf care ne ducea spre casa noastra, dar eu ma intrebam ce o sa fac cu el dupa ce ne instalam acolo. Televizor nu exista, nu erau spatii de joaca, doar o gradina imensa si multa liniste. Eu mergeam in varful picioarelor prin casa, dar nu puteam sa-i cer si lui asta. Apoi, la piscina, era un mesaj descurajant: copiii sunt 12 ani nu vin nesupravegheati si parintii trebuie sa se asigure ca nu vor tulbura invitatii.
Dar a fost nesperat de bine. Doua ore la piscina, alergatura prin gradina, cartile de colorat si puzzle-urile i-au ocupat tot timpul. La pranz dormea trei ore. Asa ca am avut timpul si linistea de investigatiile si tratamentele programate la clinica de la Tao Garden.
Totul a inceput cu analize de sange si o consultatie. Deshidratare, probleme digestive, de colon, de spate, circulatie, lipsa de vitamine, cam asta ne-a iesit. A fost o discutie de 30 de minute in care am cautat sa aflu de la el tot ce-mi doream. Cred ca am reusit. M-a sfatuit sa fac o detoxifiere, sa iau vitamine, sa fac mai multa miscare, imi recomanda yoga, masaj thailandez, si sa manac multe legume crude. Acestea ar trebui sa fie prezente in procentaj de 60% in meniul zilnic. Am discutat si despre el: era de profesie chirurg si dupa ce practicase chirirgia timp de 12 ani la Washington a vrut sa renunte la viata urbana si a venit aici, la Tao Garden.
Pentru asta am tinut cateva secunde fiecare deget intr-un aparat pentru vizualizarea aurei si, pe baza lui au aparut graficele. Graficele iti arata aura, locurile in care este slabita, daca diferitele afectiuni sunt de natura fizica sau emotionala si cum se deplaseaza centrii (chakrele) de pe linia centrala pe care ar trebui sa se afle. Catalin a venit coplesit dupa aceasta consultatie si timp de doua zile am tot discutat graficele.
Iata ce am aflat despre aura
  • Problemele cu rinichii: sunt generate de sentimentul de frica;
  • Emotiile negative asociate problemelor cu inima sunt invidia, cruzime, graba, aroganta.
  • Problemele cu inima si din zona capului care mi-au fost gasite au fost clasificate ca fiind insa de natura fizica – pentru cap prea multe ganduri, griji, stres si lipsa de somn, iar la inima – si asta mi s-a spus in trei randuri, lipsa de exercitiu fizic. In mod ciudat, oamenii de la Tao Garden iti pot ghici felul de viata din cateva analize: sange si aura.
Informatiile acestea nu sunt secrete, le gasesti pe internet si in carti (eu am gasit aceste lucruri detaliate in “Sistemul complet al disciplinelor taoiste ale corpului, mintii si trupului”, scrisa de Mantak Chia). Aici, maestrul completeaza cu emotiile negative asociate plamanilor (suparare si tristete) sau ficatul (manie).
A mai urmat un masaj medical pentru spate, in cursul caruia doctorita mi-a atras atentia sa stau drept. Din cauza pozitiei incorecte la birou, a pozitiei picior peste picior toata partea stanga era tensionata si imposibil de masat. Sfaturile ei: sa stau drept, sa fac miscare la 40 de minute si mi-a aratat cateva exercitii de indreptare a spatelui si de rotire a gatului.
Semnatura Tao Garden o reprezinta insa Karsai Nei Tsang si Chi Nei Tsang, primul – un masaj al zonei genitale si al doilea al zonei abdominale, ambele cu efect energizant, detensionat si detoxifiant. Doctorul m-a avertizat ca primul, Karsai Nei Tsang, este “oarecum invaziv”, dar m-a asigurat ca este extrem de benefic organismului.
Dar cum maestra Karsai era o doamna foarte serioasa, nu prea atragatoare si de renume mondial, al carei scop era sa pastreze acest masaj in limite terapeutice si sa nu-l duca in sfera sexuala… l-am crezut. Oricum, pana atunci tot ce am aflat despre mine si trupul meu era corect (despre Karsai Nei Tsang si Chi Nei Tsang o sa pregatesc un post special).

http://www.thaistory.ro/tao-garden-aura-karsai-nei-tsang/

2. Gradina Maestrului Mantak Chia

“Il cunosc pe Maestru de cand preda in America si l-am urmat si cand a hotarat sa se intoarca acasa, in Thailanda. Este un invatator foarte bun”, mi-a spus Lydia Schierning, o nemtoaica in varsta care lucreaza la un post de radio si il cunoaste indeaproape pe Maestru. Dupa calculele mele, de mai bine de 35 de ani. Am simtit de la bun inceput ca ma simpatiza, imi zambea de fiecare data cand ne intalneam la masa si imi pare rau ca nu am avut curajul sa intru in vorba cu ea decat la plecare. Zilele acestea as fi avut de invatat multe de la ea – despre Tao si Maestru.
Mantak Chia este unul dintre cei mai faimosi maestri Tao contemporani . Este creatorul sistemului Tao Universal, directorul Centrului Tao Universal si al Tao Garden Health Spa & Resort. Maestrul Mantak Chia s-a nascut in 1944, in Thailanda, din parinti chinezi. La 6 ani a invatat de la calugarii budisti cum sa-si “linisteasca” mintea. De timpuriu a invatat boxul thailandez, apoi Tai Chi Chuan sub indrumarea maestrului Lu care, curand, l-a initiat in Aikido, Yoga si niveluri superioare de Tai Chi. Cand era student la Hong Kong, l-a cunoscut pe maestrul taoist Yi Eng (I Yun). De la acesta a invatat tehnici pentru activarea și eliberarea meridianelor corpului, practici pentru lucrul cu energia cat și practicile avansate de iluminare Kan si Li. Maestrul Yi Eng este cel care l-a autorizat sa predea si sa vindece. Avea doar 21 de ani cand a început sa studieze in Singapore Kundalini, Yoga taoista și Buddha Palm, apoi a trecut la arta masajului profund abdominal Chi Nei Tsang. Pentru a intelege mai bine mecanismele din spatele energiei Chi a studiat de asemenea anatomie occidentala și medicina timp de 2 ani. Studiul si practica s-au intins pe durata a 40 de ani, apogeul acestora fiind crearea sistemului de vindecare Tao Universal care combina taoismul cu medicina chineza, thailandeza si occidentala. Mantak Chia este autorul a 23 de carti.
Am avut privilegiul sa fim invitati in Tao Garden Health Spa & Resort, in “cuibul” maestrului, o gradina ca un colt de Rai langa Chiang Mai (in Nordul Thailandei). Oameni de toate varstele vin aici pentru relaxare, dar in special pentru tratamentele de la clinica Pakua, pentru meditatie si practica Qui Kung alaturi de maestro (sau de altii, formati de el). Initial un teren viran de 32 de acri, dupa cum ne-a povestit Lydia, locul a fost transformat intr-o gradina exotica si umbroasa, plina de flori si miresme, dupa planurile maestrului Chia.
In prezent, in resort sunt doua zone de meditatie, doua pavilioane destinate exercitiilor de Chi Kung (dimineata si seara), piscina, biblioteca, clinica Pakua si, desigur, bucataria celor 5 elemente unde, in dreptul fiecarui fel de mancare, ingredient sau suc, sunt notate beneficiile si indicatiile terapeutice. La Tao Garden se insista mult pe alimentatia raw (legume sunt consumate crude pentru a-si pastra toate vitaminele) si pe detoxifiere. Deci: cafea decofeinizata, sucuri naturale din legume si fructe (si combinatii surprinzatoare, de pilda: pepene si ghimbir, ananas si varza, din ceapa si miere), infuzii medicinal. Se mananca foarte putina carne, in special peste.
Noilor veniti li se fac teste de sange, sunt consultati, li se face analiza aurei si, pe baza acestora, li se prescriu terapiile necesare. Lista de terapii este extinsa: acupunctura, masaj thailandez, Tai Chi Chi Kung, Yoga, Sauna, Colony Therapy, detoxifiere etc. Si desigur, Tao Garden este sediul mondial a doua masaje – tratament unice: Chi Nei Tsang si Karsai (pe care le voi detalia intr-un post viitor).

http://www.thaistory.ro/gradina-tao-a-maestrului-mantak-chia/

III. Centrele de meditatie Vipassana

1). Vipassana Noua Zeelanda

Signed up for a Vipassana course in a moment of quiet desperation. I was coming up on close to a year of insomnia. I found myself exhausted by the anxiety of not sleeping, yet unable to find any meaningful rest. For the first time in my life I was having panic attacks. Nightly, they were triggered by the dawning realization that sleep would elude me yet again.

I was also dealing with chronic pain. A bad accident as a kid followed by a series of rib fractures and back injuries over the years generated a state of permanent hurt made worse with the lack of sleep and an excess of cortisol.
I chose this specific course, which took place in New Zealand, because despite the trendiness of meditation classes and apps, Vipassana seemed to be about equanimity, discipline and hard work – right up my alley. I am not the most woo woo of humans, and the idea of a giant drum circle of positive thinkers made me want to run away screaming.
Vipassana is different from mindfulness meditation, which focuses on awareness, or to transcendental meditation, which uses a mantra. Instead, it dictates a blanket command of non-reaction. No matter the pain as you sit, or the fact that your hands and legs fall asleep and that your brain is crying for release. You are instructed to refocus attention on the objective sensations in your body, arising and falling, as you do a scan of your limbs in a specific order. By doing so, over 10 days, you train yourself to stop reacting to the vicissitudes of life.

I told my friend I wanted to break my brain and put it back together again

While descended from Buddhism, the modern-day courses are secular in nature. The father of these retreats is the late SN Goenka, who was raised in Myanmar and learned Vipassana from monks there.
When a friend asked me why I was willingly heading into solitary confinement, especially since I had never meditated before, I told her I wanted to break my brain and put it back together again. https://www.theguardian.com/society/2016/mar/31/meditation-retreat-vipassana-new-zealand-exhausting-silence-spiders

2. Vipassana Nepal

https://alittleadrift.com/vipassana-meditation-course-nepal/ https://www.dhamma.org/ro/index

IV. Retreturi Centre Yoga din SUA si din lume

https://www.bookyogaretreats.com/all/c/ashrams/d/the-americas-and-caribbean/usa https://www.verywellfit.com/top-yoga-retreats-in-the-usa-3566840 https://www.yogaville.org/ https://www.yogajournal.com/lifestyle/6-destination-ashrams https://www.bookyogaretreats.com/all/c/ashrams/d/the-americas-and-caribbean/usa http://worldyogacenter.com/ https://saltysoulsexperience.com/8-most-magical-yoga-centers-around-the-world/ http://theworldsbestyogacenters.com/Yogacenters.html

IV. Manastiri si temple

1. Zece mănăstiri de neratat într-o viaţă. Cele mai frumoase lucruri păstrate în locurile sfinte ale românilor 7 mai 2016, 06:10 de Simona Voicu

Considerate adevărate nestemate ale neamului, mănăstirile din România adună anual milioane de vizitatori, fiind considerate cele mai importante obiective turistice din ţara noastră. Frumuseţea mănăstirilor româneşti este imposibil de cuantificat, fiecare lăcaş de cult este încărcat de istorie şi spiritualitate, purtând specificul zonei din care provine. ”Adevărul” vă prezintă astăzi un top al celor mai frumoase mănăstiri din România, realizat cu sprijinul agenţiilor în turism. 1.Mănăstirea Voroneţ – Capela Sixtină a Estului Manastirea Voroneţ este una dintre cele mai cunoscute şi mai vizitate dintre mănăstiri din România, unică în lume datorită culorii în care a fost pictate. Construită în anul 1488, Mănăstirea Voroneţ este considerată cea mai valoroasă ctitorie a lui Ştefan cel Mare. Supranumită „Capela Sixtină a Estului” pentru fresca „Judecăţii de Apoi” care a fost pictată cu celebrul pigment „Albastru de Voroneţ”, în mai bine de jumătate de secol de existenţă biserica Mănăstirii Voroneţ, monument UNESCO din 1993, a avut parte de o istorie zbuciumată. Biserica Mănăstirii Voroneţ a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni şi 3 săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme. La Mănăstirea Voroneţ şi-a petrecut Daniil Sihastrul ultimii de 26 de ani din viaţă. Pustnicul a murit în 1496 şi a fost îngropat în biserica Mănăstirii Voroneţ. A fost canonizat în 1992 şi a devenit Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul. Caracteristic Voroneţului nu este doar natura pigmentului albastru, aşa-numitul „Albastru de Voroneţ”, ci mai ales rezistenţa acestuia în condiţii climatice foarte aspre, fapt care se datorează originalităţii tehnicii de lucru aplicate de către pictorii moldoveni 2. Mănăstirea Prislop, polul pelerinilor din România Mănăstirea Prislop se numără printre cele mai iubite locuri de pelerinaj din România. Zeci de mii de oameni vin săptămânal aici, pentru a se ruga în faţa mormântului părintelui Arsenie Boca. Veche din secolul XIV, mănăstirea păstrează legende impresionante. La Mănăstirea Prislop ajung săptămânal mii de oameni din toate colţurile ţării, iar cei mai mulţi vin pentru a se ruga la mormântul părintelui Arsenie Boca. Duhovnicul a slujit la mănăstirea Prislop din anul 1948, după ce fusese mutat din mănăstirea Brâncoveanu din Munţii Făgăraş. Părintele Arsenie Boca a fost înmormântat la Prislop în 4 decembrie 1989, iar mănăstirea unde se află locul său de veci a devenit un loc de pelerinaj pentru creştinii din toate zonele ţării. Mulţi pelerini cred că pot fi ajutaţi în problemele de sănătate sau familiale rugându-se la mormânt. Pelerinii pot fi văzuţi aducând cu ei la mănăstire haine, fotografii sau alte obiecte personale pentru a le atinge de crucea din lemn de la căpătâiul monahului. Cel mai mare pelerinaj are loc în 28 noiembrie, când este comemorat părintele Arsenie Boca. 3. Mănăstirea Curtea de Argeş, necropola familiei regale Ridicarea Mănăstirii Curtea de Argeş a început în 1514, din dorinţa lui Neagoe Basarab de a zămisli aici un lăcaş de o frumuseţe fără seamăn, iar contribuţia legendarului meşter Manole la ridicarea construcţiei e ancorată în istorie. În tinereţe, Neagoe Basarab a fost la studii în Italia şi la Constantinopol. La Constantinopol, sultanul Baiazid al II-lea îi încredinţează administrarea construcţiei unei moschei, sarcină de care el s-a achitat strălucit. Constructorul-şef al moscheii este Manoli din Niaesia, care era armean, astfel explicându-se anumite elemente de arhitectură armeană şi georgiană din construcţia mănăstirii. În apropierea Mănăstirii se află un izvor, pe care localnicii îl numesc „Fântâna lui Manole”. Legenda spune ca Manole şi-ar fi zidit soţia în unul dintre zidurile Mănăstirii, pentru a putea finaliza impresionanta construcţie. Mănăstirea Curtea de Argeş rol de necropolă a familiei regale din România. În vechea catedrală arhiepiscopală de la Curtea de Argeş, ctitorită de Neagoe Basarab la începutul secolului al XVI-lea şi refăcută la sfârşitul secolului al XIX-lea, sunt înmormântaţi primii doi regi ai României, Carol I şi Ferdinand. În anul 2003, la Curtea de Argeş au fost aduse şi rămăşiţele pământeşti ale regelui Carol al II-lea, care au fost depuse într-o capelă din curtea mănăstirii. 4. Mănăstirea Putna, Ierusalimul neamului românesc Mănăstirea Putna este cel mai important lăcaş de cult ridicat de domnitorul moldovean Ştefan cel Mare. Chiar dacă este cunoscută în întreaga ţară, despre mănăstire nu se ştiu unele detalii, aşa că vom prezenta în continuare câteva curiozităţi despre Mănăstirea Putna. Mănăstirea Putna, situată la 72 de kilometri de Cetatea de Scaun a Sucevei, este cea mai importantă ctitorie a lui Ştefan cel Mare, care a fost concepută pentru a servi ca necropolă domnească pentru marele voievod şi familia sa. FOTO Mănăstirea Putna Marele voievod, Ştefan cel Mare a fost înmormântat, în anul 1504, la Mănăstirea Putna, după ce condus Moldova timp de 47 de ani şi trei luni. Turnul Tezaurului este singura clădire a mănăstirii care a rămas neschimbată încă din timpul domniei lui Ştefan cel Mare. Aici erau ascunse în urmă cu cinci veacuri obiectele valoroase ale mănăstirii. În interiorul Mănăstirii Putna se mai află Turnul Clopotniţei şi Turnul lui Eminescu, nume date clădirii în care, în anul 1871, cel mai mare poet român a înnoptat mai multe nopţi. Eminescu este cel care a supranumit Mănăstirea Putna – Ierusalimul Neamului Românesc. La Putna sunt înmormântaţi: Ştefan cel Mare, Maria Voichiţa – ultima soţie a domintorului, Maria de Mangop – a doua soţie a domintorului, Bogdan cel Orb – fiul domintorului şi alţi urmaşi ai săi până la Petru Rareş. În 1966, la recomandarea UNESCO, cei 500 de ani de la ctitorirea Mănăstirii Putna au fost sărbătoriţi pe plan mondial. 5. Mănăstirea Cozia, ctitoria lui Mircea cel Bătrân Mănăstirea Cozia este una dintre cele mai vechi mânăstiri din ţară, fiind ctitoria domnitorului Mircea cel Bătrân. Sfinţită în anul 1388, biserica s-a numărat printre lăcaşele care a primit nenumărate donaţii de la conducătorii Ţării Româneşti. La începutul anilor 1500 s-a construit fântâna din curtea bisericii. Apa de izvor este sfinţită de Bobotează şi de Izvorul Tămăduirii şi poate fi consumată şi ca aghiasmă. Mulţi dintre turiştii care trec la pe Cozia aruncă bănuţi în fântână în speranţa că li se vor îndeplini dorinţele. Mănăstirea Cozia FOTO valceaturistică.ro În biserică îşi dorm somnul de veci domnitorul Mircea cel Bătrân şi Teofana, mama lui Mihai Viteazul. Timp de 14 ani, în perioada 1879 -1893, Mânăstirea Cozia a fost transformată în închisoare. Ulterior, aici a fost amenajat un spital şi chiar un grajd de cai în timpul Primului Război Mondial. 6. Mănăstirea Dragomirna, cea mai strâmtă biserică din lume În interiorul Mănăstirii Dragomirna din judeţul Suceava se află Biserica Pogorârea Sfântului Duh, considerată ca fiind cea mai înaltă şi cea mai strâmtă biserică ridicată vreodată. Lăcaşul de cult este construit în formă de navă şi are o lungime de 35 de metri, o lăţime de circa 9,5 metri şi o înălţime de aproape 42 de metri. Mănăstirea Dragomirna (foto jos) a fost ridicată în anul 1602 în satul Mitocu Dragomirnei, din judeţul Suceava, de către mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei. Complexul mănăstiresc este format din Biserica Pogorârea Sfântului Duh, Paraclisul Sfântul Nicolae, Egumenia, Trapeza şi Zidul de incintă. Mănăstirea Dragomirna a câştigat anul trecut două importante premii europene pentru restaurarea spectaculoaselor fresce medievale. Proiectul de restaurare a frescelor din secolul al XVII-lea din Biserica Dragomirna, judeţul Suceava, a primit în luna mai a anului trecut, la Viena, marele premiu pentru conservarea patrimoniului cultural acordat de UE şi de mişcarea Europa Nostra, precum şi premiul publicului, în urma votului a peste zece mii de persoane. 7. Mănăstirea Peştera Ialomiţei Peştera Ialomiţei (foto jos), situată în Masivul Bucegi, din judeţul Dâmboviţa, supranumită şi Peştera Regilor, este una dintre cele mai spectaculoase destinaţii turistice din România. La intrarea în Peştera Ialomiţei există un cimitir al călugărilor, vechi de sute de ani, care se crede că primeşte energie nepământeană, fiind mereu cald. Peştera este situată la aproape 1.700 de metri altitudine, într-o zonă abruptă, spectaculoasă, şi poartă hramul “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Aşezământul a fost ridicat în secolul al XVI-lea, de voievodul Ţării Româneşti Mihnea Vodă (cel Rău), care s-ar fi adăpostit în 1510 de turci şi a ridicat lăcaşul de cult în semn de mulţumire lui Dumnezeu, după ce a scăpat de asupritori. Actualul schit a fost ridicat in 1901 de mai multi ctitori Şi cu participarea ciobanilor din zona, ctitorul principal fiind ieromonahul Ieronim II. Biserica a fost sfintita in 1911, iar în anul 1961 a fost distrusă într-un incendiu, fiind ulterior restaurată. În 1994 s-a început constructia unei noi biserici tot la intrarea în peşteră, lucrările fiind finalizate doi ani mai târziu. 8. Mănăstirea Mraconia, bijuteria de la Cazanele Dunării Acolo unde Dunărea se îngustează, iar curenţii sunt nervoşi în strâmtoarea Cazanelor, Mănăstirea Mraconia (foto jos) stă, parcă, de pază, ancorată bine sub apele învolburate ale fluviului. Construirea hidrocentralei de la Porţile de Fier I a făcut ca în 1967 vechiul aşezământ să fie demolat, ruinele sale fiind inundate cu timpul de ape. În anul 1993 se pune piatra de temelie a noii biserici, iar în anul 1995 se reînfiinţează vatra monahală. Mănăstirea se află în Valea Mracunei din apropierea comunei Ogradena Veche, acolo unde este situată o veche mănăstire, numită „Mracuna”. Vechiul lăcaş „stă” ascuns într-un loc pitoresc în faţa fostului drum Traian de pe malul sârbesc, unde se află „Tabula Traiana”. În apropiere sunt „Cazanele”, cea mai frumoasă şi fermecătoare porţiune a Dunării. Construirea hidrocentralei de la Porţile de Fier I a făcut ca, în 1967, aşezământul să fie demolat, ruinele sale fiind inundate, cu timpul, de ape. În anul 1993 se pune piatra de temelie a noii biserici, iar în anul 1995, se reînfiinţează acest aşezământ. 9. Mănăstirea Maria-Radna, perla Văii Mureşului Aflată la 35 km depărtare de municipiul Arad şi circa 60 km de municipiul Timişoara, Mănăstirea Maria-Radna este principalul loc de pelerinaj al romano-catolicilor din vestul ţării, este cunoscută pentru minunile sale. Potrivit datelor istorice, prima mănăstire franciscană a fost înfiinţată, la Lipova, în anul 1325, de călugări franciscani veniţi din Bosnia. În anul 1520, a fost ridicată aici prima capelă, pentru ca, în anul 1626, mănăstirea franciscanilor să fie reînfiinţată la Radna. În septembrie 1695, vechea biserică a fost incendiată de turci, ea arzând până la temelie. Din incendiu a scăpat însă intactă, cu toate că era din carton obişnuit, o icoană a Maicii Domnului. Considerat un miracol, biserica a fost reconstruită, fiind sfinţită în anul 1767 de episcopul Engl. Este construită în stil baroc, având o lungime de 63 m, o lăţime de 16 m şi o înălţime interioară de 21 m. Înălţimea exterioară, împreună cu turnurile care au fost supraînălţate în anul 1911, este de 67 m, dominând împrejurimile. În anul 1992, biserica a fost ridicată la rang de Bazilică Papală cu hramul ”Maica Harurilor”, liturghiile de duminică oficiindu-se, în mod obişnuit, în limbile română, maghiară şi germană. Biserica şi Mănăstirea Maria-Radna au făcut obiectul unui amplu proiect de reabilitare în valoare de 47 de milioane de lei. 10. Manastirea Bârsana, simbolul Maramureşului Considerată este o ” icoana a sufletului crestin ortodox maramureşean”, Mănăstirea Bârsana fascinează prin arhitectură, fiind cea mai înaltă construcţie de lemn din lume la vremea ridicării ei, având 57 de metri. A fost reşedinţa Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului în perioada dintre anii 1735 – 1740 când s-a desfiinţat oficial. A fost construită în anul 1720 pe locul numit „Podurile Mănăstirii” iar în 1806, mutată pe dealul Jbar, unde se află şi în prezent. In 1999, a fost inclusa pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Ansamblul monahal a fost construit din lemn, după tradiţia zonei, fiind compus din poarta specifica maramureseana, turnul cu clopot, biserica înaltă de 57 m, altarul de vara, chiliile calugarilor, capela, atelierul artistilor. Manastirea a avut o istorie zbuciumată. Datează de pe timpul voievodului Dragoş. În 1791 patrimoniul mănăstirea a fost confiscată şi distrusă de Imperiul Habsburgic. A fost reconstruită în anul 1993.

https://adevarul.ro/locale/vaslui/zece-manastiri-neratat-intr-o-viata-cele-mai-frumoase-lucruri-pastrate-locurile-sfinte-romanilor-1_572c9b6c5ab6550cb89f77

2. https://meditationinsantabarbara.org/international-temples/

V. Locatii de meditatie in lume

https://www.tripstodiscover.com/18-of-the-worlds-most-blissful-meditation-retreats/ https://edition.cnn.com/travel/article/best-meditation-retreats/index.html

VI. Marturiile celor ce s-au calugarit

1. Un fost bancher a renunţat la salariul de nabab pentru viaţa la mânăstire „Nu mai vreau să conduc maşina. Astfel am timp să privesc. Când merg în oraş mă simt alienat, deşi cunosc fiecare străduţă. Mă simt de parcă aş fi din alt spaţiu.”

Directorul de bancă Dan Ion a devenit părintele Ilarion de la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Crucea, judeţul Tulcea. Părintele Ilarion din Tulcea povesteşte despre sine că a „gustat pe lumea aceasta tot ce se putea gusta“. Acum, duce o luptă grea, cea cu sine însuşi. La 55 de ani, directorul de bancă Ion Dan a ales să-şi pună costumul scump de manager în cui şi să îmbrace austera haină monahală. Îşi pierduse soţia, avea doi copii mari şi de 17 ani era în fruntea unor filiale de bănci ca Bancorex, Banca Turco-Română sau OTP Bank. Ion Dan a absolvit, în 1980, Facultatea de Comerţ, secţia Relaţii Economice Internaţionale la ASE Bucureşti. Primul loc de muncă a fost la ONT Litoral Mamaia, apoi a urmat Direcţia Generală a Vămilor. În 1990 a intrat în mediul bancar: Bancorex, Banca Turco-Română, OTP Bank. „Mi-a plăcut ce-am făcut. M-am implicat chiar mai mult decât ar fi trebuit. Este un sector unde îţi asumi riscuri. Eram voluntar, nu-mi era frică. Am avut şi de suportat, dar nu-mi pare rău. Învăţăm din erori, mai rău este când le repeţi. Eu am ales o cale în care nu mai pot face erori”, este de părere monahul. Cu acordul copiilor Iniţial, nu a fost un gând foarte clar. Recunoaşte că în ceea ce-l priveşte a avut o înclinaţie pentru monahism de tânăr. Îşi aminteşte că la 34 de ani a simţit atracţia pentru viaţa de călugăr. Copiii, fata şi băiatul, erau atunci foarte mici, nici nu se punea problema să-i lase fără el. Trebuia să-i crească. Ar fi trebuit să se bucure de viaţă când viaţa l-a încercat greu: soţia lui a încetat din viaţă, după o suferinţă. A fost declicul care l-a făcut să ia o decizie definitivă în ceea ce-l priveşte. „Soţia mea a decedat în 1999 şi abia atunci am început să mă gândesc mai serios la Biserică şi la monahism. Eu am căutat nişte răspunsuri: cine sunt, de unde vin şi unde mă duc? Fiecare se întreabă asta dacă este conştient de sine. Intervin acele lucruri şi aspecte din viaţa fiecăruia, lucruri prin care treci aşa cum mi s-a întâmplat mie cu pierderea soţiei”, mărturiseşte părintele Ilarion Dan. A fost sprijinul pentru copiii săi în durerea ce cuprinsese familia. Spune că i-a lăsat mereu să aleagă în viaţă, cu grija să nu o ia pe calea greşită. Când ei au trecut de adolescenţă, a simţit nevoia să le ceară permisiunea pentru pasul care avea să-l facă. „Copiii ştiau, oarecum, preocupările mele. Când le-am spus intenţia mea erau deja mari. Puteau să judece. Au fost puţin tulburaţi. Mi-au cerut timp să se obişnuiască cu ideea. În final, am primit cel mai frumos răspuns: «Tata ne-a lăsat pe noi să facem ce vrem, este dreptul lui să-l lăsăm să facă ce vrea el», a spus fiica mea, care locuieşte în Bucureşti. Băiatul meu este la Paris, studiază Artele”, zâmbeşte părintele. Marea trecere Mănăstirea Crucea, unde părintele Ilarion slujeşte Domnului În 2008 a făcut pasul spre monahism. În februarie 2009 a intrat în călugărie. A devenit fratele Ilarion, iar două luni mai târziu a fost hirotonisit la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Crucea. Trecerea a fost treptată. „Am avut timp să mă gândesc! Eram familiarizat cu viaţa monahală, cu părintele Iustin de la Mănăstirea Ioan Casian. Nu a fost un şoc de acomodare, dar este totuşi o trecere să-ţi asumi lucrurile altfel. Am avut posibilitatea să fac ce mi-am dorit, fără să fiu constrâns în vreun fel. Cu adevărat, sunt liber abia acum!”, spune părintele Ilarion. Îi place să se refugieze la schitul românesc de la Muntele Athos şi se simte foarte apropiat de părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul de la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol. „O iei de la început, asta este clar! Şi trebuie să ţi-o asumi ca pe o renunţare de sine totală. Dacă nu pleci cu gândul acesta, este aproape imposibil să reuşeşti. În primul rând, este vorba despre lupta cu sine, care nu este una tocmai confortabilă”, mărturiseşte părintele Ilarion. „Am fost în vârf, dar nu am nostalgii” După 1990 a existat o întoarcere a românilor spre religie, chiar o atracţie în rândul tinerilor pentru ortodoxie. Cu timpul s-au atenuat aceste porniri. „Tinerii nu sunt conştienţi de valoarea lor. Văd o lipsă de înţelegere a esenţei persoanei umane, fără un interes pentru lucrurile profunde. Materialismul usucă sufletul. Omul se mulţumeşte cu o viaţă. «Enjoy», «Savurează», este lozinca din ziua de azi. Ori aici unde mai are loc sufletul?”, se întreabă părintele. Spune că nu i se face deloc dor de viaţa pe care a dus-o înainte. Încă păstrează legătura cu foştii colegi de serviciu. „Am crescut pe malul mării şi sunt înnebunit după mare. Nu mai vreau să conduc maşina. Astfel am timp să privesc. Când merg în oraş mă simt alienat, deşi cunosc fiecare străduţă. Mă simt de parcă aş fi din alt spaţiu. Nu le simt aproape”, îşi explică el trăirile. Dacă îi lipseşte ceva? „Nu am nostalgii. Am fost în vârf, am condus Bancorex, Banca Turco-Română, am trecut şi prin falimente, am trăit toate lucrurile din plin. Acum, singurul loc de care mă simt apropiat este Muntele Athos din Grecia”, se confesează părintele Ilarion. Pelerinaje de la muntele Athos Vocea părintelui Ilarion e blândă, iar când vorbeşte despre Muntele Athos ai impresia că asculţi o poveste din altă lume. „E linişte acolo, foarte multă linişte”, şopteşte părintele. Pentru el, pelerinajul la Muntele Athos este o călătorie în afara timpului. „Nu este vorba despre geografia locului, unde găseşti doar munte şi mare. Este o linişte deosebită. Călătoreşti în afara timpului”, spune părintele, iar dacă ai închide ochii, ai porni cu el într-o călătorie imaginară. Aproape că poţi vedea muntele, iar marea e parcă la picioarele tale. „Muntele este un muzeu al ortodoxiei. Unul în aer liber”, susţine părintele. Rememorează cu ochii minţii fiecare dintre cele cinci pelerinaje pe care le-a făcut pe munte, începând cu anul 1999. Pentru că Athos are un statut juridic aparte în Constituţia Greciei, cei care vor să ajungă la lăcaşele de cult trebuie să obţină un permis special. Muntele şi duhul lumii Permisul este eliberat doar după ce un birou special, format din reprezentanţii celor 20 de mănăstiri de la Athos, se întruneşte şi hotărăşte cine poate urca pe munte. Formalităţile cărora a trebuit să se supună sunt nesemnificative, în comparaţie cu sentimentele greu de descris pe care le-a trăit pe munte, atât de diferită de tumultul pe care l-a simţit zi de zi în anii în care a fost director de bancă. „Toată viaţa morală din Sfântul Athos se bucură de o anumită izolare. Acolo se poate păstra o viaţă mănăstirească mai puţin atinsă de duhul lumii”, este de părere părintele. El spune că, din păcate, chiar şi în Athos, mondenităţile încep să-şi facă apariţia pe Muntele Sfânt. Pelerinajul la Muntele atinge ceva din sufletul fiecărui om care urcă pe munte. În călătoria imaginară, părintele te poartă şi la prima mănăstire construită pe Munte, în secolul X. „Cea mai veche şi ce mai sfântă”, dă asigurări părintele Ilarion. Fostul director de bancă a mers pe Munte însoţit de prieteni şi vechi cunoştinţe. „Oameni care nu erau foarte apropiaţi de Dumnezeu s-au simţit minunat. Este extraordinar!”, exclamă părintele Ilarion, şi vocea lui răzbate până la cerul care veghează Mănăstirea Sfânta Cruce. „Nu mai vreau să conduc maşina. Astfel am timp să privesc. Când merg în oraş mă simt alienat, deşi cunosc fiecare străduţă. Mă simt de parcă aş fi din alt spaţiu.” Ilarion călugăr, fost bancher Românii nu au uitat de Dumnezeu Mănăstirile de pe Muntele Athos, acolo unde merge monahul Grija zilei de mâine îi apasă şi în jur văd doar disperare, însă românii nu şi-au pierdut încrederea în Dumnezeu. „Credinţa românilor nu este constantă. Poporul se apropie şi se depărtează de Dumnezeu”, este de părere părintele. Trei întrebări pentru mântuire În primii ani după Revoluţie, mulţi tineri au ales să trăiască în mănăstiri. „În ultimii 10-15 ani, fluxul s-a redus, aproape a încetat. Viaţa de zi cu zi este un obstacol în calea spre Dumnezeu. Suntem invadaţi de informaţii şi pseudocultură”, crede fostul director de bancă. Timp de 17 ani, a luptat zi de zi cu problemele vieţii lumeşti, cu responsabilităţile uriaşe pe care le avea ca director al unor unităţi bancare cu renume. S-a retras la mănăstire şi încearcă să răspundă celor trei întrebări pe care, spune părintele, ar trebui să şi le pună omul: Cine sunt? De unde sunt? Unde mă duc? „Omul este prea ocupat să fugă după plăceri, să recupereze lipsurile materiale pe care le-a îndurat din cauza regimului comunist”, spune părintele şi oftează. Mărturisirea pe care urmează să o facă îi sugrumă glasul, însă continuă: „Am un prieten foarte bun. Locuieşte de foarte mulţi ani în Olanda. Are cancer”, spune monahul. „Este un om de afaceri de succes, a beneficiat de toate avantajele vieţii moderne. Dar nu poate avea capacitatea de a înţelege că dincolo de lumea asta este şi altceva, că viaţa nu se sfârşeşte aici”, opinează părintele Ilarion. Răspunsuri El spune că răspunsul la întrebări poate fi găsit, chiar şi în lumea haotică de astăzi. „Singurul răspuns este Hristos, o susţin cu toată tăria. Cine mă aude, ori mă crede, ori încearcă să descopere singur. Când vom ajunge în faţa lui Hristos, vom afla toţi ce puţin puteam face pentru a ne mântui”, explică monahul. Îşi aminteşte de prietenul său. „Tehnologia medicală este uluitoare, însă toată tehnica din lume nu-l mai poate vindeca acum. Suntem călători pe acest pământ, patria noastră este cerul.” „Când vom ajunge în faţa lui Hristos, vom afla toţi ce puţin puteam face pentru a ne mântui.” Ilarion călugăr, fost bancher.

https://adevarul.ro/news/societate/un-fost-bancher-renuntat-salariul-nabab-viata-manastire-1_50ac93e77c42d5a663862Au

2. Au spus „Adio!” celebrității! Vedetele care au dat lumea agitată pe liniștea de la mănăstire!

https://spynews.ro/monden/video-au-spus-adio-celebritatii-vedetele-care-au-dat-lumea-agitata-pe-linistea-de-la-manastire-130737.html

3. Ce vedete au spus adio celebrităţii şi s-au retras la mănăstire

4. Fostul actor Dragos Paslaru: “In momentul in care nu ma rog, nu exist.” Actorul roman care a devenit calugar dupa ce a jucat in “Fratii Karamazov”

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/in-momentul-in-care-nu-ma-rog-nu-exist-actorul-roman-care-a-devenit-calugar-dupa-ce-a-jucat-in-fratii-karamazov.html

5. Au renunţat la tot pentru Dumnezeu! Vedete care au lăsat în urmă celebritatea, alegând credinţa absolută 01 Mai. 2017 11:15

Actorul Dragoş Pâslaru s-a retras la Mănăstirea Frăsinei

Cândva, era un actor bine-cunoscut. Imaginea lui în rolul lui Horia Sima, conducătorul legionar din filmul Drumeţ în calea lupilor’, a rămas în memoria tuturor cinefililor. De aproape două decenii însă, Dragoş Pâslaru (59 de ani) trăieşte ca simplu călugăr la Mănăstirea Frăsinei, din judeţul Vâlcea.
← Dragoş Pâslaru, interpretându-l pe Horia Sima, în filmul Drumeţ în calea lupilor’↑ Călugărul Valerian, în fapt fostul actor Dragoş Pâslaru, acordând un interviu postului public de televiziune după retragerea sa la Mănăstirea Frăsinei
Dacă l-ai întâlni astăzi pe Dragoş Pâslaru, ar trebui să-i spui frate Valerian’. Acesta e numele sub care fostul actor îşi duce existenţa, de aproape două decenii, ca simplu călugăr al mănăstirii vâlcene Frăsinei. Chipul osos, dăltuit parcă de mâna unui sculptor furios, privirea rece, dar incredibil de expresivă, îl apropiaseră de rolurile de duri’ ai ecranului.
Jucase în magnifice piese de teatru, precum Karamazovii’, dar şi în filme ca Pruncul, petrolul şi ardelenii’, Concurs’ sau Să mori rănit din dragoste de viaţă’.Totuşi, emblema realizărilor lui cinematografice rămăsese excepţionala portretizare a fostului conducător legionar Horia Sima, în filmul din 1988, Drumeţ în calea lupilor’.

Adus în moarte clinică de mineri

Regizat de Constantin Vaeni, pelicula avea să fie proiectată în cinematografe şi la televiziune abia în primăvara lui 1990. Poate de aceea chipul lui Dragoş Pâslaru, implicat activ în evenimentele ce au constituit fenomenul Piaţa Universităţii’, avea să fie recunoscut uşor de minerii veniţi, pe 14 iunie 1990, să facă ordine’ în Bucureşti. Avea să fie asociat cu răul, cu legionarii. Pâslaru a fost bătut până la comă, fiind dus la spital în moarte clinică .
Şocul produs l-a făcut să plonjeze într-o altă dimensiune. Cea a credinţei şi a iertării. Astfel, la scurtă vreme, actorul de 39 de ani a pus punct unei cariere de succes, dar şi vieţii obişnuite. A lăsat totul în urmă şi s-a retras la mănăstirea din Vâlcea.

Mariana Buruiană şi «Taina Mărturisirii»

Actriţă de prim rang a scenei şi cinematografiei româneşti, Mariana Buruiană (55 de ani) s-a retras, la câţiva ani după 1990, din lumina reflectoarelor. Chiar dacă nu s-a călugărit, ea şi-a dedicat viaţa credinţei întru Hristos, fiind şi autoarea unei cărţi, Taina mărturisirii’.
O apariţie angelică, un chip diafan şi-o sensibilitate aparte. Acestea o definiseră pe Mariana Buruiană, pe vremea în care era una dintre renumitele actriţe ale Teatrului Bulandra, dar şi ale cinematografiei noastre. Zecile de roluri în teatru, dar şi din filme – dintre care rămâne de neuitat cel din Domnişoara Christina’ (1994) – o transformaseră într-una dintre cele mai apreciate artiste ale generaţiei sale. La câţiva ani după Revoluţie însă, Mariana Buruiană a abandonat cariera ce-i oferise un nume în ochii publicului. Ca într-o adevărată revelaţie, s-a apropiat de credinţă şi de Hristos.

Noi ucidem nu numai cu armele’

Totul a plecat de la «să nu ucizi!». Am stat fixată pe aceste cuvinte, nu mă puteam dezlipi de ele. Era în vremea Revoluţiei. M-am gândit că nimeni nu respectă poruncile. Noi ucidem tot timpul, nu numai cu armele, ci şi cu vorba şi cu gândul. Meseria mea era legată de vorbă şi de gând. Şi m-am gândit că încalc porunca şi nu voiam să mai încalc porunca’, dezvăluia fosta actriţă în Evenimentul Zilei, acum câţiva ani.
Nu s-a călugărit, dar a scris cartea Taina mărturisirii’, propria poveste a apropierii de Hristos, mergând, în continuare, pe calea rugăciunii, a smereniei şi a iertării.

Dan Bădulescu, de la chitarist rock la preot

Dan Bădulescu (58 de ani) a fost unul dintre marile nume ale rockului românesc din anii 70, chitarist în trupe faimoase ale genului. A emigrat în Suedia în 1986, apoi a renunţat la chitară pentru apropierea de Dumnezeu. Întors în ţară, a absolvit Teologia, fiind, de câţiva ani, preot la o biserică din Bucureşti.
Dan Bădulescu a ajuns preot, după ce a fost chitarist rock (medalion, în formaţia Sfinx) în multe trupe de legendă ale muzicii româneşti
Născut în 1952, Dan Bădulescu devenise în anii 70 una dintre figurile importante ale muzicii rock din România. Absolvent de Conserva-tor, Bădulescu a fost membru al unor formaţii binecunoscute în epocă, de neuitat vreodată pentru cei care au trăit acele vremuri. A cântat alături de Dan Andrei Aldea în celebrul grup Sfinx, a fost chitaristul trupei Roşu şi Negru, condusă de Liviu Tudan, în perioada 1979-1982, dar şi al altor formaţii, precum Iris, Post Scriptum, Pro Musica.

A stat 11 ani în Suedia

Chitarist şi compozitor de mare talent, Bădulescu s-a apropiat şi de yoga, chiar melodiile sale, mult elaborate, reflectând tendinţa de înţelegere a misterului vieţii. În anul 1986 a emigrat în Suedia, unde, în scurtă vreme, a ajuns să cânte în strana unei biserici ortodoxe.
În 1997 s-a întors în România, unde a urmat cursurile Facultăţii de Teologie, câţiva ani mai târziu fiind hirotonit şi slujind ca preot la o biserică bucureşteană din strada Avrig.
Mi-am dat seama că l-am căutat pe Cel Viu între cei morţi. Dumnezeu este în biserică. Eu am pierdut cam mulţi ani din viaţă până să realizez acest lucru’, declara Dan Bădulescu într-una dintre puţinele apariţii în presă.

Monica Fermo, călugăriţă în Ierusalim

Una dintre blondele fatale din anii 70 ale scenei Teatrului Naţional din Bucureşti, Monica Fermo (56 de ani), trăieşte de peste două decenii la o mănăstire din Ierusalim.
Era blondă, era tânără, era sexy, era actriţă. Monica Fermo devenise, spre sfârşitul anilor 70, una dintre cele mai provocatoare prezenţe actoriceşti de pe scena Naţionalului bucureştean. După cum mărturisea ea însăşi mai târziu, Primii mei paşi în viaţă au fost în monstruozitatea patimilor. La 15 ani m-am apucat de fumat, la 17 ani am avut primul amor spiritual şi fizic şi, de acolo, totul s-a derulat cu o viteză extraordinară către hăul de nepătruns cu mintea. Ascultam muzică rock, iar pentru o tânără de 17-20 de ani, cum eram atunci, care mergea în discoteci şi se dezlănţuia în muzică, primea în mod subconştient toată informaţia satanică a acelei muzici. Şi urmau celelalte: sărutări, desfrânări, avorturi, fumat, beţii, petreceri…‘.
Maica Ecaterina, fosta actriţă Monica Fermo
Evreică prin naştere, Fermo a decis, în 1986, la sfatul părintelui Argatu, să îmbrăţişeze ortodoxia, botezându-se la vârsta de 32 de ani. Întâlnirea cu Hristos a fost pentru mine uluitoare, devastatoare’, spunea ea. A luat calea Ierusalimului, în Israel, unde trăieşte şi astăzi, cu numele de maica Ecaterina, în chilia unei mănăstiri din apropierea Sfântului Mormânt al Mântuitorului.
„La şase ore după botez, am avut prima ispită. Am vrut să fumez, dar când am băgat ţigara în gură mi-am amintit cum părintele Argatu mi-a dat cu Sfântul Mir pe buze şi am aruncat-o imediat. Mergeam să mă botez şi am avut grijă neapărat să îmi cumpăr un pachet de ţigări… În a treia zi după botez, am intrat în Biserica Sfânta Treime din cartierul bucureştean Tei şi m-am închinat la icoana Sfintei Parascheva. Atunci am auzit un glas care mi-a spus să ma lase de fumat, am ieşit fugind şi, din clipa aceea, m-am lăsat şi de fumat. Acum, dacă simt fum de ţigară îmi vine să vomit. Păcatele cu care m-am luptat cel mai mult după convertire au fost cele legate de trup: desfrânarea, lăcomia pântecelui, băutul şi fumatul’, a mai dezvaluit Maica Ecaterina.

Fiul lui Octavian Cotescu şi al Valeriei Seciu este monah pe Muntele Athos

Mult mai puţin cunoscut publicului larg, Alexandru Cotescu (42 de ani) are o ascendenţă nobilă, din punct de vedere artistic, fiind fiul marilor actori Octavian Cotescu şi Valeria Seciu. A avut o apariţie meteorică în filmul Păcală’ (1974), dar a urmat, mai târziu, calea monahală. Trăieşte de ani buni la Mănăstirea Vatopedu de la Muntele Athos, în Grecia, luând numele bisericesc de Daniil. A lucrat la traducerea unei importante antologii de texte liturgice şi vieţi ale sfinţilor.

https://www.libertatea.ro/monden/vedete-de-la-noi/au-renuntat-la-tot-pentru-dumnezeu-vedete-care-s-au-calugarit-si-au-lasat-in-urma-celebritatea-alegand-credinta-absoluta-503011

VII. Cazul special al lui George Chirila
Caz uluitor în România secolului XXI. La doar 40 de kilometri de Iaşi, în comuna Ţigănaşi, un bărbat îşi duce viaţa după reguli doar de el ştiute. George Chirilă trăieşte în aceeaşi casă cu două femei, surori. Cei trei trăiesc în concubinaj de aproape 15 ani. Bărbatul are şapte copii cu una dintre femei şi încă şase cu cealaltă. „Seara aleg cu care să dorm. Nu e vorba de sex în grup”, spune bărbatul. Cel mai mic din cei 13 copii are 11 luni, cel mai mare are 14 ani. Chirilă nu are de gând să se oprească. „Sunt încă în putere, mai vreau copii”, afirmă acesta. Deşi nu este adeptul niciunei religii, este credincios şi spune că a visat că va avea 15 copii. Ciudăţeniile nu se opresc aici: deşi „familia” are sute de animale, tractoare, zeci de hectare de teren, ei trăiesc într-un bordei amărât, fără apă, fără curent electric, fără gaz. Toţi cei 13 copii născuţi de cele două surori au fost moşiţi acasă, chiar de George Chirilă. În familie, el joacă şi rolul doctorului şi pe cel al învăţătorului. O poveste 100% reală, dar care te lasă cu gura cascată. Oameni cu carte Nici George Chirilă şi nici cele două ibovnice ale sale nu sunt de prin partea locului. George e originar din judeţul Brăila, iar surorile sunt din Piteşti. Nicoleta are 35 de ani şi l-a cunoscut pe George (37 de ani) în satul bunicilor. S-au văzut, s-au plăcut, iar ea l-a urmat la Iaşi, unde George era student la Medicină Veterinară. Nicoleta a terminat Facultatea de Geologie la Iaşi, iar George a făcut trei ani la Medicină Veterinară, ulterior abandonând şcoala. S-au retras la Ţigănaşi, iar primul copil al celor doi, Petru, s-a născut în 1997.Mariana, sora Nicoletei, a venit şi ea de la Piteşti să-i ajute. Şi n-a mai plecat. Iar de-atunci trăiesc toţi trei şi fac copii pe bandă rulantă. Casa pe din două George Chirilă îşi împarte viaţa cu cele două surori, Mariana şi Nicoleta Moldoveanu. Casa în care locuiesc în comuna ieşeană Ţigănaşi pare, de la distanţă, părăsită. De fapt, în casa cu pereţi netencuiţi, fără garduri şi cu multe acareturi împrejur locuiesc 16 suflete. George a făcut împărţeala pentru cele două partenere-surori. Din holul casei, în partea stângă sunt cele două camere pentru Mariana şi cei şapte copii ai ei, iar în partea dreaptă e zona Nicoletei şi a celor şase copii ai ei.Camerele sunt mici, mobilate modest, cu paturi etajate, câte unul pentru fiecare copil. Bucătăria este comună pentru cele două mame, iar toată „familia” manâncă la aceeaşi masă.
CONCUBINAJ. George Chirilă şi cele două surori: Nicoleta (stânga) o ţine pe ultima născută în braţe şi MarianaDistribuţia muncii
Locuinţa lor e izolată de sat, la câţiva kilometri, pe coama unui deal. „Facem amândouă mâncare, amândouă spălăm. Nu avem un program împărţit pe zile. Suntem surori şi ne înţelegem”, spune Nicoleta. Femeile povestesc cum au umplut beciul cu provizii pentru iarnă şi cum pregătesc împreună în fiecare dimineaţă copiii pentru o nouă zi. „Ne trezim amândouă şi una spală copiii, cealaltă îi îmbracă. Apoi le dăm de mâncare şi fiecare pleacă ori la şcoală, ori pe câmp cu vacile şi oile”, explică Mariana. Cele două surori, gravide simultan Cel mai mic copil al lui George Chirilă este Clara, cel de-al 13-lea membru al familiei. Fetiţa s-a născut în ianuarie 2011, acasă, la fel ca şi ceilalţi fraţi ai ei. „Mai am de gând să fac câţiva copii”, spune hotărât George. Primul lui copil, Petru, s-a născut în 1997, iar mama este Nicoleta. Doi ani mai târziu, în 1999, la doar trei luni distanţă între ei, s-au născut următorii doi copii, Pavel de la Mariana şi Silvia de la Nicoleta. Cele două femei au fost iarăşi gravide simultan, iar în anul 2001, la nici două luni diferenţă, au născut câte un copil: Nicoleta – o fetiţă, Irina, iar Mariana – un băiat, Gheorghe. De atunci, rând pe rând, aproape în fiecare an s-a născut câte un copil, fie de la Nicoleta, fie de la Mariana. „Naşterile eu le-am asistat. Dacă femeile sunt curate şi fără păcat, nu au de ce să aibă probleme că nasc acasă. Eu le-am moşit, eu am tăiat cordonul ombilical şi niciunul dintre ei nu are vreo problemă”, afirmă George. „O să fie o casă mare, cu panouri solare, din alea de care a văzut George acum câţiva ani când a fost în Germania. O să avem curent şi pentru becuri şi pentru frigider sau calculator.” MARIANA MOLDOVEANU, una dintre cele două ibovnice suroriMENTALITATE Familia tocmai s-a înnoit cu al 13-lea copil. Femeile nasc în casă, moşite de bărbat. Deşi sunt bogaţi, Chirilă refuză rigorile civilizaţiei, filozofia sa de viaţă fiind un amestec de misticism şi comuniune cu natura. Omul zice că medicul de familie al micuţilor este Iisus Bărbatul cu două femei şi 13 copii are convingeri religioase ieşite din tipar care îl fac să refuze şi ajutorul unor medici în caz de nevoie. George susţine că medicul de familie al copiilor lui este Iisus din Nazaret, iar el foloseşte cunoştinţele de medic veterinar dobândite în cei trei ani de facultate făcuţi la Iaşi. „Când au o problemă de sănătate, pun genunchiul jos şi mă rog, iar El îmi spune ce să fac, cum să procedez ca să-i vindec”, explică bărbatul. De exemplu, Andrei, care acum are patru ani, suferea de o boală stranie. „Se încleştau muşchii şi tot corpul i se făcea covrig. Nu putea să fie întins. Rămânea aşa, blocat. Atunci eu m-am rugat şi l-am întrebat pe Cel de Sus ce să fac şi am primit răspunsul să-l scufund în apă rece de trei ori când mai are crize. Aşa am făcut”, povesteşte George. Acum spune că Andrei nu mai are absolut nicio problemă. Tot după metodele lui proprii l-a operat şi pe Ioan, când şi-a tăiat obrazul stâng în plugul de la tractor. „Falca era tăiată de i se vedeau dinţii. L-am anesteziat după o metodă secretă, l-am cusut cum am ştiut eu, iar el s-a vindecat, fără nicio infecţie sau complicaţie”, arată bărbatul spre obrazul cu cicatrice al lui Ioan.„Mai frumos e la oi” Aproape toţi copiii sunt obişnuiţi cu munca şi fiecare ştie precis ce sarcini are. Nouă copii merg la scoală, în clasele întâi, a doua şi a treia. Primii trei – Petru, Silvia şi Pavel – sunt duşi de două ori pe săptămână la programul „Şanse egale” de la o şcoală din Iaşi. Deşi ei au 14 şi 12 ani şi ar fi trebuit să fie la gimnaziu, cei trei sunt abia în clasa a treia. În restul zilelor îşi fac teme acasă sau muncesc ca nişte oameni mari. Ceilalţi mai mici nu merg la grădiniţă, tatăl lor considerând că nu este nevoie. De fapt, până acum doi-trei ani, niciunul dintre copiii lui Chirilă nu urma vreo formă de învăţământ. A fost totuşi convins de asistenţii sociali şi de funcţionarii Primăriei să-i dea la şcoală. „Trebuie să ştiu să socotesc oile”La rândul lor, copiii preferă munca. „Mă duc la stână. Am grijă de oi, le duc la păscut. E mai frumos la oi decât la şcoală”, povesteşte Petru, băiatul cel mare. Îi place matematica mai mult decât româna. „Trebuie să ştiu să socotesc oile, banii pe care îi iau pe oi, pe brânză”, explică el. La cei 14 ani, Petru are o statură robustă, spatele lat, e roşu în obraz şi are un mers apăsat, ca un adevarat flăcău. Se laudă că munca în agricultură îi aduce profituri bune. Într-un an a făcut 14.000 de lei din creşterea oilor şi încă pe atât din munca la stupi. Asta e doar partea lui. Vârstă determinată ştiinţific Mulţi ani, autorităţile din comună s-au chinuit să-l convingă pe bărbatul cu două femei să facă certificate de naştere copiilor. Procesele pentru înregistrările tardive ale naşterilor s-au încheiat în 2009.”Împreună cu cei de la Direcţia pentru Protecţia Copilului Iaşi am fost la ei acasă, i-am consiliat şi i-am convins să intre în legalitate. Acum toţi copiii au certificate de naştere, iar cei care erau de vârstă şcolară urmează cursuri”, declară Elisabeta Moraru, asistent social în cadrul Primăriei Ţigănaşi. O fundaţie a plătit costurile unor expertize antropologice la care au fost supuşi copiii pentru determinarea exactă a vârstei. George Chirilă şi-a transpus principiile sale de viaţă asupra întregului său clan. Un set de valori pe care şi l-a fixat încă din tinereţe şi pe care l-a pus în aplicare găsindu-şi partenerele de viaţă care s-au pliat perfect modelului impus. Fermierul ieşean nu doar refuză convenţiile vieţii moderne, ci a avut obsesia de a-şi crea propria sa lume. Filozofia lui Chirilă este un amestec de misticism şi comuniune cu natura. Câştigă anual zeci de mii de euro, dar îşi exploatează copiii şi îi ţine în întuneric şi mizerie. Ca orice creator, el îşi admiră Universul propriu, considerându-l perfect. Copiii şi cele două ibovnice s-au adaptat realităţilor acestui Univers şi se consideră fericiţi. Fericirea lui este şi a lor, practic ei trăind în visul Creatorului. „George este un băiat bun, săritor. Poate să ţină şi patru femei dacă îi convine. Ce treabă avem noi? Dacă ei îşi văd de ale lor, nici noi nu ne băgăm în viaţa lor. Dacă e ceva greşit, să-l pedepsească Dumnezeu.” VIOREL ANECHITEI, un sătean SĂRACII BOGAŢI Fac baie la lighean, deşi au sute de oi, vaci, capre şi zeci de hectare de teren La bordeiul de pe deal, n-au lumină şi nici gaz. Copiii se joacă seara, când e frig, la lumina lămpii şi învaţă să scrie şi să citească de la tatăl lor. Baie fac în casă, la lighean. Vara, alta-i povestea: într-o anexă a casei au o cadă ce e alimentată, printr-un furtun ce străpunge peretele de chirpici, de la un butoi în care apa se încălzeşte de la soare. Condiţiile primitive în care locuiesc cei 16 intrigă cu atât mai mult cu cât George Chirilă este totuşi un om înstărit: are sute de oi şi capre, zeci de vaci, stupi de albine, zeci de hectare de teren, utilaje agricole. „O să-mi fac şi o casă mare, frumoasă. Dar, uite, până acum n-am avut timp”, susţine Chirilă. Şi rămâi interzis. Dacă te uiţi la casă şi la felul în care sunt ei îmbrăcaţi, ai spune că fabulează. Dar reprezentanţii Primăriei Ţigănaşi confirmă spusele lui. „George Chirilă îşi plăteşte la timp toate dările către stat. Nu am avut niciodată probleme. Din câte ştiu eu, este unul dintre cei mai bogaţi”, afirmă Elisabeta Moraru, de la Primăria Ţigănaşi. BĂRBATUL GUVERNEAZĂ Copiii ar putea perpetua acest model de viaţă Psihologul Ermina Sorocianu a încercat să explice modelul de viaţă ales de George Chirilă şi cele două consoarte ale sale. „În cultura occidentală, modelul este să te identifici ca individ singular, iar în cea orientală se pune accent pe pluralitate. Probabil că în parcursul existenţial al acestui bărbat, la un moment dat, ceva a declanşat o răzvrătire în modul de a convieţui. Pot fi nişte trăiri ale relaţiilor lui cu părinţii sau anumite afecţiuni din copilărie. Probabil că bărbatul este cel care le-a curtat pe cele două surori şi, trăind după nişte rigori în care bărbatul guvernează, a reuşit să şi le supună”, spune psihologul. Ermina Sorocianu consideră că acest model nu se va stinge o dată cu George Chirilă, ci că ar putea fi perpetuat de urmaşii săi. Asistăm practic la un experiment, sub ochii noştri se înfiripă o nouă cutumă, o nouă religie.”Copiii trăiesc în acelaşi model educaţional. Riscul este ca o parte dintre ei să pună în practică exact aceleaşi modele. Aceşti copii vor creşte şi vor avea dificultăţi în a se integra în rigorile morale ale societăţii şi mediului în care trăim”, concluzionează Ermina Sorocianu. RECENSĂMÂNTAverea lui Chirilă
  • 540 de oi
  • 136 de capre
  • 17 vaci
  • 140 de stupi de albine
  • 8,5 hectare-pamânt arabil
  • zeci de hectare de păşuni arendate
  • tractor, combină, maşină

    https://evz.ro/caz-unic-in-romania-familia-cu-un-barbat-doua-ibovnice-surori-si-13-copii-956462.html?v=347635&page=2

    George Chirilă a ajuns cunoscut de o țară întreagă după ce povestea lui a stârnit dezbateri aprinse pe rețelele de socializare și în mass-media.Bărbatul a starnit numeroase controverse cu povestea lui de viata si decizia de a se insura cu două surori, alături de care are si copii. Așadar, viața bate filmul!

Daca la treburile gospodaresti exista multa armonie, fiind doua sotii care sa se ocupe de cele casnice, barbatul are grija ca acelasi lucru sa se intampla si noaptea, in momentele intime.
Povestea de iubire dintre un bărbat și două surori a șocat România. George Chirilă (43 de ani) este căsătorit după cum declară el, în faţa lui Dumnezeu, cu două surori : Nicoleta Moldoveanu (prima soţie, 41 de ani) şi Mariana (a doua soţie, 42 de ani).
Povesta este de domeniul fanstasticului. Aceștia trăiesc într-o localitate din Iași, într-o casă cu 14 camera, izolată pe un câmp, și au împreună 15 copii,scrie WowBiz. Singurul lor venit este din agricultură, asigurându-și astfel hrana. O zi obișnuită începe dis de dimineață. Femeile își împart sarcinile zilnice: pregătirea hranei și activitățile agricole.
Desprecum își împart bărbatul, cele două femei dezvăluie că fiecare are camera sa, iar George doarme separat. Din când în când, acesta alege să o viziteze pe una sau pe cealaltă. Nicoleta și Marian nu sunt geloase și nu-și poartă niciun sentiment de invidie. “Iubirea nu are limite”, spun acestea.
,,Eu sunt pudic. Nu exista o regula. Eu am cautat sa fiu drept in toate privintele, inclusiv in astea intime. Exista un echilibru, o armonie. Nu s-a intamplat niciodata sa fim toti in acelasi loc. Nu e pentru mine asa ceva. Latura sexuala are o mica insemnatate pentru mine pentru placere. La mine este pentru procreere”, a povestit el la TV.

https://evz.ro/povestea-barbatului-george-chirila.html

TRIUNGHI AMOROS în IAŞI. Un bărbat are două neveste şi 14 copii. Femeile sunt surori FOTO

Publicat: Miercuri, 29 Octombrie 2014 12:10 // Actualizat: Miercuri, 29 Octombrie 2014 12:10 // Sursa: romaniatv.net Autor: Iulian Tudor
Intreaga poveste a iesit la suprafata cu ani in urma: el din Braila, student la Medicina Veterina in Iasi, iar ea din Arges, studenta la Geologie, tot in Iasi. Nimic iesit din comun pentru o poveste de dragoste inceputa pe bancile facultatii. In peisaj a aparut si sora Nicoletei, cu un an mai mica, studenta la Inginerie Mecanica.
George Chirila a decis sa le pastreze pe amandoua si de atunci le iubeste cu foc fara a face diferente, fapt dovedit si de cei 14 copii facuti aproape in mod egal cu ambele femei, scrie bzi.ro. Acest triunghi amoros a facut multi sateni sa se cruceasca si sa-l blesteme in fel si chip.
Cine ajunge in localitatea Mihail Kogalniceanu, comuna Tiganasi, poate zari din departare un adevarat domeniu intins cat vezi cu ochii. Ceea ce distinge de restul anexelor gospodaresti este o constructie noua de toata frumusetea. O adevarata vila pe o suprafata destul de mare si cu o forma a acoperisului destul de ciudata. Pe langa peretii vilei troneaza si mai multe materiale de constructie. Nicoleta, una dintre surori, lamureste cu zambetul pe buze misterul casei.
Casa in forma de piramida pentru 17 suflete
„Anul acesta nu cred ca putem termina casa. Vine frigul si trebuie sa oprim lucrarile. La vara speram sa ne mutam in casa noua. Va avea multe camere si va arata ca o piramida. In mijlocul acoperisului a fost lasat un loc liber, de unde va porni un varf de sticla prin care sa patrunda lumina soarelui. A fost visul nostru si mai este putin pana se va implini. Deocamdata stam in aceasta casuta cu patru camere. Am reusit sa ne mai ridicam un fanar si sa ne extindem cu vanzarile produselor bio”, povesteste Nicoleta. De cand s-a descoperit intreaga poveste, reprezentantii primariei Tiganasi au reusit sa le faca la toti copiii certificate de nastere. Recunosc insa ca niciunul nu are alocatie si nici de subventii nu sunt foarte interesati, deoarece au foarte mult pamant si sute de animale. Familia care iese din tiparele firesti ale societatii a reusit sa trimita peste granite mierea de albine obtinuta de la cei peste 50 de stupi. George Chirila, stalpul casei, era plecat la Iasi pentru a rezolva mai multe treburi. De data aceasta l-a insotit in oras Mariana, sora Nicoletei.
Gelozie cu limite, secretul armoniei din acest triunghi amoros
Totul trebuie sa fie echitabil pentru a nu se simti urme de gelozie, asa cum recunoaste si Nicoleta. „Eu cred ca Dumnezeu a vrut sa arata ca funia se poate impleti si in trei. Avem o viata normala. Imi iubesc barbatul in fiecare zi mai mult, dar este firesc sa mai simt si urme de gelozie uneori. „Prin niste prieteni am reusit sa vindem miere chiar si in Germania. Anul acesta a fost productie buna pentru ca am avut aproape padurea de salcami si lanuri intinse de floarea-soarelui. Avem doua masini cu care transportam lactate in pietele din Iasi sau direct la clientii fideli. Din agricultura sunt veniturile noastre. Nu am solicitat alocatie pentru copii pentru ca nu dorim acesti bani. Eu am sase copii, iar sora mea opt. Cel mai mic are putin peste un an, iar cel mare implineste 17 ani. In prezent doar doi copii merg la scoala. Copiii toti sunt frati de pe tata si se inteleg de minune”, a mai spus Nicoleta.
Satenii sunt impartiti in doua tabere
Satenii din Mihail Kogalniceanu sunt impartiti in doua tabere: o parte se crucesc si spun ca este lucrul diavolului, iar o parte sunt bucurosi cand sunt chemati la munca si pleaca acasa cu o sticla de lapte sau alte produse. George refuza sa foloseasca utilajele agricole si prefera sa-si are pamantul cu plugul si caii. Le place faptul ca traiesc izolati si nu au nici macar medic de familie. Anul trecut a murit o fetita de numai doua luni, dupa ce a fost lovita de o pneumonie severa. Nicoleta spune ca daca au nevoie de medic merg in Iasi la cabinete private, platesc si rezolva totul. Tot ea recunoaste ca nu este ortodoxa si nici catolica, spunand ca este doar crestina.
„Nu stiu ce religie sunt ca ei muncesc si de sarbatori si duminica. Sunt oameni gospodari si nu fac rau la nimeni. Au sute de oi, zeci de vaci, stupi cu albine, doua masini, caruta si reusesc sa traiasca bine. Eu m-am asociat cu George si sunt mai mereu pe aici. Si eu as putea sa traiesc cu doua surori, nu vad unde ar fi problema”, spune cu nonsalanta Gheorghita, un muncitor la stana familiei.
La 13 ani stie ca trebuie sa aiba grija de vaci
Copiii erau dispersati prin gospodarie, fiecare stiind ce treburi au de facut. „Eu de dimineata cand ma trezesc stiu ca treaba mea este sa am grija de vaci”, a spus timida si in graba Irina, in varsta de 13 ani. Asistentul social din cadrul primariei cunoaste vag acest caz, scuzandu-se ca este venit recent pe acest post. Nu vede nicio problema si ne asigura ca au toate conditiile financiare pentru un trai decent si faptul ca merg la scoala, lucru infirmat de Nicoleta. Pana in momentul in care va fi terminata vila in forma de piramida cele 17 suflete se multumesc cu patru camere. Toti muncesc cat este ziua de lunga si prefera sa stea departe de ochii satenilor care ii condamna pentru aceasta relatie.

https://adevarul.ro/locale/constanta/motivele-ascunse-fac-oamenii-succes-retraga-manastire-incolteste-minte-gandul-doar-dumnezeu-explicatiile-preotilor-1_55561b51cfbe376e353be83a/index.html

*** Cazul Comunitatii – Biserica Ultimului Testament – si Noul Isus Cristos reincarnat din Rusia

Povestea lui „Iisus din Siberia”. Cum trăiesc membrii unei secte care venerează un fost poliţist rus

În pustietatea Siberiei trăieşte o sectă care poartă numele de Bisericia Ultimului Testament. Membrii se închină unui fost polițist rus care pretinde că este cea mai recentă reîncarnare a lui Iisus.

Totul a început după căderea Uniunii Sovietice. Pe atunci, Serghei Torop, un fost polițist, a fondat o sectă religioasă în pustietatea Siberiei. Biserica Ultimului Testament se ghidează după învățăturile din propria sa carte, The Last Testament.

Până în prezent, Torop, sau Vissarion după cum el însuși se autointitulează, a atras mai bine de 4.000 de adepţi. Torop susţine că a avut o revelaţie mistică după ce a rămas fără serviciu, în 1989.

Membrii bisericii, cunoscuţi sub numele de Vissarionites, provin din toate mediile sociale, de pe tot globul. Aceştia trebuie să îşi dovedească devotamentul faţă de „Isus din Siberia”, renunţând la „imoralitățile” vieții moderne – fumatul, alcoolul, sau schimbul valutar – și îmbrățișând o existență simplă. Aceştia trăiec în colibe de lemn, în apropiere lui Torop.

„Comunitatea este organizată în două tipuri de familii, cele naturale și cele unificate”. „Familia naturală” este formată de înrudirea biologică dintre bărbat, femeie și copii. În timp ce „familia unificată” este ” o organizare comunală ce urmează viziunea lui Vissarion, potrivit căruia oamenii trebuie să învețe să depășească egoismul și să trăiască împreună ca frați și surori.”

În comunitate, cea mai mare sărbătoare a anului este ziua de naştere a lui Vissarion, pe 18 august. Sectanţii din Siberia spun că urmează apocalipsa, iar singurii supravieţuri vor fi credincioşii Bisericii Ultimului Testament. Cei care vor moşteni, de altfel, şi „pământul promis”.

Adepții cultului sunt muzicieni ruși, actriţe, profesori, medici, foști colonei ai Armatei Roșii, un fost ministru din Belarus, precum și un număr tot mai mare de oameni din Europa de Vest.

Secta se hrăneşte cu fructe de padure, nuci și ciuperci, adunate din pădure. În schimbul obiectelor artizanale pe care le produc, ei primesc legume, hrişcă și orz din satele din apropiere.

http://miscareaderezistenta.ro/reportaj/povestea-lui-iisus-din-siberia-cum-traiesc-membrii-unei-secte-care-venereaza-un-fost-politist-rus-14621.html

2.  Polititstul Isus

A fost polițist rutier, are doi copii, iar acum susține că este reîncarnarea lui Iisus Hristos pe pământ. Sergey Anatolyevitch Toro are 56 de ani și trăiește în Rusia, într-un sătuc din Siberia.

Omul crede că spiritul lui Hristos s-a reîntors pe pământ după crucificarea Sa, iar acum ar sălăşlui în el. În plus, fostul polițist, cunoscut acum sub numele de Vissarion, are alături de el nu mai puțin de 5.000 de ruși care i se închină și cred în el, potrivit mirror.co.uk..

El îi învață pe ”slujitorii” săi lecții despre reîncarnare, apocalipsă și le vorbește și despre beneficiile vegetarianismului. Oamenii respectă astfel reguli stricte, nu consumă carne și nici nu fumează sau beau. Mai mult, banii le sunt interziși.

Din ce spune ”Iisus din Siberia”, scopul grupului pe care îl conduce ar fi acela de a uni toate religiile de pe pământ.

Mulți dintre miile de ruși care îl urmează au renunțat la o carieră de succes, pentru a fi alături de ”profesorul” lor.

Vissarion le cere oamenilor din grupul său să doneze bani și profită de munca lor pentru a-și dezvolta afacerile. În acest fel, s-a ales cu acuzații de exploatare a oamenilor.

https://ortodoxinfo.ro/2017/10/20/iisus-din-siberia-un-inselat-cu-5000-de-adepti-care-se-inchina-si-cred-el-scopul-sau-unirea-tuturor-religiilor-de-pe-pamant/

**** Comunitatea Amish****

Comunităţile Amish – între legende urbane şi adevăr

Comunităţile Amish – între legende urbane şi adevăr


Greu de găsit chiar şi în zilele noastre o comunitate religioasă mai controversată şi mai învăluită în mister şi prejudecăţi decât celebrii Amish, grupaţi în unele dintre cele mai puţin cunoscute culte creştine din lume. Par rupţi de lume şi bizari, aidoma membrilor unei secte care a întors definitiv şi irevocabil spatele ştiinţei, tehnologiei şi realităţilor lumii moderne. Au fost şi sunt încă subiect al glumelor de diverse facturi, precum şi al tuturor învinuirilor posibile. Evident, la o simplă investigare, credincioşii Amish ne apar ca nişte oameni perfect normali, ba chiar inofesivi şi pacifişti în ciuda obiceiurilor şi principiilor lor pe care suntem tentaţi să le numim extremiste.

Anabaptişti de modă nouă
Credincioşii Amish din Statele Unite sunt grupaţi astăzi într-o sectă religioasă care descinde direct din primii anabaptişti din Europa secolului şaisprezece. Aceşti anabaptişi creştini au pus sub semnul întrebării reformele lui Martin Luther în timpul Reformei Protestante, respingând pe această cale botezul copiilor în favoarea rebotezării acestora la maturitate.
Anabaptiştii militau şi pentru separaţia dintre stat şi biserică, o măsură de neimaginat în secolul şaisprezece. Mai târziu, anabaptiştii au fost numiţi menoniţi după conducătorul anabaptist de origine olandeză Menno Simons (1496-1561). Tot în acele vremuri, un mare grup de credincioşi anabaptişti a fugit în Elveţia şi în alte zone cât mai îndepărtate ale Europei Occidentale, pentru a scăpa astfel de persecuţiile religioase la care erau supuşi. Alte denominaţiuni anabaptiste s-au dovedit a fi mennoniţii şi hutteriţii.
Comunitatea Amish a apărut în urma unei schisme din sânul mennoniţilor elveţieni, eveniment petrecut în anul 1693, când liderul mennonit Jakob Amman şi adepţii săi fideli au adoptat şi dus la extrem practica izolării sociale a oricărui membru care nu trăia după obiceiurile grupării, condamnând pe de altă parte restul credincioşilor mennoniţi pentru neaplicarea acestei măsuri în sânul propriilor comunităţi. Credincioşii Amish s-au răspândit din acel moment în Elveţia, Alsacia, Germania, Rusia şi Olanda, cu specificaţia că în prezent nu mai există niciun Amish în Europa.
O gospodărie tipică Amish    O gospodărie tipică Amish
Toţi au migrat şi s-au stabilit definitiv în Statele Unite în decursul secolelor 18, 19 şi 20. Cei rămaşi în Europa au fost asimilaţi treptaţi în alte secte mennonite. Emigraţia lor în America de Nord a început odată cu secolul 18, motivată în special de persecuţiile religioase şi de obligativitatea serviciului militar. Primii emigranţi s-au stabilit pe teritoriul statului Pennsylvania, unde există şi astăzi o mare comunitate. În anul 1850 a sosit momentul ca Amish-ii să se confrunte cu prima schisma din propria loc sectă.
Momentul a fost unul crucial, căci aceşti oameni s-au despărţit în două mari ordine, unul autointitulat „vechi” care a rămas fidel tuturor perceptelor iniţiale, şi altul „nou” care acceptă în linii mari schimbările sociale şi inovaţiile tehnologiei şi ştiinţei, dar păstrează o parte din tradiţii.
În prezent, există circa 280.000 de credincioşi ai ordinului vechi, care trăiesc în peste 200 de mici aşezări situate atât în S.U.A. cât şi în Canada. Cele mai mari comunităţi sunt în Pennsylvania, Ohio, Indiana, Iowa, Illinois şi Kansas.
Credinţe şi credinţă
Precum orice altă denominaţiune protestantă tradiţională, credincioşii Amish consideră că Biblia este singura autoritate religioasă pe care trebuie să o urmeze, cu toate că în multe case Amish, tronează la loc de cinste câte un exemplar din cartea Martyr’s Mirror, o lucrare despre istoria cultului precum şi despre venerarea memoriei credincioşilor Amish, mennoniţi şi anabaptişti ucişi pentru propriile convingeri religioase.
Aşa numit-ul The Budget, care apare neîntrerupt din anul 1890 este un jurnal cu acoperire naţională scris pentru informarea comunităţilor. Credinţele lor religioase coincid în general cu cele ale mennoniţilor. Ei cred bunăoară în importanţa capitală a studiului individual al Bibliei, precum şi în menţinerea unei vieţi lipsită de păcate imediat după momentul botezului. Conform propriilor afirmaţii, credincioşii Amish se deosebesc de ceilalţi mennoniţi prin importanţa pe care o conferă unor valori precum umilinţa, familia, comunitatea şi mai ales izolarea faţă de lumea înconjurătoare.
Aratul d eprimăvară la Amish    Sursa foto: ShutterstockAratul d eprimăvară la Amish
Două mari concepte pentru înţelegera practicilor Amish sunt reprezentate de repulsia lor faţă de Hochmut  (concept care cuprinde noţiunile de mîndrie, aroganţă şi laudă) şi marea preţuire pe care o au faţă de Demut (umilinţă) şi Gelassenheit (calmul, placiditatea, neimplicarea). Atitudinile definesc reticenţa acestor oameni faţă de spiritul de competiţie, afirmare socială şi auto preţuire. Dorinţa de a se supune voinţei lui Dumenzeu este exprimată prin normele grupului şi provoacă un contrast strident cu individualismul glorificat şi preţuit de cultura americană.
Tineri Amish    Sursa foto: ShutterstockTineri Amish
Precum în toate celelalte comunităţi mennonite, Amish-ii sărbătoresc de două ori pe an Sfânta Comuniune şi practică spălatul picioarelor credincioşilor înainte de slujbe. Noii membri ai comunităţilor sunt botezaţi şi primiţi în sânul acestora odată ce aceştia împlinesc 17-20 ani. Serviciul religios are loc în limbile germană şi olandeză de Pennsylvania (un amestec de germană clasică cu diverse dialecte germane şi engleze, care în ciuda numelui nu prezintă elemente de olandeză).
Slujbele religioase au loc prin rotaţie în casele şi hambarele tuturor familiilor. Un vagon mare asigurat cu bănci şi mese este tractat deseori pe proprietatea familie căreia i-a revenit rolul de gazdă pentru slujbă
Folosirea oricărui insturment muzical este strict interzisă în biserici, instrumentele fiind considerate „lumeşti”, deci „păcătoase”…
Fuga de curent electric
Cu toate acestea, credincioşii cântă deseori din gură în timp ce sunt la slujbe, muncesc, se joacă sau stau în casă. Ausband, imnul Amish se aude deseori, iar cântatul în grup este întotdeauna la unison, fără să se acorde vreo atenţie armoniei şi armonizării vocale. Copii Amish merg la şcoli conduse de propriile comunităţi, după care pot urma o şcoală până la echivalentul clasei a opta de la noi, această cerinţă fiind acceptată de către Curtea Supremă a SUA în anul 1972.
Orele de şcoală se ţin în limba engleză şi au ca obiect doar învăţarea citirii, scrierii şi matematici, alături de istoria Amish şi de deprinderea câtorva noţiuni de agricultură şi lucru manual. Rumspringa sau „alergarea în cerc” este termenul generalist folosit de credincioşi pentru a defini perioada adolescenţei. Perioadă dedicată găsirii unei perechi, Rumspringa se constituie într-un răstimp în care strictele reguli sociale sunt puţin îmblânzite. La sfârşitul „alergării în cerc”, tinerii trebuie să-şi găsească deja o viitoare soţie şi să fie botezaţi.
Un grup de credincioşi Amish pentru prima dată pe o plajă     Sursa foto: ShutterstockUn grup de credincioşi Amish pentru prima dată pe o plajă
Totuşi în concordanţă cu doctrina anabaptistă, această alegere trebuie să fie una liberă şi personală. Cum nu toţi tinerii sunt făcuţi pentru un astfel de stil de viaţă, unii aleg să părăsească biserica şi comunitatea pentru totdeauna alegând astfel un trai în societatea normală americană. Dacă un tânăr născut Amish îşi părăseşte comunitatea pentru o altă biserică mennonită, membri rămaşi spun despre el că „s-a tuns singur”, cât despre cei care pleacă în lumea largă, Amish-ii au o altă expresie, „s-a englezit şi ăsta”…
Unele comunităţi îi vor izola definitiv pe cei care au ales să plece, chiar dacă aceia au plecat spre alte congregaţii Amish. Altele nu mai susţin această tradişie alegînd să păstreze legăturile cu cei care au părăsit comunitatea. Viaţa zilnică este guvernată de codul nescris al Ordnung-ului, o culegere de credinţe anabaptiste de la sfîşitul secolului 16, căruia i-au fost adăugate pe parcurs noi capitole
O altă caracteristică bizară a acestor oameni vizează evitarea cu orice preţ a electricităţii şi folosirii în vreun scop a curentului electric. Amish-ii se tem că de la electricitate încep toate tentaţiile, căci electricitatea este conexiunea cu societatea exterioară. Electricitatea ar fi deci răul care duce la destrămarea familiilor şi comunităţilor. Există totuşi mici excepţii excepţii de la această dogmă, cu precădere atunci când credincioşii se duc să-şi vândă produsele agricole, iar autorităţile americane îi obligă să-şi echipeze căruţele cu semnalizatoare şi faruri electrice. Iluminatul se face exclusiv cu gaz, petrol sau grăsimi vegetale şi animale.
Membrii ordinului „nou” au totuşi dreptul de a folosi electricitatea, automobilele şi telefoanele. Restul nu au voie nici măcar să vorbească despre aşa ceva. Ieşiţi în lume, Amish-ii sunt uşor de recunoscut datorită vestimentaţiei lor terne, făcută în casă şi care imită hainele ţăranilor europeni din secolul 17. Hainele lor reflectă încă o dată rezistenţa la schimbările istorice şi sociale ale omenirii. Sunt acceptate doar nuanţele închise şi triste, fiind intezise haine de culori strălucitoare sau roşii. Bărbaţii sunt obligaţi să poarte bărbi imediat ce s-au însurat, le este interzis să mustăţi.
O familie Amish la cumpărături    O familie Amish la cumpărături
Fetele şi femeile poartă bonete caracteristice şi rochii lungim până la pământ indiferent de cât de cald este afară. Niciodată nu se tund şi nu au voie să poarte niciun fel de bijuterii. De machiaj sau parfumuri nici nu încape vorba…
Cu toate acestea, credincioşii acestui cult nu trăiesc în izolare socială completă. Deseori merg în oraşe pentru cumpărături  folosind în acest scop doar căruţele şi bicicletele.
Sunt agricultori şi fermieri excelenţi, şi mai toate comunităţile lor se întreţin singure. Sunt de asemeni meşteşugari renumiţi, produsele lor fiind foarte căutate pentru calitatea lor.
La fel, fructele, legumele, cerealele, laptele şi ouăle vândute de ei sunt produse ecologice prin definiţie, deoarece aceşti oameni nu folosesc niciun fel de îngrăşăminte chimice.
În mod bizar, acceptă fotografierea caselor şi fermelor lor, dar se feresc să fie fotografiaţi personal deoarece se tem că astfel încalcă cea de-a doua poruncă din decalogul lui Moise.
Din acelaşi motiv, chiar şi păpuşile nu care se joacă fetiţele lor nu au chip şi trăsături faciale…
Amish-ii nu se implică în politicile locale sau naţionale, nu votează şi nu lucrează în poliţie sau armată. Refuză orice formă de protecţie statală şi orice fel de asigurare. În schimb, toată comunitatea ajută cu bani orice membru care are nevoie de medic.
În aceste condiţii, cu provocări tot mai diverse care se arată la orizontul S.UA., nimeni nu poate aproxima care va fi soarta credincioşilor Amish.

https://www.descopera.ro/cultura/12449585-comunitatile-amish-intre-legende-urbane-si-adevar

2. Comunitatea Amish nu se conformeaza sistemului

Impresii dintr-o alta lume: Populatia Amish din Statele Unite

DSC_0014Prin calatoriile mele am avut ocazia sa interactionez cu tot felul de popoare si  religii, de la Masaaii din Tanzania la beduinii din desertul iordanian. Fiecare popor, oricat de diferit ar fi de ceea ce noi numim normalitate, are specificul sau si detaliile care il fac unic. Ceea ce pentru noi este spectaculos, pentru ei este cotidian, motiv pentru care principala regula in situatii de acest gen este sa nu judeci si sa nu vezi cu ochi critici.

Despre Amish vazusem tot felul de documentare, motiv pentru care, stiind ca vara trecuta urma sa trec prin zona statelor cu populatie semnificativa de amish, mi-am trecut in programul de calatorie prin SUA si Canada inclusiv o noapte in tinutul Amish.

Orasul Berlin, Ohio

Ca punct de plecare in explorarea tinutului Amish din Ohio, sub-regiunea Holmes, am ales orasul Berlin, cel mai animat dintre orasele amish din zona. Desi intentionam initial sa ne cazam la o pensiune amish, am preferat in final confortul unui hotel, cu electricitate si wifi. Am ales Berlin Grande Hotel, un hotel de 4 stele asezat pe o colina a orasului. Am platit 245 dolari pentru doua nopti de cazare. Pentru ca ziua am hoinarit si prin satele amish din Indiana, am ajuns la hotel noaptea tarziu, dupa miezul noptii. Ziua urmatoare dis-de-dimineata am pornit in explorarea orasului. “Cartierul general” al amish-ilor, Berlin, este un oras foarte cochet. Strada principala are mai multe cafenele, restaurante sau magazine de suveniruri si produse din zona. Am testat ciocolata locala, am baut cafea si am mancat biscuiti proaspat scosi din cuptor, cot la cot cu cativa tineri amish. Intr-unul dintre magazine, cateva tinere amish care coseau de zor la produse de quilting, ne-au povestit ca stiu despre Romania, ca exista misionari amish in zona Sucevei, care merg prin orfelinatele din Romania si ca unul dintre cunoscutii lor chiar s-a casatorit cu o tanara amish. Strada centrala din Berlin este plina de magazine cu tot felul de suveniruri si mestesuguri locale, unele realizate de amish, altele doar de persoane indemanatice.

Un tur pe la casele amish-ilor

La pranz am rezervat un tur de doua ore la cateva familii amish din zona, pentru care am platit 35 de dolari. Turul includea explicatii despre credinta si obiceiurile amish si, mai mult, puteai chiar sa vizitezi doua familii amish care aveau diferite ateliere de mestesugarit, unii de pielarie si unii de impletit cosuri de rachita. Ceea ce a fost foarte interesant a fost faptul ca am ajuns si in vizita la o familie conservatoare si, desi nu am putut face fotografii, experienta a fost impresionanta.

La un moment pe traseul turului nostru am iesit de pe drumul comunal ingust, dar frumos asfaltat, si am intrat pe un drum pietruit. In capatul sau era o casa darapanata si un hambar din care lipseau mai mult scanduri. Obisnuit fiind cu casele amish-ilor pe care abia le puteai distinge de ale celorlalti americani, nu imi dadeam seama daca chiar locuieste cineva acolo sau daca este o casa batraneasca, parasita. Cand ne-am apropiat de casa am observat insa ca in poarta ne astepta cineva.

O familie de Amish ultra-conservatori

Era Mary, o femeie amish vizibil insarcinata, iar de sub fustele ei lungi mai aparea cate un copilas din cand in cand. Am numarat vreo patru la prima strigare. Inainte sa coboram din masina, ghida ne-a explicat ca nu putem face absolut nicio poza (nici adultilor si nici copiilor – chiar daca amish-ii mai putin conservatori permit fotografierea copiilor si tinerilor, pana la botez). Mary ne zambea frumos, la fel si toti copiii ei, desi parea un zambet tamp, iar copiii in picioarele goale si cu hainele rupte si ponosite imi pareau semi-salbatici. Am vazut familii numeroase si in satele sarace din Romania, nu mi se parea nimic extraordinar, poate doar zambetul continuu de pe fata lui Mary. Si faptul ca totul se intampla in America. Ne-au condus apoi intr-o incapere micuta, ca un fel de dependinta a casei, unde alte 4 fete ne vindeau cosuri impletite si dulceturi amish. Mary avea 11 copii, cu al 12-lea pe drum si doar 35 de ani, desi parea mai degraba de 50. Ghida ne-a povestit ca amish-ii conservatori sunt si foarte chibzuiti cu banii. Copiii nu primesc incaltaminte decat iarna, vara umbland desculti, hainele le folosesc de la o generatie la alta, iar la scoala merg mai mult baietii. Fetele merg doar pana in clasa a patra. In fata casei, Mary avea o gradina cu ceva legume, iar un american a si cumparat o legatura de ceapa de la ea. Desi zambetul ei parea sa te invite in viata si in spatiul lor, trebuia sa respecti atatea reguli si cutume incat ma simteam ca la un muzeu. Unul dintre baietii cei mici avea chef de joaca asa ca ne-am sicanat putin. Desi avea spre 3-4 ani, nu parea sa vorbeasca prea bine engleza. Ei vorbeau doar Pensylvania Dutch intre ei, limba oficiala a amish-ilor.

In Duminica urmatoare vizitei noastre, Mary avea sa gazduiasca slujba de Duminica, asa ca deja ii sosise remorca cu bancile pentru biserica.

La plecare simteam o oarecare parere de rau pentru copiii aceia, care faceau cu mana la masina noastra, desi sunt convins ca ei nu au cunostinta unei vieti diferite. Aici s-au nascut, asa traiesc fratii si parintii lor si la fel vor trai si ei. Exista niste nuante ale apartenentei la amish care i-ar putea „salva”, daca isi doresc asta, insa voi detalia pe indelete acest subiect in continuare.

Despre religia si oamenii amish 

Inainte sa ajung in statul Ohio, in care locuiesc cei mai multi amishi din SUA si din lume, vazusem ceva fotografii si un documentar, dar cu toate astea nu reuseam sa le inteleg religia. De ce circula cu carutele? De ce se imbraca bizar? De ce au aspectul pios? Si multe alte “de ce-uri” pe care sunt convins ca si voi le aveti, motiv pentru care, in urma unei emisiuni de ieri la B1 TV unde am avut ocazia sa povestim timp de o ora impresii de calatorii din SUA si mi-am amintit inclusiv de populatia amish, am decis ca astazi sa public acest articol in care sa povestesc mai multe despre ei si religia lor, intrucat am primit ulterior multe mesaje pe acest subiect.

Un pic de istorie

Istoria amish-ilor incepe in Elvetia secolului 17, cand are loc o schisma intre anabaptisti initiata de Jackob Ammann care considera ca menonitii se indepartau de la invataturile lui Menno Simons. Cei care l-au urmat pe Amman s-au constituit intr-o noua ramura religioasa, numindu-se amish. In secolul 18, foarte multe persoane din comunitatile amish si menonite au emigrat in Pennsylvania, de unde si dialectul dezvoltat de acestia, Pennsylvania Dutch. Motivele emigrarii au tinut de persecutarile la care erau supusi atat amish-ii cat si menonitii in Europa. Ulterior s-au extins in mai multe state din America, iar acum cea mai numeroasa comunitate se afla in Ohio. Principalul motiv al extinderii lor de-a lungul mai multor state era acela ca amish-ii sunt fermieri. Daca nu au pamant arabil si cultivabil, inseamna ca nu au ce manca. Din acest motiv s-au extins aproape pe intreg cuprinsul SUA, in cautare de loturi arabile.

9 lucruri despre Amish

1. Nu accepta sa le faci fotografii si nu folosesc oglinzile

Unul dintre lucrurile care m-au frapat cel mai tare la ei este ca nu accepta sa le faci fotografii. Si nu doar ca nu accepta sa le faci tu fotografii, dar nu isi fac nici ei. Pentru ca m-a suprins ca in America secolului 21 inca mai exista persoane care considera fotografiile ca fiind un lucru rau, am cercetat putin situatia si am aflat ca in spatele acestei decizii se afla una dintre cele 10 porunci divine, si anume “Sa nu iti faci chip cioplit”. Din acelasi motiv nu folosesc nici oglinzile. Religiile interpreteaza in mod diferit aceasta porunca; in cazul ortodocsilor nu se permite sa te inchini la statui sau la sculpturi, ci doar la icoane pictate, iar catolicii se inchina in special la statuete reprezentand diferiti sfinti. Amish-ii au dus si mai departe interpretarea si au decis ca orice reprezentare a lui Dumnezeu, a sfintilor sau chiar a lor este interzisa. Latura mai conservatoare a amish-ilor nu permite nici macar copiilor sa se joace cu papusi care sa aiba chip. Oricat de bizar ar parea, am vazut multe papusi fara chip desenat, ci doar cu un cap rotund si alb.

2. Familia este centrul universului amish

Viata amish-ilor din ziua de azi difera foarte mult in functie de comunitatea de amish din care fac parte, dar si in functie de biserica sau episcopia de care apartin. In centrul universului oricarei persoane amish se afla familia. Cu cat mai numeroasa, cu atat mai bine. Nu cred in contraceptie, motiv pentru care se intampla frecvent ca o familie amish sa aiba peste 10 copii. Copiii merg la scoala pana in clasa a opta, dupa care fetele raman o perioada pe langa casa, sa invete de la mamele lor cum sa fie gospodine, iar baietii fie lucreaza la ferma familiei alaturi de tati si ceilalti frati mai mari, fie isi cauta o slujba.

3. Scoala este reprezentata de o camera in care invata laolalta toti elevii, de la clasa 1 la clasa a-8-a

Comunitatile amish sunt impartite pe episcopii mai mici, fiecare episcopie putand include pana la 20-25 de familii. Acestea organizeaza o scoala intr-o singura camera, dar si slujbele si predicile, o data la doua saptamani, Duminica. Toti copiii, de la 7 la 13-14 ani merg la scoala in aceeasi clasa. Practic, intr-o incapere copiii sunt asezati pe randuri, in banci de diferite dimensiuni, mai mici pentru cei de clasa 1 si mai mari pentru copiii mari. Profesoara este de cele mai multe ori o tanara amish, nemaritata inca, care tine toate clasele. Copiii invata la comun si scoala este intretinuta prin contributia parintilor. Amish-ii considera ca educatia peste clasa a 8-a nu le mai este de folos si ca minimul (scrisul, cititul, aritmetica) a fost insusit pana atunci. Orele se tin de cele mai multe ori in dialectul german al amish-ilor, Pennsilvania Dutch.

4. Nu exista biserici, fiecare familie gazduind cel putin o data pe an slujba ce are loc Duminica, o data la fiecare doua saptamani

Slujba de Duminica sau predica se tine o data la doua saptamani in casa uneia dintre familiile din episcopie. Episcopul este ales de comunitate si nu este platit. El face programul slujbelor, prin rotatie, astfel incat sa imparta povara gazduirii acestor slujbe. Pe langa spatiul propriu-zis pentru slujba, familia care gazduieste slujba trebuie sa asigure si un pranz participantilor. Fiecare casa amish are si o dependinta numita “in case house”, adica un fel de “casa in caz de…urgente, slujba, etc”. In aceasta casa se organizeaza slujba, se ofera gustarea participantilor, dar si gazduire peste noapte celor care au nevoie.

Bancutele pentru slujba sunt incarcate intr-o remorca pe care o plimba pe la fiecare casa care tine slujba.

5. Chiar stau fara curent electric?

Da, amish-ii nu folosesc curentul electric si nici masinile. Casele lor sunt complet lipsite de electricitate si in functie de cat de conservatori sunt, pot avea sau nu cuptoare pe gaz, ori felinare pe gaz. Daca folosesc aparatura pe gaz, cei mai multi isi obtin gazul de pe proprietatea lor. Concesioneaza companiilor care extrag gazul natural cate un petec de pamant pentru amplasarea unor puturi prin care sa extraga gazul natural si agreeaza cu acestia, prin contract, sa primeasca o anumita cantitate de gaze pe care o folosesc pe langa casa. Daca episcopia de care apartine familia lor le permite, pot sa isi instaleze panouri solare care sa le protejeze casa de soarele toropitor si care sa le asigure un minim de energie pentru animale (pompele electrice cu care mulg vacile). Bineinteles, depinde foarte mult de cat de conservatori sunt.

Totodata amish-ii nu folosesc absolut deloc masina. Singurul lor vehicul de deplasare este buggy-ul traditional, cu un cal. Buggy-ul este ca o trasura mica, acoperita si bine intretinuta, cu roti de metal, la care se inhama un singur cal. Amish-ii au cai special crescuti pentru munca de la camp si cai speciali pentru transport.

Isi respecta foarte mult animalele astfel ca nu vor face niciodata calatorii foarte lungi cu trasura (in general nu merg mai mult de 30 de mile cu buggy-ul). Daca au drumuri mai lungi de facut, merg fie cu autobuzul, fie cu trenul.

Acest din urma aspect ii deosebeste cel mai tare de menuiti, care desi s-au rupt din aceeasi ramura religioasa, folosesc masina si accepta mult mai multe aparaturi “moderne”.

6. Din ce reusesc sa se intretina?

Ocupatia lor principala si traditionala este agricultura. Cum, in prezent, pamantul arabil nu mai este atat de usor de gasit si cum numarul amish-ilor este in crestere, in timp, au inceput sa isi gaseasca si alte ocupatii care sa respecte totusi esenta religiei lor. Astfel, cam 8% dintre amishi mai au pamant agricol si ferme, iar restul sunt implicati in tot felul de activitati de mestesugarit, lucreaza lemnul, fac mobilier, produse alimentare, unii chiar si-au deschis ferme in care turistii sa poata cunoaste mai bine traditia si obiceiurile amish-ilor.

7. Casele de amish au un telefonul la 4 gospodarii pentru a descuraja barfa

Casele amish-ilor nu sunt cu nimic mai prejos decat ale noastre. Au toate acareturile si mobilierul clasic pentru o gospodarie, doar ca la capitolul gadgeturi si aparatura electrica, le lipsesc cam toate. De afara, casele amish-ilor pot fi recunoscute dupa faptul ca nu au bec pe veranda.

In fata caselor exista o cosmelie in care se afla telefonul. Este un telefon la aproximativ 4 gospodarii si este folosit in special in caz de urgenta.  In urma cu cativa ani primisera acceptul de la episcopie sa isi puna in fiecare casa telefon, insa cand au observat ca incurajeaza barfa si pierderea timpului, au decis sa lase doar cate un telefon la 4 familii.

8. La cafeaua de dimineata am stat cot la cot cu o tanara amish care vorbea la telefon. Cum este posibil?

Desi sunt o comunitate religioasa destul de mica, exista foarte multe diferente de la episcopie la episcopie. Practic, preotul sau episcopul responsabil pentru un grup de 15-20 de familii poate decide cate ingradiri sau permisiuni poate da familiilor aflate in grija lui.  Spre exemplu, pe strazile din Berlin am vazut amish care vorbesc la telefonul mobil si mananca fast food, dar in acelasi timp am vizitat si familii de amishi ultra-conservatori, care nu ajung prea des in oras si se ocupa doar de ingrijirea propriei ferme. Femeile impletesc cosuri si fac dulceturi pe care le vand, iar barbatii lucreaza pamantul. Singura regula de la care nu se abat este ca nu folosesc electricitatea, pe care o pot folosi insa la locul de lucru daca episcopul le permite. Spre exemplu, la un magazin local de suveniruri am intalnit 3 fete amish care erau vanzatoare. Magazinul avea electricitate si fetele foloseau casa de marcat.

9. Desi toti tinerii au dreptul la un an sabatic, in care se pot razgandi cu privire la apartenenta la comunitatea amish (fara sa fie pedepsiti), 90% revin in comunitate

O strategie destul de interesanta pentru o religie asa restrictiva este faptul ca tinerii isi pot lua un fel de an sabatic. Atunci cand implinesc 20 de ani, inainte de a fi botezati in religia amish, tinerilor li se da posibilitatea sa evadeze. Merg in cluburi, imbraca haine normale, mananca junk food si altele. Sunt lasati sa isi faca de cap. Astfel au ocazia sa testeze ceea ce li se va refuza odata botezati in religia amish. Cei care decis sa plece definitiv nu sunt priviti neaparat ca un paria si pot pastra legatura cu familia. Daca insa decid sa iasa din credinta amish dupa ce s-au botezat si si-au luat un angajament fata de familie si episcopie, atunci sunt excomunicati si nu mai pot tine legatura cu familia lor. Doar 10% din tinerii amish aleg sa iasa din regulile credintei si sa nu se boteze. Restul isi continua viata asa cum au primit-o de la parintii lor.

Cazare si locuri in care poti invata despre cultura amish in Indiana si Ohio

Amish Acres este o ferma turistica din Nappanee, Indiana, care cazeaza turisti si le organizeaza tot felul de tururi de cunoastere a activitatilor specifice comunitatii amish. Are o suprafata de 80 de acri si pe langa cazarea intr-o casa traditionala, ofera si plimbari cu caruta amish-ilor, “buggy”, tururi ghidate, spectacole si filme despre istoria amish-ilor la teatrul din cadrul fermei, demonstratii de mestesuguri si magazine de suveniruri. Pranzul si cina se poate lua direct in cadrul fermei cu feluri de mancare traditionale. Pretul pe noapte pentru o astfel de camera incepe de la 85 de dolari, insa trebuie sa rezervati din timp pentru ca cererea este destul de mare.

Daca va doriti cazarea in stil traditional amish, fara electricitate, TV, wifi si alte tehnologii moderne, va puteti caza la The Farmstead Lodging, o ferma amish in care puteti asista la viata de zi cu zi a unei familii amish. Veti locui intr-o camera simpla, cu un minim de confort, iluminat pe baza de gaz natural. Preturile incep de 100 de dolari pe noapte si detalii gasiti si pe website-ul lor.

Yoder’s Amish Home este o alta ferma amish transformata in scop turistic. Aceasta a fost deschisa in anul 1983, initial in casa unei familii amish. Vizita include un tur pe la toate acareturile normale de langa casa unei familii amish, o plimbare cu buggy-ul, o vizita la scoala de o camera a familiei si o vizita in grajdul familiei. In plus, vizita include si o casa a amish-ilor conservatori, simpla, fara niciun fel de confort si fara urma de tehnologie, asa cum traiesc acum din ce in ce mai putini amishi. Cea de-a doua casa in care ghidul te duce este o casa a amish-ilor Old Order, care, in ciuda numelui, nu sunt cei mai conservatori ci, dimpotriva, pot fi mai indulgenti, in functie de regulile impuse de episcopul bisericii de care apartine familia respectiva. Camerele sunt simple. La etaj stau copiii si la parter parintii. Familiile de amish au pana la 15 copii, astfel ca 3-4 camere cel putin sunt necesare pentru copii. Hainutele acestora difera de la o varsta la alta. Daca celor mici li se permite sa poarte haine cu nasturi, cu un mic model, adolescentilor nu li se mai permite acest “lux”, dar hainele lor in continuare pot avea culori deschise. Adultii, dupa momentul botezului poarta haine si mai simple si inchise la culoare. La parter este dormitorul parintilor, camera de lucru, de obicei cu o masina de cusut, principala indeletnicire a fetelor, bucataria si camara. In bucataria de la aceasta ferma-muzeu, cateva fete amish coceau paine proaspata si fursecuri delicioase. Intrarea a costat in total in jur de 29 de dolari de persoana, cu toate activitatile incluse.

Unul dintre cele mai recomandate restaurante in zona este Mrs Yoder’s Kitchen, un restaurant cu bunatati amish care foloseste exclusiv produse din zona. Poti servi fripturi delicioase, peste pane, somon la gratar asezonat cu legume sau cartofi. La desert, pentru cine mai poate, se serveste o delicioasa placinta cu piersici. In total masa nu depaseste 20 de dolari de persoana. Atentie insa la prajeli pentru ca toata mancarea lor include carne sau peste pane, prajit in mult ulei si nu este cea mai dietetica sau sanatoasa optiune.

Fabrica de branzeturi Guggisberg este o afacere a unei familii de elvetieni, Margret si Alfred Guggisberg, cu o traditie de peste 50 de ani  in fabricarea branzeturilor elvetiene. Puteti vizita fabrica si puteti asista la procesul de fabricare al branzeturilor, dar puteti sa si luati masa aici, daca doriti.

Heini’s este o alta fabrica de branzeturi frecventata de turisti. Aici se gasesc tot felul de cascavaluri cu ierburi si arome si sunt disponibile spre degustare. Cei care ajung in prima parte a zilei, pana pe la ora 14, pot participa si la un tur al fabricii. Noi am ajuns pe la ora 17 si deja se inchisese productia.

Piata de vechituri din tinutul amish: de Joia si pana Sambata, intre Sugarcreek si Walnut Creek are loc piata de vechituri din tinutul Amish, de neratat atat de catre turisti, cat si de localnici.

https://razvanpascu.ro/2015/07/20/impresii-dintr-o-alta-lume-populatia-amish-din-statele-unite/

Reclame

5-case-da-hobbit-in-cui-vorresti-abitare_28

I. Ce este un Ecovillage?

9 martie 2010

Cuvântul „ecologie” in greaca inseamna „stiinta a casei.” Sub casa a fost înţeleasă, nu doar de locuinţe, dar tot spaţiul, în cazul în care oamenii trăiau. Astfel, pe scurt putem spune ca „sat ecologic” – un loc în care este favorabil pentru viaţă.

Ecovillages – o soluţie pentru persoanele care doresc să creeze un model de viaţă durabil.. Ar putea fi noile aşezări sau renaşterea satului Ele sunt un exemplu de model de dezvoltare, care combină de bază mai multe principii: calitatea vieţii, conservarea resurselor naturale, promovarea unei holistică (integrat) approach de viaţă şi persoană, care, la rândul său, implică ecologiei umane, locuire fiind incluse în soluţionarea tuturor membrilor de a adopta comune, soluţii utilizarea de protecţie a mediului. tehnologii Ecovillages la – o comunitate în care oamenii se simt de sprijin ale altora şi sunt responsabile pentru cei din jur. Acestea furnizează un profund sentiment de apartenenţă, şi sunt suficient de mici pentru a se asigura că toată lumea se simte important rolul său, a fost văzut şi auzit, a fost deschis la interacţiunea cu succes cu vecinii lor. Ei par să acţioneze în conformitate cu şi geografice caracteristicile culturale ale lor bio-regiuni şi, de obicei, să acopere patru dimensiuni: socială, de mediu, culturale şi spirituale, sunt combinate într-o, holistică abordare sistematică, care promovează dezvoltarea personală. ”

Caracteristici Ecovillage:

 

1. Ecovillages din întreaga lume sunt în mod activ în comun cu un alt eco-tehnologie

 

Există într-adevăr este ceva de învăţat de la nostru „de Vest” surori şi fraţi. Înapoi la începutul anilor 90, am vizitat Centrul de Tehnologie alternative în Ţara Galilor, Anglia. Comunitate s-au adunat avansate de eco-tehnologie lume. De exemplu, consumul de întreaga comunitate de energie electrică generată de vânt, apă şi soare, şi în astfel de numere ca o parte considerabilă este vândut pe plan extern. Chiar şi astăzi, tehnologia moderna permite omenirea sa traiasca pe Pamant, fără poluante natura şi nu emit atât de mult de dioxid de carbon. Deoarece CO2 omului în atmosfera planetei este acum de mai multe ori mai mare decât pentru o perioadă maximă de 160.000 de ani, ceea ce duce la efectul de seră şi, în consecinţă, pentru a dezastrelor naturale la nivel mondial. Dar inumane „sistem” nu le pasă.

În Germania, de exemplu, în câţiva ani ZEGG Ecovillage, autovehicule diesel călăreau pe ulei de rapiţă, care este mult mai ieftin decât motorina şi sunt absolut curat ecologic – de la evacuare miroase a cartofi prajiti! Dar „sistemul” nu place, a fost introdus un impozit pe ulei de rapiţă, că, în viitor, să le folosească era imposibil. Şi în Argentina, o flotă de autobuze a început să curgă la alcool, care, în locuri este de mai multe ori mai ieftin decât benzina şi ecologic curate. Dar corporatii americane au ameninţat sancţiuni economice şi Argentina forţat să renunţe la combustibil alternativ. Şi astfel de exemple sunt putine.

2. Ekosled

 

Majoritatea oamenilor nu se gândesc la ce costuri pământ, cum trăiesc şi ceea ce consumă. La mijlocul lunii-90 de ecologişti au calculat că, pentru fiecare persoană de pe planeta noastră are 1.8 hectare de teren, dacă îl împartă în mod egal între toţi locuitorii lui. Apoi au introdus conceptul de amprentei ecologice a omului „şi calculat cât de multe resurse persoana medie are departe de Pământ în fiecare ţară. Consumatoare de resurse naturale,rodukty, energie lucrurile, profitând de transport, etc noi a lua away de la natura a unui pătrat, în cazul în care toate acestea sunt …
Cât de mult credeţi că are departe de locuitor medie a Pământului de la Moscova sau Sankt-Petersburg? Se pare ca în 2,5 ori mai mult decât a reprezentat un muritor de rând, adică 5 hectare de teren – terenuri care nu mai poate trăi liber păsări, animale, cresc copaci si flori. De exemplu, te duci la supermarket şi cumpără un măr. Apple a fost din Noua Zeelandă. La un cost de acest Pamant mere? Chiar dacă a fost curat si nu polenizate de pesticide, şi în grădină bug-ul a trăit puţin şi păsări. Dar cât de mult din terenul luat şi drumul aeroport, construit de aeronave şi producătoare de rafinării de combustibil şi fabrici construite echipamente, care a construit un supermarket, nu vorbesc despre toate că un aparat, care taxele impozitele pe toate … Deci mult pentru mere! Şi tu poţi du-te afară şi alege un mar in propria gradina. Chiar dacă este acide, decât Noua Zeelandă, dar util într-o sută. Şi Pământul nu ar fi o povară, dar în bucurie!
Populaţiei, de exemplu, Olanda are faţă de zona de pe Pamant este de 5 ori mai mare decât zona de cele mai multe din Olanda. Iată modul în care industria produselor lactate din această ţară: agricultori olandeză cumpara hrana pentru vacile lor în Africa, pentru că este foarte ieftin. fermierii africani s-au eliberat o suprafaţă considerabilă, de conducere locuitorii de pe pământurile lor indigene, adesea prin forţă brută. Aceste terenuri sunt cultivate cu culturi furajere, care au fost intens tratate cu pesticide, cu excepţia insecte africane pus rapid lucrurile la echilibru ecologic. Aceste agricultorilor hrana mult mai profitabil să vândă în Olanda decât populaţia locală. O parte considerabilă a populaţiei locale (în special copii) sunt de foame şi chiar mor de foame. Şi în Olanda, datorită să se hrănească ieftine din Africa de ieftine pentru a obţine lapte, unt, lapte condensat, brânză, sunt vândute la un profit pe exporturi, inclusiv în Rusia. Este originea în Ţările de Jos o problemă de mediu din cauza grămezi uriaşe de gunoi de grajd de la aceste ferme. Grămezi de gunoi de grajd ocupa mai mult spaţiu şi mai mult şi unde sa te duci. „De ce nu de a le utiliza în domenii ca îngrăşământ?” – Am întrebat din Ţările de Jos. „Acest gunoi de grajd nu este adecvată – au spus ei – există prea multe pesticide …” Eu nu recomand un produs de lactate din Ţările de Jos – au costat scump pământ, şi de sănătate nu este de ajutor.
În ecovillage aceiaşi oameni constienti de impactul lor asupra naturii şi tind să reducă nivelul consumului în toate domeniile la un nivel minim. Va avea chiar şi un termen – un minimalism conştientă. În multe comunităţi, unde am vizitat, coloniştii folosesc o masina pentru câteva familii, care facilitează întreţinerea maşinii şi reduce presiunea asupra mediului. În timp ce trăiesc în Ecovillage, o persoană ar putea reduce sa ekosled până la 1 hectar şi mai puţin, lăsând astfel loc sălbatice.

3. În ecovillage este aplicată în mod activ
agricultura ecologică şi permaculture 

Permaculture – ştiinţa cum să crească plante în colaborare cu natura. Această persoană are cel puţin locul de muncă şi de intervenţie în natură, şi devine un impact maxim. Această ştiinţă se bazează Bill Mollison, un om de stiinta australian, care a fost inspirat de observare a indienilor din America de Sud: au venit în junglă, plantat fasole acolo, şi apoi sa întors deja acolo pentru recolta. Unul din principiile de permaculture – nu săparea solului, care păstrează şi creşte chiar şi fertilitatea. Aici suntem în mulţi ani de plantare sunt Grishino cartofi în fân – vechi învechite „permakulturny” cale. În acest caz, nu trebuie să sape, nici pamantul, nici iarba sau sapa … În primăvara te pun cartofii în pământ (în cazul în care acest lucru este virgin solului şi a gazonului – chiar mai bine), ci mai degrabă pe pământw, si se acopera cu fân. Când ea proklyunulas, a raportat un alt strat de fân – „pământ”. Degetele cadem de fân – acolo cartofi, la fel ca în cuib. Dern în conformitate cu fân putrezire şi anul viitor în ţara aceasta poate fi plantat morcovi, sau orice alte culturi, fără nici sapat.

4. Persoana de contact personal cu terenuri şi plante.

 

De exemplu, unii locuitori din Findhorn comunitare în nordul Scoţiei, au capacitatea de a comunica cu spiritele de plante. Plantele cu mai multe detalii despre ceea ce le place, aşa cum ar dori aiba grija de ei, care au fost introduse, ca combinate cu fiecare din celelalte, etc Colonişti au încercat să-şi îndeplinească toate aceste dorinte. Ca rezultat, ele se cultivă legume, astfel încât experţii din agricultură nu cred ochii lor şi faptul că fertilitatea este posibil în latitudinile nordice …!

5. Utilizarea tehnologiilor ecologice de sunet

 

Aici, în nostru Grishino Sandy din Colorado şi le-a spus despre lui eco-casa. Am fost foarte intrigat de el, şi am luat în soluţionarea ei cu o vizită. Acesta a fost de iarnă – 17 gr. Cu House, Sandy se afla destul de mari în munţi, în fostul sat de mineri de aur. Intrând în casă, m-am simtit caldura si confort. Camera de zi a fost o soba mica, dar nu a tras în sus. Nu mai multe dispozitive de încălzire nu am găsit. „Şi cât de des te topish soba lor?” – Am întrebat Sandy. „În general nu se înece – am auzit răspunsul – este ea doar în cazul în care există.” „Şi cum încălzit casa?” – Am întrebat. Si apoi, Sandy a început să vorbească despre dispozitivul de eco-samoobogrevayuschegosya casa. Se pare că în primul rând pe site-ul de casa a fost săpat şanţuri, care a fost izolat şi umplute cu pământ, prin care conducte au fost stabilite – conducte. Pe partea de sud a casei de cultură, cu efect de seră, în care pe tot parcursul anului în creştere legume şi verdeţuri. Începutul şi sfârşitul acestui canal lung retras într-o seră. Când temperaturile de vara in cu efect de seră de cel puţin + 30 gr. Cu ventilatorul termostat, care conduce cu aer cald de la o conductă pe sub casa, încălzirea solului acolo. La noapte sau în timpul iernii, atunci când temperatura cu efect de seră este mai mică de + 30 termostatul se opreşte ventilatorul, iar atunci când scad sub + 24, a inclus-o din nou, iar aerul cald acum iese din casa cu efect de seră. Astfel, peste vară în sol pe sub casa se acumulează cantităţi mari de căldură, care este suficient pentru încălzirea locuinţelor şi a serelor tot parcursul iernii. Datorită cald solului sub casa, etaj al casei prea cald. Sandy a fost construirea casei sale in parti, la fel ca indienii. Am construi mai întâi o parte a casei, care trăiesc în care, parcat următoarea parte, etc Locul folosind numai materiale naturale. Mai multe eco-casa am văzut vreodată. „

Case de constructii din materiale naturale la îndemână – unul dintre mişcarea ekoposelencheskogo principii. Deci, am fost impresionat de casa pe care l-am văzut în Kutumba Ecovillage în Africa de Sud. Ele sunt construite dintr-un amestec de lut şi paie, care să se bazeze pe ţesute din cadre de răchită. Aceasta este o clădire tehnicile traditionale africane. rotunde Cu toate acestea, case tradiţionale din Africa sunt, dar aici, diversitatea ştia pur şi simplu fără limite! Creativitate înflorit – pereti şerpuit decorat scoici vmazannymi şi piese de ceramică!

6. Ecovillages – Libera Înapoi în viitor „

 

Ca şi strămoşii noştri, modul de menţinere a popoarelor indigene, deoarece în prezent ecovillage atitudine renaste pe Pamant ca o fiinta vie. Acum exista chiar o ştiinţă – „ecologie profunda”, care ajută oamenii să se simtă integritatea vieţii, să înţeleagă locul lor în acest sens, se spune indienii „cerc sacru al vieţii. Stramosii nostri nu numai a trăit în ritmul natural exterioare ale soarelui, lunii, planetelor şi constelaţiile, armonios ţesut lui parohiew şi acţiuni într-un dans creaţii unice, ele sunt mari emoţii şi să respecte mediul natural, ca la crearea lui Dumnezeu. Deoarece indienii americani percep încă natura ca o carte de viaţă, prin care „Marele Spirit”, sa vorbesti cu ei. Ei sunt instruiţi din copilărie să accepte toate evenimentele din el, pentru ca personajele sunt trimise acestora de către Duhul Sfânt.
Deci, în Rusia, pentru generaţii de relaţiile oamenilor cu unul sau alt loc naturale. Şi locul este activ interacţionat cu persoana, ca răspuns la acţiunile sale şi a cererilor. De exemplu, au fost „fermecat Grove, unde ne putem ascunde de inamic un sat întreg, iar inamicul nimeni nu le-ar putea gasi …

Dar azi lumea vedem oameni simţită în natura lor şi, fireşte, sa întâlnit ostilitate similare în răspuns. Andrei Tarkovski a demonstrat acest principiu, în filmul „Stalker”. Dar, „zona” – acest pământ întreg. Natura este sensibil nu numai pentru acţiunile noastre fizice, dar chiar şi mai receptiv la gândurile noastre, sentimentele si vibratii – pe care le emit. Contaminanţi care omenirea aruncă în Natura pe planul astral ar fi uimit orice ecolog, dacă el le-a văzut. Pentru mulţi este un secret faptul că acestea sunt cauza de poluare şi uraganele, cutremure, tsunami, epidemii şi alte dezastre. Prin urmare, astăzi mai mult decât vreodată pe pământ are nevoie de un popor fericit, radiante vibratii de bucurie, bunătate, iubire şi inspiraţie pentru a vindeca planeta. Indienii spun: „Scoală, picioarele pe pamant, capul sus pentru a scoate de stele şi de a face un vis realitate.” Cele mai multe persoane urmaţi acum acest sfat de fraţii noştri, Redskins, cu atât mai repede vom realiza „un frumos departe” la adresa noastra de Mama Pământ.

http://ecology.md/md/page/ce-este-un-ecovillage

Vasudeva Vladislav Kirbyatev

http://gnozis.info/?q=node/2056

hobbiton-hero

II. Satul ecologic din Apuseni, un stil de viaţă în armonie cu oameni şi natură 24 iulie 2014

 

Lângă localitatea Nădăştia, în comuna Almaşu Mare din Munţii Apuseni, se construieşte de aproximativ trei ani primul sat ecologic din ţară. Voluntarii unei asociaţii participă şi îi instruiesc pe cei interesaţi în ridicarea locuinţelor folosind doar materiale nepoluante, cum sunt piatra, lemnul, pământul, nisipul şi tencuiala naturală şi încălzite cu energie solară şi biogaz. Satul ecologic cuprinde o suprafaţă de circa 12 hectare şi până acum, în zona respectivă, locuiesc trei familii, altele fiind pregătite să se mute în mijlocul naturii, în Apuseni. Iniţiativa aparţine Asociaţiei Apusenii Verzi, care promovează modelul “Ecovillage” în Romania. A obţinut certificările pentru construirea satului ecologic în 2009, locaţie unde se doreşte combinarea modelului tradiţional al micii comunităţi cu cele mai recente inovaţii în designul de mediu, tehnologiei ecologice şi permaculturii. Este vorba despre o aşezare având în zona centrală 14 eco-mici spaţii de producţie, o zonă de camping şi o clădire comunitară, zona rezidenţială dezvoltandu-se în jurul centrului comunitar. ”Proiectul «Sat ecologic», nu este unul obişnuit, având în vedere că are legătură intrinsecă cu un «stil de viaţă», nu poate avea o finalitate. Este vorba despre mai multe persoane care se simt atrase de ceea ce eu cu soţul meu am promovat ca şi concept, adică «un stil de viaţă cu impact redus asupra mediului, sustenabil şi în armonie unul cu celălalt». De aici începe de fapt Proiectul, adică din momentul în care cei atraşi de acest concept, doresc să se alăture nouă, atât din punct de vedere ideologic, cât şi fizic la terenul pe care l-am achiziţionat în M-ţii Apuseni. Pe suprafaţa acestuia am conceput un plan după care să se poată construi locuinţele celor care doresc să între în acest proiect şi, de asemenea, spaţiile comune unde vom desfăşura activităţi împreună, cu scopul de a realiza armonizarea membrilor comunităţii care se va crea încetul cu încetul”, a spus Luminiţa Anamaria Comsuta, iniţiatoarea proiectului din comuna Almaşu Mare. “Casa rotundă” a fost prima structură ridicată în cadrul acestui proiect, pe trunchiuri de copaci. O altă construcţie este casa hexagonală, pe structură din lemn, cu baza din anvelope uzate umplute cu pietre, care va avea pereţi din baloţi de paie. Grupurile sanitare sunt din lemn cu toalete uscate şi duşuri cu încălzire solară. Există, de asemenea, trei puţuri de apă de-a lungul terenului. Pentru un proiect ulterior s-au pregătit zonele de compostare în vederea extragerii de biogaz şi pentru folosirea compostului la pregătirea grădinilor în sistem de permacultură. Până în prezent trei familii au ales să trăiască în satul ecologic. A fost amenajat, de asemenea, în cea mai mare parte, şi drumul de acces, construit din piatră. În fiecare an, în sat, au loc întâlniri la care participă invitaţi din ţară şi străinătate cu subiecte ce au legătură cu proiectul şi viţa locuitorilor de acolo. ”Cu toţii ştim că nu este uşor să trăieşti în armonie cu semenii tăi, deoarece fiecare are un ego propriu mai mare sau mai mic, de care este mai mult sau mai puţin conştient. Însă armonizarea începe din momentul în care acceptăm cu toţii acest lucru şi suntem dispuşi să începem a conştientiza dimensiunile ego-ului propriu. Oricum nu este un proiect despre care se poate discuta, este mai degrabă un proiect pe care alegi sau nu să îl trăieşti”, a mai spus Luminiţa Anamaria Comsuta.

hobbithome1-680x330

III. Sat ecologic românesc la standarde europene, fără chimicale 

„Terenul e eco, animalele îs eco, tot e eco!“
În satul Ardan din comuna Şieu (judeţul Bistriţa-Năsăud) mai toţi locuitorii practică agricultură ecologică, s-au organizat într-o asociaţie şi s-au conformat normelor actuale. Satul Ardan are aproape 750 de suflete, potrivit ultimului recensământ. Ce diferenţiază acest sătuc idilic de restul localităţilor din Bistriţa-Năsăud este numărul mare de gospodării (peste 95%) unde se practică agricultură şi zootehnie ecologică. Promotorul agriculturii ecologice în judeţ este Petru Cătinean, un fost profesor de fizică, care conduce şi Grupul de producători Ardan. El se află în spatele unui sistem de sterilizare a laptelui care se foloseşte de razele ultraviolete, dar şi în spatele producerii în judeţ a unei specialităţi de brânză spaniolă. Cătinean a început să experimenteze agricultura eco în 2008, acum aproape 10 ani. Oamenii din Ardan oricum nu erau adepţii îngrăşămintelor chimice pentru fructe şi legume şi nici animalele nu erau hrănite cu furaje cu chimicale. Singurul îngrăşământ folosit era cel natural, de la animalele din gospodărie. Petru Cătinean a insistat ca lucrurile să se facă ecologic la standarde europene, iar oamenii să primească subvenţii pentru agricultura bio şi să-şi poată vinde produsele ca fiind bio. Petru Cătinean este unul dintre promotorii agriculturii eco din ţară (FOTO: Bianca Sara Gavrilă) Aşa se face că, în doar câţiva ani, mai bine de 95% dintre gospodării aveau platforme betonate şi fose septice pentru stocare dejecţiilor animale. De aici gunoiul ajungea pe păşunile de unde se hrăneau animalele. Sătenii din Ardan au reuşit astfel să aibă tot lanţul: fructe şi legume eco şi produse de la animale eco. De la agricultura conveţională la cea ecologică „În 2008 am început, doi ani de zile durează perioada de conversie, de trecere de la agricultura convenţională, la cea ecologică. Se consideră că în acest timp, substanţele pesticidele, urmele de îngrăşăminte chimice, sunt eliminate din organisme şi pot fi certificate ecologic. În 2008 eram singurul din judeţ care era certificat ecologic. Primii din judeţ care s-au şi certificat ecologic au fost cetăţenii din Ardan, 173 la număr, toţi făcând parte din Grupul de producători Ardan“, povesteşte Petru Cătinean. În Bistriţa-Năsăud există doar trei sate unde agricultura ecologică se practică şi se valorifică corespunzător – Cuşma, Ardan şi Lunca. În niciunul din aceste sate proporţia de gospodării dotate corespunzător pentru agricultură ecologică nu este atât de mare ca în Ardan. Ţăranii de aici vând laptele la fabrica de lapte CarmoLact Monor, printre puţinele din ţară care comercializează şi lapte eco. Astfel, pe lângă subvenţia obţinută pentru agricultură ecologică, locuitorii satului Ardan pot să vândă şi laptele mai scump. Dacă un crescător de vaci care nu este certificat eco şi nu respectă regulile agriculturii ecologice primeşte pe litrul de lapte doar 80 de bani, iar pentru un litru de lapte eco se oferă 1,5 lei. Printre cei care au mers pe mâna lui Petru Cătinean şi a lui „nebuniei“ ecologice, cum era privită ideea în 2008, este şi `nea Vasile. La cei 66 de ani ai săi, Vasile Pop face agricultură ecologică cu gunoi de grajd de când se ştie. Din anul 2013 a început să respecte şi prevederile europene în domeniu şi să-şi amenajeze o platformă betonată şi o fosă septică pentru colectarea dejecţiilor animale. Păşunile şi terenurile din Ardan n-au văzut chimicale de când e satul (FOTO: Bianca Sara Gavrilă) „Gunoiul de grajd îl împrăştiem pe teren. Terenul e eco, animalele îs eco, tot e eco, am tot lanţul. După Revoluţie o dată sau de două ori s-a adus gunoi chimic la primărie şi am luat un sac de la un cumnat de-al meu să văd cum îi şi aia o fost, am renunţat, am zis că io mai bine pun de-al meu. În 2013 am amenajat fosa asta. Are rolul de a păstra tot ce vine de la animale. Acolo avem platforma pentru gunoi şi aici e urina. Din platforma aia e o gaură şi o ţeavă şi urina ajunge aici, în tancul ăsta betonat. Astea ajung pe terenuri“, explică Vasile Pop. Pentru gunoi oamenii se folosesc de căruţe sau tractoare, iar urina se transportă pe păşuni cu ajutorul cisternelor şi a vidanjelor. Investiţia pentru aceste platforme betonate a trecut de 11.000 de lei, însă ţăranii au fost încurajaţi de subvenţiile primite pentru zootehnie eco, dar şi de preţul mai bun cu care îşi vând laptele. Localnicii din Ardan sunt printre puţinii din ţară care vând lapte eco (FOTO: Bianca Sara Gavrilă) Întrebat de când foloseşte în agricultură gunoi de grajd, Vasile Pop, care are trei vaci, spune: „De când e Ardanul. De când mă ştiu eu tot aşa fac. Nu aveam o metodă să îl stocăm ca acum, cu platforma asta betonată, dar aşa fac de când mă ştiu. Noi tot ăsta l-am folosit“. „Avem fosă, avem platformă betonată“ Şi Dumitru Bărcan şi-a amenajat o astfel de platformă betonată, iar îngrăşământul natural îl foloseşte pentru grădina sa, de unde pasc vacile, pentru livada de pruni, dar şi pentru alte legume pe care le cultivă. „Avem o livadă de câţiva zeci de pruni, pe care nu îi stropim cu chimicale, le punem doar gunoi de grajd. Eu nu i-am stropit niciodată. Dacă nu îi stropim ne afectează un pic la recoltă, că sunt fel de fel de insecte care îi pot ataca. Avem fosă, avem platformă betonată“, spune bărbatul. Petru Cătinean atrage atenţia însă că, din punctul lui de vedere, ţăranii sunt descurajaţi să mai obţină certificate eco din cauza faptului că firmele de certificare şi inspecţie nu şi-ar face bine treaba, iar oamenii ar fi fost nevoiţi nu de puţine ori să dea subvenţiile înapoi.

https://adevarul.ro/locale/bistrita/sat-ecologic-romanesc-standarde-europene-chimicale-terenul-e-eco-animalele-is-eco-e-eco-1_5b852fcfdf52022f75e5b670/index.html

Casele+subterane+din+Hobbiton+Noua+Zeelanda_4236IV. Experiment sociologic unic: un sat dacic se construieşte în judeţul Buzău. Locuitorii vor trăi ca pe vremea lui Burebista
Judeţul Buzău are şansa să devină în următorii ani un important reper pe harta turistică a lumii, graţie unui proiect început de preotul Mihail Milea, un pasionat de istorie locală. Fundaţia pe care o conduce a pus bazele unei aşezări rurale, pe un deal din comuna Năeni, unde locuitorii vor trăi precum strămoşii daci, în bordeie din piatră, şi vor supravieţui din creşterea animalelor şi cultivarea pământului. Primele locuinţe dacice au fost construite deja pe un teren pus la dispoziţie de primăria Năeni pe dealul Tigoarea, la un kilometru distanţă de o necropolă dacică şi Biserica dintr-o piatră. Sunt două bordeie din piatră de Năeni, proptite într-un mal de pământ, aşa cum construiau dacii din aceste zone. În interior se află o sobă din cărămidă, mese şi scaune din lemn, iar pe jos este duşumea din lemn. ”Pe interior, pereţii au şi zidărie din beton, ascunsă însă cu pietre, procedeu folosit pentru consolidarea locuinţelor”, declară Marian Apostol, primarul localităţii Năeni. Bordeiele vor fi înghiţite treptat de alte construcţii în care vor locui oameni sau pentru adăpostirea animalelor domestice. Astfel, peste câţiva ani, la o distanţă de trei kilometri de centrul comunei Năeni, ar putea răsări o nouă aşezare cu structura unei unităţi teritoriale din zilele noastre, dar cu o populaţie care va trebui să vieţuiască exclusiv după reguli arhaice. Iniţiatorul proiectului unic în România, preotul Mihail Milea, cunoscut pentru numeroasele sale acţiuni umanitare în Buzău şi nu numai, spune că muzeul viu pe care îl realizează va fi atât un obiectiv turistic important, cât şi un experiment sociologic. Înainte să-şi înceapă măreţul demers, preotul Mihail Milea a realizat o documentare temeinică asupra modului de viaţă al dacilor. Cu ajutorul unor istorici buzoieni, au fost realizate şi câteva machete ale unor locuinţe pe care strămoşii noştri le construiau cu două milenii în urmă şi care se vor reproduse în satul arhaic din Năeni. ”Deţinem o suprafaţă de patru hectare de la primăria localiăţii Năeni pe care o amenajăm corespunzător pentru a fi locuită permanent. La început am împădurit cu peste 4.000 de pomi, plantaţi cu ajutorul unor voluntari, am pus viţă de vie. Pe lângă cele două bordeie, primele dintre cele pe care ni le-am propus, am mai construit un sanctuar, am amenajat un lac, stâna propriu zisă. Vor fi oameni care vor locui efectiv acolo, va fi un sat viu. Noi facem doar vatra satului dar el se va extinde în funcţie de numărul celor care vor dori să locuiască acolo. Se vor naşte copii acolo. Vrem să ne întoarcem la tradiţiile vechi, la simplitate, naturaleţe. Va fi şi un obiectiv turistic dar va fi şi un muzeu viu, un sat normal cum sunt cele naturale, dar cu obiceiuri mult mai vechi”, spune preotul Mihail Milea. Aşezarea, chiar dacă neterminată, are deja o populaţie de cinci persoane: ciobanii de la stână şi câţiva voluntari din Buzău care lucrează la amenajarea bordeielor din piatră. Părintele Milea susţine că din 2016, în satul dacic din Năeni se pot muta primii 12 locuitori ”daci”, adică vreo trei familii cu copii. ”Regula pentru cine va locui acolo este să mănânce precum dacii, să trăiască precum dacii, să aibă ocupaţiile strămoşilor, precum cioplitul pietrei, al lemnului, olăritul. Satul se va întreţine singur. Oamenii vor creşte animale, păsări, vor prepara carnea la proţap, sau în vase din ceramică, veselă din lemn. Vor fi îmbrăcaţi în straiele dacilor. Îşi vor asigura singuri hrana, vor putea face rost de bani din vânzarea produselor animale, naturale toate, mierea de albine, a vinului pe care îl vor obţine. Se vor autogospodări iar în timp comunitatea se va extinde şi vor fi construite bordeie în funcţie de creşterea numărulu de locuitori. Este posibil ca unii să nu reziste prea mult acestui stil de viaţă, însă cu siguranţă vor veni alţi voluntari. Satul nu va fi niciodată gata, pentru că el va fi în continuă dezvoltare”, spune preotul Milea. Aşezarea dacică de pe dealul Tigoarea prinde contur cu ajutorul unor voluntari aduşi de Fundaţia Sf. Sava, a preotului Mihail Milea. Muncitorii folosesc piatră de Năeni din carierele săpate în apropiere şi alte materiale de construcţii şi unelte puse la dispoziţie de primărie. Autorităţile locale sunt şi ele implicate în proiectul care le-ar putea aduce în viitor un val de turişti. Primarul Năeni spune că satul dacic va putea fi introdus în aria administrativă a comunei, iar locuitorii lui vor putea avea acces la toate instituţiile publice. ”Dacă acolo s-ar crea o micuţă comunitate de oameni, ar fi un avantaj enorm pentru comuna noastră. Din punct de vedere administrativ, nu cred că ar fi probleme pentru înglobarea în teritoriul comunei, parcurgând nişte etape, precum atribuirea unor avize pentru construcţii, evaluări cadastrale. Sunt sigur că pentru popularea satului vor fi destule solicitări din partea unor oameni care vor să fugă de civilizaţie. Au şi sursă de apă, deja e o stână acolo, deci deja se poate locui acolo. Pământul e bun pentru plantarea de legume, viţă de vie”, spune primarul Marian Apostol, primarul din Năeni. Locuitorii satului dacic nu vor fi izolaţi de comunitate, ci doar vor experimenta un trai arhaic, susţine iniţiatorul proiectului. Preotul Mihail Milea spune că implicarea sa va dura câţiva ani, până când comunitatea se va închega şi va deveni autonomă în ceea ce priveşte resursele de trai. Comuna Năeni este deja un punct important pe harta cu atracţii turistice a judeţului Buzău La Năeni, primul obiectiv demn de vizitat sunt grotele preistorice. Acestea sunt amplasate strategic, într-un loc greu de atins de către inamici şi sălbăticiuni. Au fost săpate în piatră acum 4.000 – 5.000 ani şi folosite drept adăpost. Într-una dintre ele au fost descoperite o vatră, inscripţii rupestre, dar şi arme şi unelte preistorice. La o sută de metri distanţă se află o tabără de sculptură în aer liber, realizată numai de copii. La un kilometru distanţă de Tabăra de sculptură şi la aproximativ 800 de metri de grotele preistorice se află „Biserica dintr-o Piatră”, ridicată după Revoluţie, în satul Vârf, la o altitudine de 600 de metri. Lăcaşul a fost construit în întregime, inclusiv catapeteasma şi porţile împărăteşti, ceea ce-i conferă unicitate, din piatră, travertin de Năeni, extrasă din cariera din vecinătate. Este acelaşi calcar alb folosit la construcţia Casei Poporului. Este înconjurată de ziduri din piatră, asemenea vechilor cetăţi. Nu departe de biserică se află Necropola Tracică, un mic ansamblu de morminte vechi de peste două milenii. În perioada 800 – 600 Î.E.N., locuitorii zonei îşi îngropau morţii în morminte scobite în piatră. Primele astfel de morminte au fost descoperite în 1938, de către istoricul Nestor. Primele săpături au fost începute mult mai târziu, prin 1981. Într-unul dintre morminte a fost descoperită o sabie Akinakes.https://adevarul.ro/locale/buzau/experiment-sociologic-unic-sat-dacic-construieste-judetul-buzau-locuitorii-vor-trai-vremea-burebista-1_561e4e47f5eaafab2ca62c06/index.html

article-0-02ACE3CF00000578-136_468x308

V. Comunitatea Aurora din Romania

Located at 900m altitude, in the beautiful Western Romanian Carpathian Mountains, Aurora Community is a place where people have committed themselves to live a simple life in harmony with others and Nature. The project includes a community and an educational center for sustainability and regenerative practices towards Nature.

https://www.aurora-community.org/
http://institutuldepermacultura.ro/retea/oameni/

Agriculture_Farms_India_paddy_fields

VI. Primul sat dacic autentic se construiește la poalele Retezatului
duminică, 25 Oct 2015, 12:39
Un sat dacic autentic se construiește în localitatea hunedoreană Ohaba Sibișel, de la poalele Retezatului, în cadrul proiectului, o premieră în România, fiind prevăzută ridicarea a 20 de case-muzeu și ateliere, alături de alte câteva construcții ce vor putea fi închiriate de către turiști.
Proiectul satului dacic ‘Sargeția’ este pus în practică de o asociație nonguvernamentală din Hunedoara și beneficiază de sprijinul mai multor arheologi, astfel că fiecare construcție va reprezenta o replică fidelă a unor locuințe descoperite pe teritoriul vechii Dacii.
‘La început am cumpărat din fonduri proprii un teren în satul Ohaba Sibișel, apoi, cu ajutorul arheologilor am pus pe hârtie toate elementele satului dacic. Proiectul nostru va include un muzeu format din 11 case dacice și 9 ateliere diferite, cum ar fi cel al fierarului, al bijutierului, un depozit de cereale etc’, a declarat vineri, pentru AGERPRES, Marius Achim ‘Achimoto’, președintele Asociației Club Sportiv Free Bikers Hunedoara, care derulează acest proiect. Foto: (c) Satul Dacic Sargetia — Sargetia Dacian Village / Facebook
El a explicat că fiecare din cele 11 case-muzeu va avea un specific aparte, în funcție de statutul social al ‘proprietarului’, astfel că unele vor fi bordeie îngropate până la jumătate în pământ, iar altele vor fi locuințe pe sol. Construcția cea mai impunătoare va avea două etaje și va arăta cum trăia nobilul din sat.
‘Satul va fi unul autentic pentru că fiecare casă va avea o fișă din care va reieși din ce zonă a Daciei a fost realizată acea replică. La fel, obiectele pe care turiștii le vor putea vedea în fiecare casă vor fi replici ale unor piese originale, descoperite în situri arheologice. Pentru fiecare piesă se va cunoaște locul în care au fost găsite’, a spus Achim.
O altă parte a proiectului prevede construirea a 7 case dacice pe care turiștii le vor putea închiria, dar și a unui camping în care se va putea sta cu cortul.
În prezent, tinerii de la Free Bikers lucrează la Casa Sargeția, prima locuință din proiect, pe care speră să o finalizeze la exterior până la venirea iernii. Se va continua cu interiorul, astfel încât la primăvară construcția să fie gata. Foto: (c) Satul Dacic Sargetia — Sargetia Dacian Village / Facebook
Casa are formă circulară, este parțial îngropată și va avea iarbă pe acoperiș. Pentru construcție se folosesc lemn, piatră, lut și paie, iar modelul a fost preluat de la o locuință descoperită într-un sit dacic din zona Olteniei.
‘Casa Sargeția va fi locul în care vom sta peste iarnă. Vom construi și o sobă din lut și paie, pe care o vom putea folosi și pentru dormit sau pentru prepararea hranei. De la primăvară vrem să mai finalizăm încă două sau trei case muzeu și un atelier, astfel încât spre sfârșitul anului 2016 să putem deschide muzeul pentru public. Dacă vom primi și sponsorizări, vom construi mai multe case, pentru că acum folosim doar fondurile noastre’, a adăugat Marius Achim. Foto: (c) Satul Dacic Sargetia — Sargetia Dacian Village / Facebook
Deoarece proiectul este relativ avansat, la fața locului ‘s-au mutat’ doi tineri din cadrul asociației, care locuiesc într-o rulotă până la finalizarea primei case. Ceilalți tineri din organizație vin să muncească la satul dacic la fiecare sfârșit de săptămână, iar recent au început să fie ajutați și de voluntari interesați să lucreze la un asemenea proiect.

După ce vor fi gata primele construcții, satul dacic va fi promovat pentru a intra în circuitul turistic, în acest sens membrii organizației urmând să stabilească protocoale de colaborare cu punctele de informare, cu pensiunile din zonă și cu agențiile de turism.

https://www1.agerpres.ro/social/2015/10/25/reportaj-hunedoara-primul-sat-dacic-autentic-se-construieste-la-poalele-retezatului-12-39-55

gobcob-exterior01

20 februarie 2014
S-a trezit proprietar peste un sat întreg din munţii moţilor şi n-a cheltuit o avere, după cum s-ar putea crede. A dat chiar mai puţin decât plătesc cei înstăriţi pe o maşină de lux. Vrea să-l facă o oază în care oaspeţii să se rupă de tumultuoasa lume modernă şi să se întoarcă la origini. Emil Părău (foto), omul de afaceri din Valea Jiului care a cumpărat satul copilăriei sale, nu vrea profit şi are mulţumirea sufletească dacă-l va convinge pe turistul care-i trece pragul să fie mai bun.
A mai rămas doar un om în sat Satul Roşia se află la graniţa dintre judeţele Hunedoara şi Alba, în Munţii Metaliferi, iar pentru a ajunge la el, trebuie să străbaţi un drum lung şi extrem de greu prin sălbăticie. Aproape tot satul a fost părăsit în anii 80, când la Orăştie apăreau fabricile, iar viaţa la oraş era mai uşoară, cu lumină ori apă în casă. În ciuda tuturor vitregiilor, un singur locuitor a rămas până astăzi în cătun, un bătrân de 77 de ani, care n-ar vrea să-şi părăsească glia strămoşească pentru nimic în lume. Restul s-au dus la consăteanul lor care a ajuns mare afacerist, pentru a-l îmbia să le cumpere pământurile din satul uitat de lume.
Case pustii, dărăpănate, drumuri împădurite Aşa începe povestea lui Emil Părău, afaceristul din Valea Jiului, care în decurs de 10 ani de zile s-a trezit cu 300 de hectare de teren şi case, toate cumpărate mai mult de ruşine decât de nevoie. „Am mers într-o zi la Deva şi de acolo am zis hai să văd ce mai este în sat. Când am ajuns acolo, totul era plin de vegetaţie, drumul se împădurise, casa părintească se lăsase, era totul praf. Am zis că dacă ar veni tata, ar muri când ar vedea ce s-a ales de munca lui. Şi m-am dus cu echipă de zidari, muncitori, eram 30 de persoane şi ne-am apucat de muncă. Două săptămâni a durat renovarea casei şi curăţarea câtorva terenuri. Am aranjat mormintele bunicilor, am venit acasă şi i-am zis lui tata să mergem să vedem ce mai e pe acolo. Când a văzut-o tata, se citea pe chipul lui bucuria”, povesteşte Emil Părău.
Le-a cumpărat pe rând, fiindu-i ruşine să refuze Cei care mai mergeau vara prin sat s-au gândit că afaceristul vrea să facă ceva cu cătunul şi pe rând, i-au cerut să le cumpere proprietăţile abandonate. „Era unul Adam, care mai venea pe acolo prin sat, avea terenurile întreţinute, curăţate, om gospodar. Îmi zice: măi Milule, nu-mi cumperi şi mie terenul şi casa, eu nu mai vin pe aici. Păi şi eu ce să fac cu ele, îi zic. Întreb cât vrea şi-mi spune 110 milioane (n.r. lei vechi) în ideea să negociem la 100 de milioane, adică 10 mii de lei noi. A lui era cea mai frumoasă casă din sat, teren, grajduri. I-am zis, mă Adam e munca ta, munca a generaţii întregi aici. Bineînţeles că nu era mult cât a cerut şi i-am dat fără să negociem, ba i-am dat chiar mai bine decât a cerut. Ca să înţelegeţi, ca investiţie financiară n-a fost mult, alţii dau banii aceştia cât am dat pe sat, pe o maşină bună. Am pus mult suflet, dar nici nu am simţit când am cumpărat satul, pentru că a fost în decursul anilor”, povesteşte Emil Părău. Aşa se face că din 2003 şi până astăzi, la Părău au mers rând pe rând cei care aveau proprietăţi în Roşia pentru a-l convinge să cumpere. S-a trezit anul trecut că este proprietar pe toată aşezarea, mai puţin o gospodărie în care trăieşte Aron Truţă, singurul locuitor al satului până acum un an. Când s-a trezit cu 300 de hectare de teren şi o mulţime de ruine, Părău n-a ştiut ce va face cu ele, dar îi era ruşine să-şi refuze foştii săteni cu care a copilărit.

Vrea să transforme aşezarea într-o mini-staţiune eco Visează acum să transforme toată aşezarea într-un fel de staţiune, un fel de Valea Zălanului, cum este cea a prinţului Charles, unde oamenii să trăiască în comuniune cu natura şi departe de tot ce înseamnă tumultuoasa lume modernă. Să participe la acţiuni comune care să-i apropie, la clacă şi şezători, unde gospodarii se uneau şi povesteau. De anul trecut, s-a apucat de renovarea caselor, iar trei vor fi gata în iunie anul acesta. „Pentru început, o să fac 10 case în satul turistic. De fapt, vreau să fie o întoarcere în timp, pentru că obiceiurile de acum 100 de ani care s-au păstrat sunt aproape identice cu cele ale dacilor. Fiecare casă are o poveste, iar turiştii o pot afla. Ca un exemplu, în sat, trăia unul foarte avut, Bogatul se numea. Fiind foarte bogat, a fost omorât de fiica sa, nevasta şi ginerele lui, pentru avere. Vezi, dacă ai prea mult şi dacă nu-l ai şi pe Dumnezeu cu tine, vezi unde ajungi”, spune Părău. Turiştii, practic, în sejurul lor devin stăpânii caselor. Se vor gospodări singuri şi cel mai important, vor avea posibilitatea de a se apropia unii de alţii. „Vreau ca turistul când intră în cămară să găsească tot ce aveau în sat pe vremuri. Să aibă acea carne la garniţă, castraveţii la murat, butoiul cu ţuică, toate produsele tradiţionale. Acum nu o să-l ia şi să-l pună în portbagaj, mergem pe bun simţ. Să mănânce roşia, dimineaţa, din grădina casei. La sfârşit să cumpere dacă doreşte, să-şi ducă şi acasă, pentru că ştie că sunt naturale. Ideea este să-l prind în program, să-l duc la secerat, nu să doarmă. Cine vrea să doarmă, să doarmă. Vor avea oi, când intră în casă, ei sunt practic ca şi gospodarii de pe vremuri. O să meargă să-şi măsoare oile, atunci ei vor participa şi vor vedea cum se trăia odinioară. Îşi fac acel răboj pentru a-şi ţine evidenţa, cu un cuţit îşi ţin socoteala la tot, fără calculator, fără pix, asta este esenţa. Şi atunci aveau greutăţi, dar treceau peste ele cu ajutorul celorlalţi, ceea ce este foarte important. În ziua de azi nu se mai întâmplă să ne ajutăm, pentru că punem pe primul plan individualismul, egoismul, răutatea. Numai dacă gândeşti negativ, primeşti tot negativ înapoi. Ei nu erau egoişti, ei nu erau invidioşi unul pe celălalt. Din contră, se ajutau şi foarte important, fiecărui gospodar nu-i trebuia mai mult. Sunt nişte concluzii pe care să le tragi, după ce ai stat o săptămână acolo, asta vreau eu şi poate că după aceea va fi mai bun”, mai spune Emil Părău. Omul de afaceri este cunoscut în judeţul Hunedoara ca un filantrop, dar şi o persoană foarte credincioasă. A ajutat sute de oameni care aveau necazuri, a botezat zeci de copii şi a ctitorit biserici. Are afaceri în turism şi industria lemnului, dar şi în servicii, însă o parte din avuţia sa se duce în fiecare an pentru cazuri sociale. În acest spirit şi-a educat şi cei doi băieţi ai săi, astfel că nimeni din familie nu epatează, nu şi-au luat maşini de lux şi nu şi-au făcut vile impunătoare.

https://www.mesagerulhunedorean.ro/omul-de-afaceri-emil-parau-a-cumparat-satul-in-care-a-copilarit-satul-dacic-sau-proiectul-intoarcerii-la-origini/

5 case da hobbit in cui vorresti abitare_4

VIII. Comunitatile “Anastasia” din Rusia

 

Cu aportul lui Vladimir Maigret, care a scris o serie de cărți despre Anastasia, în Rusia a apărut un mare interes pentru crearea moșiilor de familie. Ideea construirii așezărilor ecologice în fiecare an devine tot mai populară nu numai în Rusia, dar și în întreaga planetă.
În timpul prelegerilor mele la Cipru am vorbit foarte mult la tema Eco-comunităților cu o femeie uimitoare, Maria Kanevska, care la vârsta de 25 de ani a nimerit în Cartea Recordurilor ca cea mai tânără femeie de pe planetă, care de la zero a câștigat primul milion de dolari. Devenind vegetariană, Maria a familiarizat cu dieta sănătoasă întreaga familie și în prezent dezvoltă rețete uimitoare pentru restaurante care oferă clienților alimente crude. Mulți vizitatori, văzând o clădire galbenă pe deal, o iau drept un templu. Când se apropie, se dovedește că este o școală, unde copiii primesc diplome de stat. Deoarece sunt doar patruzeci de elevi, băieții învață împreună cu fete, numai orele de educație fizică trec separat. Ei fac yoga, însușiesc arte marțiale.
O altă clădire mare frumoasă este un grajd pentru vaci. Grajdul de aici este un hotel de cinci stele pentru vaci, cel mai bun din Europa. Și poate că cel mai bun de pe întreaga planetă. Practic la fiecare masă oamenii mănâncă produse lactate: brânza, lapte, iaurt, smântână, unt, chefir, lapte acru, brânză de vaci. Fără vaci nu ar fi fost inventate multe soiuri de înghețată, preferată de toată lumea, ciocolata cu lapte, bomboane, frișcă, prăjituri, torturi. În Rusia oamenii întotdeauna au știut că casa în care este o vacă, niciodată nu va fi săracă. Omul are obligații față de vacă ca de niciun alt animal de pe planetă. În grajd este atârnat un tablou mare care reprezintă pe Krishna deghizat într-un cioban cântând la flaut pentru plăcerea vacilor. Fiecare din cei patruzeci boi și vaci are un nume, fiecare vacă sau fiecare bou are pe cineva care îi poată grijă. Vacile sunt creaturile vii, care simt atitudinea față de ele. Există vaci care dau lapte fără vițel încontinuu timp de 5-6-7 ani. În Eco-comunitate vacile sunt întreținute chiar și fără lapte, deoarece din gunoiul de grajd aici se face biogaz și compost.
O Universitate americană de agricultură recent a publicat un studiu în care a concluzionat că boi și vaci sunt profitabili din punct de vedere economic, chiar și fără lapte, deoarece ei dau valoros de pe această planetă îngrășământ – humus. Humus, gunoi de grajd de vacă poate restabili complet microflora și fertilitatea solurilor lipsite de valoare, complet epuizate, dacă timp de șapte ani, o dată la jumătate de an vom împrăștia balega de vaca si apoi le vom ara fin.
Iar boii sunt niște muncitori, lor le place să simtă bucuria musculară în timpul exercițiilor fizice. La fel ca și calul care se îmbolnăvește stând în grajd, așa și boul se întristează fără muncă. Aici boii sunt membri cu drepturi depline ai comunității, care lucrează împreună cu toată lumea și justifica pâinea lor: cu ei oamenii semănă, ară și strâng recolta.
Ca un sistem economic Prabhupada a recomandat guvernelor să ia drept bază sistemul de impozitare din India vedică, în care a existat doar un singur tip de impozite: fiecare om a predat statului 25% din profit sau din producție fabricată. Atunci când taxele nu sunt foarte mari, oamenii nu se eschivează de la plata acestora și ca urmare statul doar câștigă. În scripturile indiene există un întreg capitol – recomandări economice pentru conducătorii satelor care duc la prosperarea armonioasă a societății la toate nivelurile, spre deosebire de standardul acceptat în prezent – sistemul juridic roman, în care o persoană poate pune stăpânire prin toate mijloacele pe toate resursele materiale nelimitate fără orice răspundere față de societate.
Respectând principiile vedice, locuitorii din Valea Krishna din Ungaria se asigură complet cu cele necesare și trăiesc autonom, complet independent de lumea din jurul lor. În cazul în care mâine se va întâmpla judecata de apoi, un fel de Armageddon economic, în viața lor fericită și în ritmul domol aproape că nu se va schimba nimic. În afară de faptul că ei sunt asigurați cu produse lactate, ei cresc secară, grâu, ovăz, hrișcă, mei. Ei presează din produsele cultivate ulei de floarea-soarelui, in, din semințe de dovleac, inclusiv din semințe de struguri. Ei cultivă mai multe soiuri de fasole, linte, chiar mung-un indian.

Ei cultivă 30-40 de tipuri de legume și 20 de tipuri de fructe, inclusiv caise și dud. Din pomii fructiferi aici nu cresc doar citrice (temperatura de iarna scade la -20 C). Membri ai comunității pot fabrica propriile haine și încălțăminte din inul cultivat. Ei nu depind de surse de energie externe – electricitate, gaz. Dar în același timp ei culeg produse organice, curate genetic pe care nu-și mai pot permite 99,999 din oameni de pe planeta noastră.

https://lupuldacicblogg.wordpress.com/2014/07/27/reportaj-cu-foto-cea-mai-buna-eco-comunitate-din-europa/

_99430412_mediaitem99430008

IX. Satele din visul Anastasiei – România

 

Şi pământul României își cheamă copii la el! Şi… iată că suntem tot mai mulți oameni iubitori de frumos și de simplitate, două ingredinete pe care Dumnezeu ni le-a pus la dispoziţie de la începuturi prin măreaţa sa creaţie, Pământul. Este o reţea întreagă de oameni ce îşi doresc şi caută aceste două lucruri esenţiale: Frumos şi Simplu. Anastasia, prin cărţile ei ne-a oferit un model prin care putem avea aces la aceste două ingrediente prin cel mai autentic mod, din Vatra Familiei noastre. Şi în România termenul de Vatră este foarte profund şi de câte ori îl rostim (cel puţin eu) parcă se văd cum crengile îndoite de rod se apleacă să fie culese, parcă se aud lemnele trosnind în soba din căsuţa mică, văruită în alb. Vatră înseamnă întotdeauna acasă, în acelaşi sens profund de întoarcere la origini. Până şi pentru soldaţii în termen, expresia pentru ziua eliberării era ne lăsăm la vatră. În România , în acest moment nu există sate sau comunităţi la nivelul celor ruseşti. Sunt câteva începuturi (despre care ştiu eu, poate mai sunt dar nu au făcut acest lucru public) precum: Valea Curcubeului Armonia Brassovia (în această comunitate mai mare există doar un grup inspirat de visul Anastasiei) Satul Anastasia (adică sătucul nostru) Aceste comunităţi însă, evoluează încet. Prea încet aş zice eu având în vedere că sunt atât de mulţi oameni ce iubesc pământul şi privesc viaţa cu o nouă conştiinţă, căci şi România are nevoie de o astfel de revoluţie. Şi la noi aerul din oraşe este supra-poluat, şi la noi apele sunt tot mai murdare şi tot mai exploatate, şi la noi pădurile dispar şi pământul este chimizat iar familiile trăiesc îngrămădite în cutii de beton şi se hrănesc cu alimente din toate colțurile lumii. Puţinii ţărani autentici care au mai rămas, acei oameni cu care noi am ajuns să ne mândrim în alte ţări tocmai datorită autenticităţii lor, privesc cu tristeţe cum modernizarea tehnologică vine şi peste ei. Şi printre aceştia şi mai puţini sunt cei care îşi pot convinge copiii că asta este viaţa pe care ar trebui să o trăiască la rândul lor. De ce? Pentru că sunt puţini, sunt împrăştiaţi şi nu pot pune împreună la cale un plan prin care să-şi ţină copiii acasă. Societatea de care ei au încercat să stea cât mai departe le ia acum copiii, îi integrează în ea. Pe de altă parte, valul acesta nou de oameni care au înţeles că pământul şi traiul pe el au nevoie de o altă abordare vor să ţină piept societăţii pe cont propriu. Vor să facă o schimbare, dar în felul lor şi am observat că li s-a instalat tot mai mult teama că dacă se vor uni cu alţi oameni nu vor mai fi liberi, aşa cum visează ei să devină. Nu vor să iasă dintr-un sistem şi să intre în altul. Nu mai vor să-şi asume responsabilităţile născute din viaţa în comun. Dar eu cred că oamenii numai împreună pot face lucruri care să conteze. Sistemul vechi trebuie înlocuit cu unul nou care să funcţioneze. Iar sistemul propus de Anastasia funcţionează şi dovezile continuă să susţină acest lucru. Şi nici mutarea într-un sat -de tip vechi să zicem- nu are nici o valoare, căci nu oamenii trebuie schimbaţi, ci sistemul în care trăiesc oamenii. Iar pentru ca acel sistem să se nască trebuie ca oamenii cu acelaşi ideal să se adune, pentru a se creea pentru generaţiile viitoare acel gen de sustenabilitate pe care numai o comunitate de oameni îl formează. Apoi, după noul model tot mai mulţi oameni pot să se ia şi vechile sate să reînflorească. Cocluzia mea este că s-a cam uitat de zicala: ,,Unde-s mulţi puterea creşte”. Anastasia sintetizează zicala vorbind despre gândul colectiv şi despre faptul că oamenii nu mai sunt conştienţi de puterea lui. Sau dacă totuşi se strâng în urma unui ideal, de multe ori faptele generază întrebarea dacă a fost corect sau nu idealul servit. Dar idealul de a îngriji pământul împreună, de a-l iubi, este un ideal care nu are cum să fie greşit şi nu ar trebui să fie pus la îndoială. Faptele ce se nasc în urma lui sunt măreţe! Dacă am adopta şi noi acest proiect al Vetrelor de Familie ca pe un proiect colectiv, cu toată seriozitatea şi cu toată încrederea că funcţionează, vom reuşi şi noi să ne ajutăm ţara, să îi păstrăm curăţenia ce încă o mai are pe ici pe colo, să clădim pentru copiii noştri o societate corectă. Societăţii îi trebuiesc reînnoite piesele din care s-a construit, iar piesele sunt însăşi familiile din care s-a construit societatea. Cu un alt ideal, împreună o nouă societate vom putea clădi şi un sistem ale cărui valori sunt cele umane şi în care pământul joacă rolul important în susţinerea acestor valori. Satele de tip Anastasia deja concretizate, satele din visul ei sunt dovada că proiectul Vatra Familiei este unul ce poate face schimbări radicale. Ce şcoli minunate pentru copiii noştri se pot naşte aici, ce viaţă socială pot ei avea, magică de-a dreptul! Întoarcerea omului în Vatra sa este un element cheie în buna funcţionare a unei societăţi, este cel mai corect lucru pe care îl poate face pentru el însuşi, pentru cei ce au fost şi pentru cei ce vor veni…

http://viatasiverdeata.blogspot.com/2015/03/satele-din-visul-anastasia-romania.html

chateau-camiller-1

X. Ex-miliardarul rus Gherman Sterligov dă viaţa de lux pe viaţa de la fermă

 

În timp ce averile oligarhilor ruşi se diminuează vizibil din cauza crizei financiare, un bărbat, care a făcut parte dintre aceştia, le oferă un sfat surprinzător: numai credulii mai cred că banii aduc fericirea, iar o viaţă bine trăită nu are nimic de-a face cu “ochiul dracului”.
Gherman Sterligov, al doilea milionar oficial al Rusiei de după căderea URSS, şi-a abandonat în 2005 averea pentru a trăi că un ţăran într-o parte îndepărtată a Rusiei, fiind dovadă vie că se poate găsi fericirea, scrie padureapustie.blogspot.com.
S-a bucurat de o avere impresionantă, a trăit în vile somptuoase, a avut yachturi şi avioane private, dar a renunţat la acest stil de viaţă şi a ales să se mute cu familia să într-o zonă rurală a Rusiei, unde trăieşte în mijlocul sălbăticiei.
„Majoritatea prietenilor mei au crezut că mi-am pierdut minţile, dar se dovedeşte că am făcut alegerea corectă. Criza economică care i-a afectat pe majoritatea oligarhilor este departe de mine. Spre deosebire de ei, eu sunt liber aici. Nu sunt dependent de nimeni şi am suficiente resurse pentru a supravieţui”.
La doar 24 de ani, Gherman Sterligov a pus bazele propriei companii şi în scurt timp, profitând de vidul de legislaţie din acea vreme, a reuşit să construiască un imperiu financiar, cu birouri în Londra şi New York, şi a devenit milionar.
În timp ce Sterligov îşi făcea un nume în domeniul afacerilor, ameninţările începeau să se intensifice, iar el şi soţia sa trăiau în permanență cu frică de a nu fi răpiţi, brutalizaţi sau chiar omorâţi.
“În primii doi ani de relaţie ne-am mutat de 23 de ori. El mă sună şi-mi spunea: «Împachetează, iar ne mutăm». În cercurile în care soţul meu activă aveau loc multe crime”, îşi aminteşte Alyona. Tocmai din această cauza, nu este de mirare că oligarhii ruşi angajează o armată de gardieni care să-i protejeze. Alyona, a cărei familie era apropiată cu fostul lider comunist Nikita Hruşciov, a urat dintotdeauna să aibă servitori.
”Nu-mi doream străini în casa mea. Dar întotdeauna era o excepţie: bodyguarzii înarmaţi. După ce ne-am mutat în Moscova, după o perioada petrecută în Mayfair- Londra, am realizat că aceştia erau indispensabili. Eram foarte bogaţi într-o ţară în care majoritatea oamenilor nu erau avuţi, iar oamenii de afaceri erau ţintele favorite ale răpitorilor pentru a se răfui cu această situaţie. Era îngrozitor. Întotdeauna aveam cel puţin două gărzi de corp cu mine, dar odată numărul acestora a ajuns la 60 pentru a mă supraveghea atât pe mine, cât şi pe copiii mei”, a continuat această, în timp ce soţul sau a dat afirmativ din cap.
”Eram că păsările într-o cuşcă aurie. Fiind foarte bogaţi, trăiam într-o sclavie, din care, din fericire, am scăpat”, a completat German. Pentru a scapă de ameninţări, în era preşedinţiei lui Boris Elţîn, multe cupluri bogate declarau că s-au despărţit şi se afişau la petreceri cu alte persoane pentru a distrage atenţia de la familia adevărată. Seprefăcea că nu mai suntem importanţi pentru el şi aşa prevenea să devenim ţintele rivalilor sau a răpitorilor”, a confirmat Alyona.
Un factor important în decizia lor de a-şi schimba stilul de viaţă l-a constituit înfrângerea lui German în alegerile prezidenţiale din 2004, când învingător a ieşit actualul premier rus Vladimir Putin.
“A venit acasă, şi-a aruncat jachetă şi a spus: «Nu mai pot face nimic aici. Hai să plecăm şi să începem o nouă viaţ㻓, îşi aminteşte Alyona, care a fost cerută în căsătorie ladoar trei minute după ce s-au cunoscut. Au ales că locaţie o zona împădurită, aflată la 60 de kilometri depărtare de Moscova, o zona lipsită de luxul cu care s-au obişnuit, dar pecare nu îl regretă.
În perioada lui de prosperitate, Gherman Sterligov a oferit locuri de muncă pentru 2.500 de persoane. În prezent, aceştia mai sunt doar în număr de doi, ambii muncitori, care îl învaţă pe Sterligov cum să facă lucruri precum construcţia de ziduri sau repararea de garduri. După o viaţă trăită în cel mai luxos cartier din Moscova, Sterligov şi soţia să şi-au schimbat perspectivele asupra vieţii şi au decis să-şi vândă proprietatea din cartierul Rublyovka, apartamentul cu vedere spre Statuia Libertăţii din New York, birourile de pe Wall Street şi din Londra, casă din Elveţia, castelul din Franţa şi apartamentul din PiaţăRoşie din Moscova pentru a se mută la ţară.
Sterligov şi-a vândut averea la licitaţie după ce s-a ales praful de ambiţiile sale politice, care începuseră cu o campanie pentru funcţia de guvernator al Siberiei şi au fost urmate de candidaturile pentru primăria Moscovei şi în final pentru preşedenţia Rusiei.
“Mi-am dorit să schimb viaţă oamenilor din Rusia în bine…Mi-am dorit să aduc o nouă viziune acestei ţări, pentru a crea o viaţă mai bună. Dar nu am reuşit, şi am ajuns să îmi dauseama că, chiar dacă nu voi putea fi alături de ţară mea în acest mod, familia mea încă are nevoie de mine – şi am putut face schimbări la acest nivel.”
A ajuns să acumuleze datorii uriaşe din pricina costurilor campaniilor sale electorale, aşa că şi-a vândut casă din Moscova, toate proprietăţile şi acţiunile, şi şi-a plătitdatoriile, iar mai apoi, după o călătorie în pădure, şi-a construit o casă cu banii care îi mai rămăseseră după ce totul fusese vândut.
“În astfel de situaţii urgenţe, nu este timp de discuţii – atunci capul familiei, bărbatul, trebuie să ia toate deciziile…A fost greu pentru soţia mea, care nu era obişnuită cuviaţă la ţară, ci mai degrabă cu viaţă de milionar. Acum este recunoscătoare, deoarece copiii noştrii duc o viaţă normală, o viaţă reală. Familia mea este fără îndoială maifericită.”
Altfel spus, eliberat de boală materialismului şi de traiul îmbâcsit într-o mare capitală a lumii, Sterligov a găsit adevărată fericire, fericirea fără bani.
După cum mărturiseşte programului BBC World Service’s Outlook:
“Viaţa mea nu a fost niciodată mai bună – încă nu pot crede că am o viaţă atât de împlinită şi interesantă. Am reuşit să găsim fericire că şi familie – şi încă nu pot să cred că amreuşit să părăsim Moscova, cu toată atmosfera ei de mercenariat, ividie şi ostilitate. Cu greu pot descrie starea sufletească în care ne aflăm, exact cum nu poţi descrie gustul uneiîngheţate. Trebuie să o gusti pentru a ştii asta…Nici într-un milion de ani nu mi-aş dori să redevin om de afaceri şi să fiu înconjurat de acele lucruri care definesc un om de afaceri de succes: case în Rublyovka, yachturi şi maşini Bentley. Sunt fericit cu pacea pe care am găsit-o la ţară, alături de soţia, copiii şi oile mele”.
Pentru a se adapta noii vieţi, soţia acestuia, Alyona, a schimbat bijuteriile scumpe şi hainele de marca cu fustele lungi şi basmaua, precum ţăranii din romanele lui Tolstoi. SoţiiSterligov şi cei patru copii au ales că reşedinţa o casă umilă, fără electricitate, aflată la 15 kilometri depărtare de orice altă locuinţa. Alyona a născut cel de-al cincilea copilal familiei în nouă locuinţa, fiind asistată la naştere de soţul sau. În momentul de faţă, familia Sterligov deţine doar două locuinţe, una de iarnă şi altă de vara, aflate la o distanţă de aproximativ 20 de kilometri una de cealaltă. După ce s-au mutat, familia a aruncat toate pozele reprezentând vechiul stil de viaţă şi refuză să se uite la televizor sau să folosească Internetul.
“Nu are rost să pierdem timpul copiilor noştri utilizând aceste mecanisme de spălare de creier. Mai bine ne aşezăm la masă şi vorbim despre cărţi decât să ne uităm la mizeriile dela televizor…Ce sunt acum? Doar un ţăran oarecare. Un crescător de animale. Nu cred că Puţin se mai teme acum de mine“, a conchis fostul oligarh.
Părinţii nu au dorit să-şi dea copiii la şcoală, aceştia fiind instruiţi de un institutor, în timp ce cea mai mare faţă învaţă la Universitatea din Moscova. Familia este foartecredincioasă, respectând obiceiurile religiei ortodoxe. Cu toate că s-a retras complet din lumea afacerilor, Sterligov a mai primit ameninţări, iar prima lor cabană a fostincendiată, în timp ce câinele a fost otrăvit.
Casă de iarnă are doar două dormitoare şi a fost dotată cu un sistem electric pentru a permite funcţionarea unei maşini de spălat şi pentru iluminat. Sterligov şi familia să nu-şidoreşte să se întoarcă la viaţă de dinainte.
Este un naţionalist convins şi a devenit profund religios acum 10 ani – deşi nu vrea să vorbească despre acest lucru, descriindu-l că fiind “prea personal”.
“Nu mi-a mai rămas nici un ban – tot ceea ce am sunt banii din buzunar. Şi mai am nişte gâste, vite, un berbec şi mai nou, nişte curcani. Avem aproape tot ceea ce ne trebuie. Nu maitrebuie să cumpăr decât zahăr, sare, ceai şi ocazional pâine, atunci când suntem suficient de leneşi pentru a nu ne macină propria făină….Viaţă mea nu a fost niciodată mai bună –încă nu pot crede că am o viaţă atât de împlinită şi interesantă…Puii de curcan tocmai au ieşit de sub cloşca – această este o ştire interesantă pentru noi în momentul de faţă.
Am reuşit să găsim fericire că şi familie – şi încă nu pot să cred că am reuşit să părăsim Moscova, cu toată atmosfera ei de mercenariat, ividie şi ostilitate. Cu greu pot descrie starea sufletească în care ne aflăm, exact cum nu poţi descrie gustul unei îngheţate. Trebuie să o gusti pentru a ştii asta.”, a declarat el programului BBC World Service’s Outlook.

Sterligov trăieşte acum într-o casă mică, pe care o descrie că fiind “o sobă rusească, câteva ferestre, pereţi şi un tavan“. Are două tractoare, un boldozer şi o Toyota veche, deşipe timp de iarnă la fermă se poate ajunge doar cu o căruţă tarasa de cai. Ce mai apropiată casă se află la 11 km distanţă. Nu are electricitate şi acum încearcă să se descotorosească şi de telefonul mobil.

https://www.timpul.md/articol/ex-miliardarul-rus-gherman-sterligov-da-viata-de-lux-pe-viata-de-la-ferma-52554.html

hegedusmariahalomdombhaz2

XI. Rusia Albă și Ortodoxă – Mii de ruși bogați părăsesc orașele și se retrag în zone izolate

 

În Rusia se naşte un fenomen cu iz apocaliptic: mii de ruşi bogaţi părăsesc oraşele şi se retrag în zone izolate, pentru a-şi duce viaţa cât mai departe de civilizaţie. Trăiesc în colibe, manâcă doar ce cultivă şi îşi cresc copiii în spirit liber. Pentru ei, banii şi carieră nu mai au valoare. Mai mult, sunt convinşi că în curând vom trăi toţi că ei.
Au fost profesori, ingineri, avocaţi, oameni de afaceri. Au avut bani şi cariere de invidiat. Dar într-o zi şi-au vândut casele, şi-au îngheţat conturile şi s-au retras în sălbăticie pentru a trăi că la începuturile lumii.
Li se mai spune “Noii ruși” și numărul lor crește me­reu – atât cât să populeze astăzi 200 de sate și că­tu­ne, risipite în sălbăticia aspră a Siberiei. Aparent, “Noii ruși” sunt niște ființe ciudate – orășeni bogați și instru­iți (mulți milionari și oameni de afaceri), care, sătui de atâta bine, au decis să se refugieze cu întreaga familie la marginea lumii, fără a lua cu ei nimic care să le ușu­reze traiul sau munca zilnică. Au venit în grupuri mici sau pe rând, fiecare cu povestea lui de viață, cu îndem­nul și căutările personale.
Eduard e unul dintre ei. A lucrat în Occident şi a fost manager de talie internaţională. Acum locuiește la Alexandrovka, satul de la porţile Siberiei într-o iurtă – un fel de cort cu podea de lemn. Are doi copii pe care refuză să-i dea la şcoală de teamă că sistemul îi va transforma în marionetele civilizației. Dar în Alexandrovka toți au studii superioare, așa că David și Dănilă au de la cine învața. Mănâncă simplu şi doar ce cultivă. N-au nici curent electric, nici apă curentă. Şi vară şi iarnă se călesc cu găleți de apă aruncate peste ei, la temperaturi siberiene.
Altul, Constantin, a fost anchetator în miliţia rusească, dar la vară se va muta şi el în Alexandrovka, satul de la porţile Siberiei. Iulia a fost profesor universitar de matematică. S-a stabilit aici împreună cu soțul ei, care n-a mai suportat stresul funcției pe care o avea în domeniul construcțiilor.
Cu toții vor să trăiască în strictul necesar, fără bani și fără tehnologie. Lui Constantin, fostul securist, i se spune Şamanul şi e vraciul comunității. Își vindecă pacienții cu rugăciuni, plante și ritualuri de îmbăiere. Alexandrovka pare să fie unul dintre puținele locuri pe Pământ în care singurul guvernator e NATURA. E o lume liberă, care te contaminează.
Numărul celor care îl caută pe Dumnezeu în pusti­etatea pădurilor crește mereu. Nimeni nu trișează când vine de bună voie în Siberia, și nimeni nu vrea să pară ce nu este. În Siberia rezistă doar cei puternici și deciși. Cu toții refuză banii, avantajele energiei electrice și chiar binefacerile medicamentelor, înlocuind totul cu rugăciunea, cu miracolul simplității și al remediilor na­turiste. Organizează singuri mici spitale și școli, or­ga­nizează concerte și spectacole culturale, încât ai zice că, împreună, formează o sectă mile­naristă, speriată de multele scenarii catastrofice ale pro­fe­țiilor nostra­da­mice. “Noii ruși” sunt însă ortodocși curați. Au preoți, au bise­rici, au icoane la care se roagă. De alt­fel, fiecare nouă așezare nu începe alt­cumva decât cu o cameră de bârne în­chinată lui Dumnezeu și, alături, un bor­dei săpat direct în pământ.
German Sterligov, al doilea milionar oficial al Rusiei de după căderea URSS și-a abandonat în 2005 averea pentru a trăi ca un țăran într-o parte îndepărtată a Rusiei, fiind dovada că se poate găsi fericirea. S-a bucurat de o avere impresionantă, a trăit în vile somptuoase, a avut yachturi și avioane private, dar a renunțat la acest stil de viață în urmă cu patru ani și a ales să se mute cu familia să într-o zona rurală a Rusiei, unde a ales să trăiască în mijlocul sălbăticiei.
”Majoritatea prietenilor mei au crezut că mi-am pierdut mințile, dar după patru ani se dovedește că am făcut alegerea corectă. Criza economică care i-a afectat pe majoritatea oligarhilor este departe de mine. Spre deosebire de ei, eu sunt liber aici. Nu sunt dependent de nimeni și am suficiente resurse pentru a supraviețui”.
La doar 24 de ani, German Sterligov a pus bazele propriei companii și în scurt timp, profitând de vidul de legislație din acea vreme, a reușit să construiască un imperiu financiar, cu birouri în Londra și New York, și a devenit milionar.
În timp ce Sterligov își făcea un nume în domeniul afacerilor, amenințările începeau să se intensifice, iar el și soția sa trăiau în permanență cu frică de a nu fi răpiți, brutalizati sau chiar omorâți. „În primii doi ani de relație ne-am mutat de 23 de ori. El mă suna și-mi spunea: «Împachetează, iar ne mutăm». În cercurile în care soțul meu activa aveau loc multe crime”, își amintește Alyona.
Tocmai din această cauză, nu este de mirare că oligarhii ruși angajează o armată de gardieni care să-i protejeze. Alyona, a cărei familie era apropiată cu fostul lider comunist Nikita Hrușciov, a urât dintotdeauna să aibă servitori. „Nu-mi doream străini în casa mea. Dar întotdeauna era o excepție: bodyguarzii înarmați. După ce ne-am mutat în Moscova, după o perioada petrecută în Mayfair – Londra, am realizat că aceștia erau indispensabili. Eram foarte bogați într-o țară în care majoritatea oamenilor nu erau avuți, iar oamenii de afaceri erau țintele favorite ale răpitorilor pentru a se răfui cu această situație. Era îngrozitor. Întotdeauna aveam cel puțîn două gărzi de corp cu mine, dar odată numărul acestora a ajuns la 60 pentru a mă supraveghea atât pe mine, cât și pe copiii mei”, a continuat aceasta, în timp ce soțul sau a dat afirmativ din cap.
Eram ca păsările într-o cușcă aurie. Fiind foarte bogați, trăiam într-o sclavie, din care, din fericire, am scăpat”, a completat German. Pentru a scapă de amenințări, în era președinției lui Boris Elțîn, multe cupluri bogate declarau că s-au despărțit și se afișau la petreceri cu alte persoane pentru a distrage atenția de la familia adevărată. „Se prefăcea că nu mai suntem importanți pentru el și așa prevenea să devenim țintele rivalilor sau a răpitorilor”, a confirmat Alyona. Un factor important în decizia lor de a-și schimba stilul de viață l-a constituit înfrângerea lui German în alegerile prezidențiale din 2004, când învingător a ieșit actualul premier rus Vladimir Putin. „A venit acasă, și-a aruncat jachetă și a spus: «Nu mai pot face nimic aici. Hai să plecăm și să începem o nouă viață»”, își amintește Alyona, care a fost cerută în căsătorie la doar trei minute după ce s-au cunoscut. Au ales ca locație o zonă împădurită, aflată la 60 de kilometri depărtare de Moscova, o zona lipsită de luxul cu care s-au obișnuit, dar pe care nu îl regretă.
În perioada lui de prosperitate, German Sterligov a oferit locuri de muncă pentru 2.500 de persoane. În prezent, aceștia mai sunt doar în număr de doi, ambii muncitori, care îl învață pe Sterligov cum să facă lucruri precum construcția de ziduri sau repararea de garduri.
După o viață trăită în cel mai luxos cartier din Moscova, Sterligov și soția sa și-au schimbat perspectivele asupra vieții și au decis să-și vândă proprietatea din cartierul Rublyovka, apartamentul cu vedere spre Statuia Libertății din New York, birourile de pe Wall Street și din Londra, casa din Elveția, castelul din Franța și apartamentul din Piața Roșie din Moscova pentru a se muta la țară. Sterligov și-a vândut averea la licitație după ce s-a ales praful de ambițiile sale politice, care începuseră cu o campanie pentru funcția de guvernator al Siberiei și au fost urmate de candidaturile pentru primăria Moscovei și în final pentru președenția Rusiei.
Mi-am dorit să schimb viață oamenilor din Rusia în bine… Mi-am dorit să aduc o nouă viziune acestei țări, pentru a crea o viață mai bună. Dar nu am reușit, și am ajuns să îmi dau seama că, chiar dacă nu voi putea fi alături de țară mea în acest mod, familia mea încă are nevoie de mine – și am putut face schimbări la acest nivel.” A ajuns să acumuleze datorii uriașe din pricina costurilor campaniilor sale electorale, așa că și-a vândut casa din Moscova, toate proprietățile și acțiunile, și și-a plătit datoriile, iar mai apoi, după o călătorie în pădure, și-a construit o casă cu banii care îi mai rămăseseră după ce totul fusese vândut.
Eliberat de boala materialismului și de traiul îmbâcsit într-o mare capitală a lumii, Sterligov a găsit adevărată fericire, fericirea fără bani.
Acum, la 15 ani după ce a făcut primul sau milion, a renunțat la afaceri și a optat pentru o viață tradițională, țărănească, trăită în adâncul zonei rurale rusești, împreună cu soția sa și cei cinci copii. “Viața mea nu a fost niciodată mai bună – încă nu pot crede că am o viață atât de împlinită și interesantă”, a declarat el programului BBC World Service’s Outlook.
Puii de curcan tocmai au ieșit de sub cloșcă – aceasta este o știre interesantă pentru noi în momentul de față. Am reușit să găsim fericire ca familie – și încă nu pot să cred că am reușit să părăsim Moscova, cu toată atmosfera ei de mercenariat, ividie și ostilitate. Cu greu pot descrie starea sufletească în care ne aflăm, exact cum nu poți descrie gustul unei înghețate. Trebuie să o gusti pentru a știi asta.”
German Sterligov trăiește acum într-o casă mică, pe care o descrie că fiind “o sobă rusească, câteva ferestre, pereți și un tavan”. Are deasemenea două tractoare, un boldozer și o Toyota veche, deși pe timp de iarnă la fermă se poate ajunge doar cu o căruță trasă de cai. Ce mai apropiată casă se află la 11 km distanță. Nu are electricitate și acum încearcă să se descotorosească și de telefonul mobil.
Cu toate acestea, el spune că nici atunci când era bogat nu a dus o viață tipică de magnat rus. “Nu aveam elefanți sau piscine”, spune el. “Dar este adevărat, am trăit întotdeauna în cele mai bogate, elegante și exclusiviste cartiere, în case mari și scumpe”.
Pasul spre Siberia n-a fost totuşi uşor. “A fost greu pentru soția mea, care nu era obișnuită cu viața la țară, ci mai degrabă cu viața de milionar. Acum este recunoscătoare, deoarece copiii noștrii duc o viață normală, o viață reală. Familia mea este fără îndoială mai fericită.

Copiii lui Sterligov primesc educație acasă, deoarece el crede că mediul din școală “îi poate corupe”. Nu le va permite să urmeze studii universitare, din același motiv: “Universitățile sunt pline de depravare – nu s-ar deprinde cu altceva de acolo în afară de corupere morală. Așadar, este în afară de orice discuție”, spune el. Este un naționalist convins și a devenit profund religios acum 10 ani – deși nu vrea să vorbească despre acest lucru, descriindu-l că fiind “prea personal”. (corespondență primită pe email)

https://www.vocativ-plus.com/rusia-alba-si-ortodoxa-mii-de-rusi-bogati-parasesc-orasele-si-se-retrag-in-zone-izolate/

50b53a558842aaa05d1fb483a2acd9ed-hobbit-home-dome-house

XII. Miliardari ruşi, refugiaţi în iglu-urile din Siberia

În Rusia se naşte un fenomen: mii de ruşi bogaţi părăsesc oraşele şi se retrag în zone izolate, pentru a-şi duce viaţa cât mai departe de civilizaţie. Trăiesc in colibe, manâcă doar ce cultivă şi îşi cresc copiii în spirit liber. Pentru ei, banii şi cariera nu mai au valoare. Mai mult, sunt convinşi că în curând vom trăi toţi ca ei. O echipa a emisiunii „În Premieră” a petrecut câteva zile într un sat in apropiere de Siberia unul dintre cele 200 din Rusia ridicate de la zero de foşti bogătaşi.

Au fost profesori, ingineri, avocaţi, oameni de afaceri. Au avut bani şi cariere de invidiat. Dar într-o zi şi-au vândut casele, şi-au îngheţat conturile şi s-au retras în sălbăticie pentru a trăi ca la începuturile lumii. Constantin, călăuza noastră, a fost anchetator in miliţia rusească, dar la vară se va muta şi el în Alexandrovka, satul de la porţile Siberiei.
În Rusia sunt deja două sute de sate, construite de la zero de oameni convinşi că în curând, progresul se va întoarce împotriva noastră, iar lupta ne va fi fatală. Eduard e unul dintre ei. A lucrat in Occident şi a fost manager de talie internaţională. Acum locuieste in iurta, un fel de cort cu podea de lemn. Are doi copii pe care refuză să-i dea la şcoală de teama că sistemul ii va transforma in marionetele civilizatiei. Dar in Alexandrovka toti au studii superioare, asa ca David si Danila au de la cine invata.
Mănâncă simplu şi doar ce cultivă. N-au nici curent electric, nici apă curentă. Şi vara şi iarna se călesc cu galeti de apa aruncate peste ei, la temperaturi siberiene.
Iulia a fost profesor universitar de matematica. S-a stabilit aici impreuna cu sotul ei, care n-a mai suportat stresul functiei pe care o avea in domeniul constructiilor.
Cu totii vor sa traiasca in strictul necesar, fara bani si fara tehnocolie. Constantin, zis Samanul, a fost securist, dar acum e vraciul comunitatii . Isi vindeca pacientii cu rugaciuni, plante si ritualuri de imbaiere.

Alexandrovka pare sa fie unul dintre putinele locuri pe Pamant in care singurul guvernator e NATURA. E o lume libera, care te contamineaza. Asta s-a intamplat si cu noi, in cateva zile de filmare.

https://www.antena3.ro/externe/in-premiera-miliardari-rusi-refugiati-in-iglu-urile-din-siberia-123246.html

*Mii de rusi bogati parasesc orasele si se retrag in zone izolate

In Rusia se naste un fenomen: mii de rusi bogati parasesc orasele si se retrag in zone izolate, pentru a-si duce viata cat mai departe de civilizatie. Traiesc in colibe, manaca doar ce cultiva si isi cresc copiii in spirit liber. Pentru ei, banii si cariera nu mai au valoare. Mai mult, sunt convinsi ca in curand vom trai toti ca ei. O echipa a emisiunii “In Premiera” a petrecut cateva zile in Aleksandrovka, unul dintre cele 200 de sate din Rusia ridicate de la zero de fosti bogatasi.

https://observator.tv/extern/mii-de-rusi-bogati-parasesc-orasele-si-se-retrag-in-zone-izolate-49195.html

Vom incerca sa raspundem pe aceasta pagina intrebarilor celor mai frecvente pe care oamenii le pun atunci cand aud pentru prima data de Armonia Brassovia.
1. Unde se afla aceasta comunitate ?
– Comunitatea se afla in primul rand in sufletul oamenilor care o formeaza. Daca este sa vorbim totusi despre activitatile desfasurate de acestia, majoritatea vor avea loc in apropiere de Brasov, mai exact satul Sinca Veche. Acolo am gasit un coltisor de rai, pe-un picior de plai, in apropierea zonei cunoscuta de multa vreme sub numele de Templul Ursitelor. Locul este suficient de retras pentru a ne permite linistea dorita, dar totodata suficient de accesibil pentru cei care vor sa ajunga intr-o vizita de cateva ore sau… cateva decenii.
2. Ce este o comunitate sustenabila ?
– Este in primul rand un grup de oameni care impartasesc un vis comun: traiul in armonie in mijlocul naturii. In acest scop vom construi impreuna ceva asemanator unei ferme ecologice, dar care merge un pic dincolo de acest concept, bazandu-ne si pe principiile permaculturii. Comunitatea va asigura membrilor sai nu doar o viata mai sanatoasa, ci si reducerea dependentei de sistemele economice si energetice actuale. In plus, o comunitate sustenabila tine cont si de resursele necesare construirii proiectului initial. O casa de exemplu poate fi considerata ecologica daca isi asigura propria energie, dar nu poate fi considerata sustenabila daca pentru construirea ei s-au consumat resurse cat pentru incalzirea a zece case normale timp de ani buni. Iar autosustenabil inseamna nu doar respectul pentru resurse, ci si obtinerea acestora prin mijloace proprii: cob din pamantul propriu, lemn din pomii plantati in cadrul comunitatii, hrana si energie produse de noi.
3. Ce este permacultura ? – Un model de proiectare bazat pe urmatoarele etici: grija pentru pamant, grija pentru oameni, impartirea echitabila: consuma atat cat iti este necesar, daruieste surplusul sau lasa-l in natura.
4. Care este structura terenului comunitatii ?
– Terenul de la Sinca Veche are un relief variat, atat zone mai plane, cat si vale sau culme de deal, atat pasune cat si bucati cu padure, oferind o frumoasa diversitate celor care vor alege sa se bucure de natura in locul respectiv. Suprafata va fi destinata in mare parte cultivarii cu pomi fructiferi, arbusti, fructe de padure, legume si multe altele care sa asigure atat membrilor comunitatii hrana necesara, cat si venituri pentru a se auto-sustine. Se vor construi de asemenea diverse anexe agricole si spatii comune pentru activitatile culturale, sociale, educative. Pe langa acestea, vor exista nuclee in care familiile membre ale comunitatii vor avea fiecare gradini in ingrijire unde isi vor planta diverse .
5. Cate familii vor fi in final in comunitate ?
– Asa cum spuneam mai sus, comunitatea este construita in primul rand din oameni, iar in acest sens nu exista limite. Pentru inceput, daca vorbim doar de proiectul de la Sinca Veche, tinta noastra este ca cele 100 de hectare teren sa ofere un trai sustenabil si natural pentru aproximativ 100 de familii. S-a constatat ca acest numar e suficient de mare pentru a asigura diversitatea si sustenabilitatea comunitatii, dar totodata suficient de mic pentru asigurarea coeziunii acesteia. Pe langa acestia, numarul celor care vor colabora, lucra sau organiza activitati comune cu membrii comunitatii poate fi oricat de mare, mai ales daca pe viitor comunitatea va continua sa se extinda si cu alte nuclee.
6. Cum vor relationa aceste familii cu comunitatea locala si satenii din zona ?
– Am inceput deja colaborarea cu cei din Sinca Veche si ne dorim sa avem o relatie de vecinatate foarte buna cu acestia. Ne dorim ca prin realizarea acestei comunitati sa devenim un model si totodata un ajutor pentru cei din comunitatea locala. Nu ne dorim izolarea fata de restul lumii, ci vrem sa aratam ca lucrurile se pot intampla si altfel, atunci cand armonia este cuvantul cheie in cadrul unei comunitati. Intentionam sa extindem tot mai mult in zona implicarea noastra prin programe sociale, cursuri, festivaluri, activitati, promovarea turistica a zonei, contribuind astfel la dezvoltarea locuitorilor ei intr-un mod sustenabil.
7. Care este relatia cu oficialitatile locale ?
– Am inceput discutiile cu cei din comuna dupa finalizarea procedurilor de obtinere a terenului si ne dorim o colaborare cat mai buna cu reprezentantii locali si pe viitor. Oamenii sunt directi si transparenti, vor sa vada fapte si lucruri facute in folosul celor din zona. Le vom arata asadar cum putem sa punem lucrurile pe picioare si suntem convinsi ca vor intelege tot mai bine pe masura ce vom transpune in teren ceea ce le-am prezentat atata de frumos la nivel de proiect. Ne ajuta in acest sens si exemplul celor care au renovat in ultimii ani Templul Ursitelor din Sinca Veche, pentru ca ne dorim sa construim ceva asemanator, desi la un nivel mult mai extins.
8. Primiti in comunitate doar familii sau pot fi acceptate si persoane singure ?
– Cand vorbim de familii intelegem in general intre 1 si 5 persoane, deci in cadrul comunitatii sunt acceptate si persoane singure. In acest sens nu exista nici o limita, ca numar sau varsta. Desi majoritatea suntem familii cu copii de varste diferite, avem in comunitate atat tineri, cat si pensionari, singuri sau cu prieteni, parinti si copii dornici la randul lor sa se implice in construirea comunitatii. Pe langa zonele comune, fiecare familie va primi in administrare o bucatica de teren, care odata alocata va ramane spre folosinta celor care se ocupa de ingrijirea ei fara limita de timp.
9. Care este forma de proprietate a terenului de la Sinca Veche ?
– Terenul respectiv a fost concesionat pentru o perioada de 49 de ani cu extindere la 75 de ani. Pana la expirarea contractului avem timp mai mult decat suficient sa gasim o solutie impreuna cu comunitatea locala, astfel incat ceea ce realizam acolo sa continue si ulterior. Pentru administrarea terenului, ca o interfata intre comunitatea noastra si sistemul actual, avem o asociatie care a fost constituita pentru rezolvarea aspectelor juridice. Membrii comunitatii pot deveni membri ai asociatiei daca doresc, dar acest lucru nu este obligatoriu.
10. Care ar fi costurile estimate ?
– Primim cel mai des aceasta intrebare: cat ma costa sa intru in comunitate si sa am bucatica mea de teren ? Iar de fiecare data raspundem ca pentru noi conteaza in primul rand omul si mai apoi terenul sau latura financiara. Pentru ca terenuri am tot avut multi dintre noi, unele in zone superbe, dar ne lipseau oamenii cu care sa impartasim bucuria traiului in mijlocul naturii. Iar comunitatea nu este un proiect imobiliar unde fiecare plateste pentru patratica lui si nu il intereseaza prea mult cei cu care se invecineaza.
In cazul nostru conteaza mult mai mult ca omul ce vine ca nou membru sa puna suflet in constuirea comunitatii, sa fie pe aceleasi frecvente cu noi si sa fie dispus sa se implice pentru a realiza impreuna acest vis. Abia dupa ce aceste „costuri sufletesti” sunt indeplinite, putem vorbi de cele financiare, unde ne axam in principal pe donatii atunci cand discutam de primirea unor membri noi sau alocarea unei parcele unei familii. Ulterior, in cazul in care cineva doreste sa renunte la gradina avuta in ingrijire sau viata il poarta pe alte cai, diferite de cele ale comunitatii, va fi rambursat la plecare functie de donatiile contribuite si imbunatatirile aduse terenului pe care l-a administrat in mod direct.
11. Ce fel de constructii vor fi in comunitate ?
– Acestea se vor construi cel mai probabil sub regimul de anexe agricole, din lemn, pamant, baloti de paie, cob si alte materiale naturale. Se poate alege orice tip de constructie atata vreme cat prin aceasta nu se afecteaza mediul, panza freatica si sanatatea celor din comunitate. Costul lor financiar poate varia, de la caz la caz. Daca se realizeaza pe forte proprii si cu ajutorul celor din comunitate, acesta poate fi aproape zero. In alte cazuri, costul unei casute poate urca functie de dotarile, materialele folosite, rapiditatea cu care se doreste ridicarea constructiei si alte cele.
12. De ce doriti infiintarea unei comunitati si nu va integrati intr-o comunitate din mediul rural deja existenta ? – Subiectul a fost dezbatut AICI
13. De ce nu incercati preluarea unui sat parasit sau semi-parasit ? – Am incercat. Rezultatul il puteti afla AICI
14. Faceti parte dintr-o secta ? – Nu. Sustinem libertatea religioasa. Fiecare membru este liber sa mearga pe calea spirituala aleasa de el.
15. Exista alte limitari de varsta, sex, religie, stare civila ?
– Nu exista nici o astfel de limitare. Primim in comunitate persoane de orice varsta, sex si religie, casatorite sau nu, cu copii sau fara. Important este sa impartaseasca visul nostru de a construi o comunitate sustenabila.
16. Prin ce mijloace ne asiguram veniturile ?
– Prin produsele si serviciile oferite, la fel ca si alte comunitati clasice. Principalele surse vor fi produsele locale, obtinute din gradini, sere, culturi si livezi proprii. Pe langa acestea un alt obiect principal de activitate vor fi energiile alternative. Toate acestea vor putea fi oferite atat celor din exterior, cat si celor care vor veni in vizita, pentru relaxare, terapii, cursuri sau evenimente realizate in cadrul comunitatii. Suntem deschisi la colaborari si lucram de asemenea in ideea realizarii unor proiecte cu fonduri nerambursabile care sa ne permita dezvoltarea mai usoara a comunitatii in prima faza. Pe termen lung insa, idealul nostru este reducerea costurilor si nevoilor, simultan cu asigurarea veniturilor din surse proprii, pentru a deveni autosustenabili.
17. Care ar fi modul in care rezolvam problemele legate de sanatate ?
– Exista in cadrul comunitatii medici si persoane specializate in tratamente prin diverse metode terapeutice. Ne axam in principal pe moduri naturiste de tratament, insistand pentru preventie si mai putin pentru tratarea tardiva. Este foarte importanta in acest sens atat hrana si apa, cat si mediul natural si cel sufletesc in care vom trai impreuna. Vom pune in discutie inclusiv o modalitate de tratare pentru cazurile de urgenta, iar pana atunci vom folosi centrul medical din Sinca Veche unde se poate ajunge destul de rapid.
18. Cum se realizeaza educatia copiilor ?
– Dorim sa realizam o scoala in cadrul comunitatii bazata pe metode alternative de educatie. Va fi cel mai probabil o combinatie intre metodele Montessori, Waldorf, Shchetinin, Summerhill si altele de acest gen. Pana la constructia celor necesare la teren, vom demara un proiect initial in orasul Brasov, care in urma experientei capatate va fi ulterior adoptat mult mai usor la momentul in care suficiente familii se vor fi mutat in comunitate.
19. Care este opinia legata de tehnologie ?
– Incercam sa reducem pe cat posibil dependenta de tehnologie si retelele energetice clasice. Nu respingem insa sistemele alternative de energie si utilizarea tehnologiei, atata vreme cat ea este sustenabila si nu dauneaza naturii. Avem un interes deosebit pentru domeniul energiei libere, pe care il vedem ca pe un pas intermediar important in asigurarea libertatii si independentei cat mai multor oameni pe viitor.
20. Cum credeti ca trebuie facuta protectia comunitatii ? – In momentul in care comunitatea va deveni casa permanenta pentru tot mai multi rezidenti vom lua in discutie si asigurarea protectiei sau moduri de actiune in situatii de urgenta. Suntem totodata convinsi ca universul, divinitatea, destinul sau cum vrea fiecare sa-i spuna, va avea grija ca totul sa se intample exact asa cum trebuie sa se intample.
21. Cum se face luarea deciziilor ?
– Variantele de consens sau vot democratic sunt favorizate. Folosim diferite instrumente de luare a deciziilor astfel incat sa ajungem la o decizie favorabila atat pentru comunitate, cat si pentru fiecare din membri individuali ai acesteia. Deciziile generale luate in cadrul comunitatii sunt puse apoi in aplicare de catre consiliul director al asociatiei sau grupurile de lucru constituite pentru fiecare proiect in parte.
22. Care sunt pasii urmatori si in cat timp estimati sa va mutati acolo ?
– Lucram in acest moment la definitivarea proiectului general al terenului, care dorim sa o incheiem pana in primavara anului 2015, dupa care vom incepe plantarea primilor pomi si a gardului viu. In vara si toamna lui 2014 am realizat deja cateva plantatii de test, amenajari de teren si o cabanuta care sa serveasca drept baza de pornire pentru cei care vor face munca de pionierat a primilor ani. Ulterior, in 2015 se va demara ridicarea primelor constructii si anexe, pe masura ce vom rezolva si aspectele juridice legate de acestea. Majoritatea membrilor estimeaza sa se mute in aproximativ 2-5 ani dar asta este libera alegere a fiecaruia.
23. Care sunt cerintele necesare intrarii in comunitate ?
– Principala cerinta este participarea la cat mai multe intalniri periodice pentru a ne putea cunoaste reciproc. Dincolo de mesajele si prezentarile facute prin intermediul paginii web sau a mesajelor, contactul direct, de la om la om si de la suflet la suflet, ramane esential. Astfel putem realiza atat noi cat si viitorii membrii daca suntem pe aceleasi lungimi de unda si impartasim un vis comun, pe care il putem construi impreuna. Daca exista buna intelegere si armonie intre oameni, restul cerintelor legate de finante, teren sau alte aspecte practice devin simple detalii.
24. Mai aveti locuri si mai primiti membri noi ?
– DA ! Loc a fost si va exista mereu pentru cei care vor dori din tot sufletul sa fie parte din Armonia Brassovia. Terenul de la Sinca Veche, la inceput de an 2015, mai poate oferi inca spatiu pentru cateva familii doritoare. Iar ulterior, dupa punerea pe picioare a acestei prime initiative, vom demara si altele, in apropiere de Sinca sau in alte locuri superbe de care este plina zona Brasovului si tara Fagarasului. Ne dorim ca impreuna sa oferim un model si totodata sa ajutam cat mai multi oameni, care doresc sa se regaseasca atat pe ei, cat si natura de care au fost separati pentru prea multa vreme. Iar apoi usor-usor sa construim, alaturi de alte initiative din diverse locatii din zona Romaniei, o retea de comunitati sustenabile romanesti, care sa devina la randul ei parte dintr-o mare familie planetara a iubitorilor de natura si armonie.
25. Cum ati ales numele Armonia Brassovia ?

– Acesta a fost selectat la prima intalnire in care s-au pus bazele construirii comunitatii noastre. Ne doream ceva care sa exprime frumosul, in comuniune cu natura, asa ca Armonia a fost varianta cea mai potrivita. Totodata acest cuvant, armonia, este anagrama pentru Romania, zona in care am ales sa ne nastem majoritatea celor care vom face parte din aceasta comunitate. Brassovia vine de la numele vechii cetati brasovene de pe Tampa, simbolizand atat istoria cat si locul unde s-a infiripat acest vis al constructiei comunitatii, in urma Festivalului Comunitatilor Autosustenabile din Brasov, care a avut loc in decembrie 2012. Pe langa istorie si localizare, multi dintre noi am vrut de asemenea sa punem accentul pe noua viata si noul trai pe care ni-l doream, asa ca numele TerraNova a fost propus la randul sau. Acesta a intrat in final in numele asociatiei noastre ce a fost demarata cu un an mai tarziu, la festivalul din decembrie 2013. Avem asadar asociatia Armonia Brassovia Terranova, care reprezinta comunitatea Armonia Brassovia, pe care multi o numesc pe scurt… ARMONIA.

XIV. Tehnologia, comunitatile si Anastasia

Spuneam in articolele anterioare ca tranzitia catre o comunitate sustenabila ar trebui facuta treptat. Poate in primul an cumperi terenul si pui cativa pomisori, care stii ca oricum se vor dezvolta mai greu. Eventual si un gard viu, protejat in prima faza de un gard clasic daca zona este intr-un loc in care animalele sunt lasate libere la pascut. Alegerea gardului viu se poate face de asemenea in functie de circumstante: de la salcam, mur sau catina prin tepii carora poti fi sigur ca nu mai trece nimic (nici macar coasa atunci cand vrei sa-l mai raresti) pana la soc sau fag ce asigura material de ceaiuri sau un colorit frumos toamna. Eventual variante gen catina la limita comunitatii si fag pe terenul propriu al fiecaruia. Iar la plantarea gardului viu sau pomilor nu zice nimeni ca trebuie sa dai la lopata daca poti face rost de un tractor sau o motosapa la costuri convenabile. Nu zice nimeni ca trebuie sa fii mai sfant ca … Anastasia, cand aceasta spunea cu gura ei ca tehnologia „raului” utilizata in scopul „binelui” mai ales in perioada de tranzitie este perfect acceptabila.

Dupa plantarea gardului viu si a pomilor, poate in urmatorul an reusesti sa faci niste lucrari de amenajare: un mic iaz, cateva straturi inaltate simple, cu paie sau de tip hugelkultur, primele gramezi de compost si o fundatie pentru viitoarea locuinta. In al treilea an poti trece la gradinarit, tufisurile sunt deja suficient de mari pentru a asigura o minima protectie la vant sau la animale daca terenul este intr-o zona deschisa. In al patrulea an termini casuta si incepi sa petreci din ce in ce mai mult timp acolo. Pana in anul cinci pomisorii intra pe rod, locul incepe sa prinda contur si sa-ti fie tot mai drag. Incepi deja sa te apropii de sustenabilitate, poti sa-ti inchei cam ce legaturi mai ai cu vechiul sistem si sa te gandesti la o relocare definitiva. Asta daca nu esti cumva fortat de imprejurari sau de un colaps brusc al sistemului, caz in care lucrurile vor trebui urgentate. Consider ca este oricum dificil sa faci tranzitia mai rapid de trei ani de la achizitia pamantului si cred ca cel mai bine este atunci cand schimbarile au loc treptat.
Cam in acelasi mod consider ca s-ar putea face si cu tehnologia, prin adaptarea la o viata cu cat mai putin din tehnologia actuala. De ce ar fi totusi ideala renuntarea treptata la tehnologie ? In primul rand pentru a elimina dependenta de vechiul sistem. Apoi pentru a elimina poluarea si a ajuta la o mai buna reintegrare in natura. Este cam greu sa-ti vezi linistit de gradina sau sa motzai la umbra pomilor daca vecinul taie lemne cu drujba si pe deal cineva ara cu tractorul. Ce-i drept aici ajuta din nou dimensiunea terenului care spuneam ca trebuie sa fie suficient de mare ca sa asigure sustenabilitate si un pic de intimitate sau liniste atunci cand este cazul. Dar nici o casa din cob construita cat mai natural, pe care apoi sa o umpli de gadgeturi nu e cea mai buna varianta. Curentii electrici, transformatoarele de putere, emitatoarele wireless ba chiar si chimicalele continute in materialele din care sunt fabricate jucariile electronice in ziua de azi sunt daunatoare sanatatii.
Ce se intampla insa cu viitoarele tehnologii energetice care bat tot mai insistent la usa de cativa ani ? Renuntam si la ele ? Este clar ca ar fi foarte util daca jucariile respective vor fi proiectate cum trebuie, avand in cap utilitatea, sanatatea si resursele, nu profitul. De exemplu construirea de mijloace de transport care nu doar ca nu polueaza, ba poate chiar mai curata din ceea ce exista deja in aerul din jurul nostru. Poate ca renuntarea la tehnologiile radio si gsm actuale in favoarea transmisiei energetice si informationale pe baza undelor scalare va ajuta si ea. Dar pana acolo mai avem un pic de munca, prioritare sunt hrana si sanatatea pentru a putea discuta apoi si de tehnologie. Iar daca este sa fim siguri de ceva in toata aceasta tranzitie, putem fi siguri ca vor exista si probleme. Piese lipsa pentru aparatele si masinile care se vor defecta, caderi de tensiune pe alimentarea electrica, caderi de semnal pe partea de internet sau telefonie si multe asemenea incidente.
De aceea consider ca reducerea pe cat se poate a dependentei de tehnologie ar fi benefica. Cel putin in perioada de tranzitie, cand majoritatea vor face trecerea de la vechile comunitati si orase ale sistemului pe cale de a expira, catre noile comunitati. Iar apoi revenirea celor care doresc la tehnologie pe masura ce lucrurile se aseaza si noile comunitati infloresc, iar tehnologia va deveni din nou stabila si cei care o vor crea vor avea in minte si sanatatea celor din jur, nu doar profitul. Spuneam la un moment dat ca ar fi utila o discutie apropo de ceea ce s-ar intampla daca intreaga lume ar beneficia de tehnologii care sa ofere energie gratuita. Poate ca lucrurile au fost gandite astfel incat omul sa beneficieze de aceste lucruri abia atunci cand va stii cu adevarat sa le foloseasca. Este usor de imaginat ce s-ar intampla in lumea nebuna de azi, pornita pe consum si jefuirea tuturor rezervelor in ideea de profit, daca energia ar fi disponibila in cantitati nelimitate: ar duce probabil la o accelerare si mai puternica a distrugerii planetei si resurselor acesteia.
Apoi, asa cum discutam in comentariile la articolele anterioare, mai putem vorbi de doua tipuri de tehnologii: cea biologica si cea artificiala. Asta pentru ca asa cum exista tehnologii ale punctului zero de care putina lume stie, exista si alte „tehnologii biologice” foarte putin folosite in lumea de azi: telepatie, levitatie, proiectarea constiintei, auto-teleportare sau altele. Este cam greu sa crezi in asa ceva si este si mai greu sa ajungi sa realizezi asa ceva in conditiile lumii de azi. De fapt lumea abia mai poate mentine un nivel energetic minim necesar supravietuirii in acest sistem, in care sanatatea oamenilor se degradeaza vazand cu ochii. Cu atat mai putin sa poata creste si evolua la nivel personal. Nici macar timpul de a se gandi la asa ceva nu-l mai are fiind intr-un continuu stress si agitatie in timpul zilei, continuand apoi cu un bombardament mass-media cu informatii negative si emisiuni de „divertisment” inutile pe parcursul serii.
Aici intervine din nou eleganta solutiei de care Anastasia vorbeste in cartile lui Vladimir Megre. Rupandu-se de viata de la oras si ajungand in mijlocul naturii, omul incepe sa aibe timp si de el. Sa mediteze la ceea ce inseamna viata lui si ce ar dori sa faca cu ea, sa se incarce cu energie din locul respectiv asa cum doar in natura reuseste sa o faca. Iar apoi, pe masura ce se vindeca sa se poata gandi si la evolutie si avans in ce priveste „tehnologiile biologice” de care spuneam mai sus. Multi inca sustin ca un corp uman este cea mai tare tehnologie inventata vreodata, pacat insa ca nu este inteleasa si utilizata la adevarata valoare. In fata unui creier corect folosit cele mai puternice calculatoare sau retele inventate pana acum in societatea noastra „avansata” ar parea mici jucarii pentru copii. Iar vindecarea oamenilor si avansul pe partea „tehnologiilor biologice” nu poate avea loc in mediul artificial creat astazi.
Insa pe langa aceasta mutare in mijlocul naturii si colaborarea cu aceasta in vederea restabilirii echilibrului, sustinuta si de miscarile permaculturiste, ar mai fi un lucru pe care as putea spune ca nu l-am gasit mentionat pana acum in cartile despre permacultura si pe care Anastasia insista. Este vorba de legatura omului cu plantele. Ideea este ca acestea secreta in mod natural substantele cele mai potrivite si mai hranitoare pentru persoana care le ingrijeste. Sugestia ei este asadar ca fiecare sa-si planteze propriile legume si pomisori, sa le ingrijeasca inca de la stadiul de samanta si sa interactioneze cu ele ori de cate ori poate. Prin atingere sau prin schimb de lichide gen inmuierea semintelor in saliva in vederea incoltirii sau aruncarea apei de baie la radacina cu conditia sa nu contina detergenti. Are loc astfel un schimb de informatie si un tratament personalizat pentru fiecare persoana si familie in parte. De aceea se insista ca inaintea formarii unei familii sa se acorde intai o grija deosebita la crearea acestui spatiu de familie in care viitorii copii sa poata creste in conditii ideale.
Accentul nu se pune pe proprietatea familiei in sensul de posesiune, ci pe comuniunea fiecaruia si pe legatura cu bucatica lui de pamant. Pentru gradina de legume intr-adevar sunt suficienti cei 1000 mp, dar recomandarea Anastasiei este sa ai si o mica padurice in spatele casei, care cu timpul iti va da lemne pentru constructie de mobila sau case in viitor. Este ca si cum in loc de o padure comuna a satului, fiecare are grija de padurea lui. In care planteaza, pe langa stejari sau cedrii, tufisuri de zmeura sau plante salbatice care cresc in padure, salcami pentru albine si altele. In care are grija ce taie, cand taie si in ce scop, pentru ca tot ce creste in padurice a fost plantat de mana lui. Este recomandat ca tot acolo sa fie si locul de odihna al parintilor in loc de expedierea lor catre vreun cimitir unde sa ii vizitezi de doua ori pe an. Ii vei avea aproape si vei putea sa-i vizitezi sau sa iti amintesti de ei nu privind trist la o cruce, ci bucurandu-te la umbra stejarului plantat de ei.
Pe hectarul propriu prietenii sunt bineinteles bine veniti, pentru ca din ce spune Anastasia atasamentul plantelor si energia locului se extinde asupra prietenilor proprietarului. Nu te opreste nimeni sa dai rosiile tale si altora. Vor fi oricum foarte bune si gustoase, mult mai nutritive si sanatoase decat ce cumperi de la carfur, dar nu vor avea rol de medicament decat pentru tine. In ziua de azi, rosiile din supermarket pe care le impartim cu prietenii nu doar ca nu-i vindeca, ba mai tare ii imbolnavesc. Deci nu trebuie inteles din asta ca e mai sanatos sa-si mănânce fiecare propriile rosii decat sa facem o salata impreuna cu vecinul din care sa mancam amandoi. Este ca si cum ai spune ca fiecare sa se joace doar cu copiii lui. Evident ca ei ii vor aduce cea mai multa bucurie si satisfactie, dar asta nu inseamna ca nu se poate bucura si de copiii altora. La fel, poate ca rosiile fiecaruia sunt mai sanatoase din punct de vedere chimic pentru el, dar uneori omul are nevoie si de hrana sufleteasca. Iar aceea o poti obtine impartind cu cineva ceea ce ai obtinut din natura.

Accentul este pus destul de puternic pe ideea de comunitate, nu se pune o prioritate apropo de legaturile umane ca fiind mai putin importante decat cele cu natura. Ideea este doar de a crea un loc special, un loc in care te simti acasa nu doar pentru ca ai cei patru pereti in jurul tau intr-un apartament ci si pentru ca fiecare bucatica de natura din acea gradina te cunoaste si o cunosti de aproape. La fel, nu cred ca existenta unui loc special inseamna ruperea de restul naturii. Asa cum existenta unei persoane speciale gen sotul/sotia nu inseamna ruperea legaturilor cu restul oamenilor si prietenilor. Da, cred ca aceasta e cea mai buna comparatie: ideea este sa-ti gasesti „jumatatea naturala” si astfel sa te intregesti nu doar din punct de vedere uman, ci si natural. Iar in final, pentru cei sceptici, care inca nu cred asemenea povesti in care plantele reactioneaza la prezenta oamenilor, ii pot recunoaste sau comunica cu si despre acestia, v-as invita sa lecturati urmatorul material:

http://blog.flavian.ro/2012/11/tehnologia-comunitatile-si-anastasia.html http://blog.flavian.ro/2012/10/romania-si-comunitatile-sustenabile.html

XV. Comunitati ecovillage internationale

https://ecovillage.org/
https://earthtalk.org/eco-village/
https://earth911.com/home-garden/ecovillages-5-american-exciting-examples/ https://lonerwolf.com/eco-village/
http://gaia.org/global-ecovillage-network/
https://www.ic.org/directory/ecovillages/

XVI. Alternativa sclaviei in Romania (Lupul Dacic)

https://lupuldacicblogg.wordpress.com/category/asezare-ecologica/page/1/

priveliste-dimineata

Image

Somnul permite creierului să se curețe de deșeurile acumulate în timpul perioadei de veghe datorită unui mecanism descoperit recent și care este activ îndeosebi când oamenii dorm, arată un studiu difuzat joi și preluat de AFP.

Această descoperire ar putea îmbunătăți înțelegerea funcțiilor biologice ale somnului și s-ar stabili tratamente adecvate împotriva bolilor neurologice precum Alzheimer, apreciază cercetătorii, al căror studiu este publicat în revista americană Science.

‘Creierul are diferite stări de funcționare în timpul perioadelor de veghe și de somn, arată cercetările’, spune dr Maiken Nedergaard de la Facultatea de Medicină a Universității Rochester (New York), principalul autor al studiului.

‘De fapt, calitatea de recuperare a somnului rezultă din eliminarea deșeurilor produse de activitatea neuronală, care se acumulează în timpul perioadei de veghe’, adaugă el,

La această activitate de curățare creierul utilizează un sistem unic numit ‘glimfatic’, deosebit de activ în timpul somnului șic are permite curățarea de toxinele responsabile de boala Alzheimer și alte boli neurologice.

În plus, cercetătorii au descoperit că celulele cerebrale își reduc dimensiunile cu 60% în timpul somnului, permițând deșeurilor să fie scoase mai eficient.

Sistemul limfatic asigură eliminarea deșeurilor celulare din organism, dar nu și din creier, protejat de un sistem complex de porți de acces moleculare ce controlează intrările și ieșirile. Cercetătorii au observat prima oară acest sistem de curățare cerebral datorită unei noi tehnologii de imagistică, utilizată pe șoareci, al căror creier este asemănător cu al omului.

Acest mecanism integrat în sistemul sanguin cerebral pompează fluidul cerebro-spinal prin țesuturi și îl trimite purificat, deșeurile fiind transportate de sânge până la ficat, de unde sunt eliminate. Eliminarea toxinelor din creier este esențială, fiindcă acumularea lor, ca și ce a proteinelor toxice, poate provoca boala Alzheimer.

Aproape toate bolile neuro-degenerative sunt legate de o acumulare de deșeuri celulare, subliniază cercetătorii. AGERPRES

*************

Creierul utilizează somnul din timpul nopţii pentru a elimina toxinele reziduale acumulate pe parcursul unei zile solicitante din punct de vedere intelectual, afirmă autorii unui studiu american, informează bbc.co.uk.

Cercetătorii americani consideră că „sistemul de înlăturare a deşeurilor” este unul dintre motivele fundamentale care justifică existenţa somnului.

Studiul lor, publicat în revista Science, a evidenţiat faptul că celulele cerebrale se micşorează în timpul somnului pentru a mări spaţiile dintre neuroni şi pentru a permite lichidului cefalorahidian să spele creierul.

Ei sugerează, totodată, faptul că eşecul „spălării” anumitor proteine toxice ar putea juca un rol determinant în declanşarea unor maladii cerebrale.

O întrebare majoră pentru cercetătorii din domeniul somnului este aceasta: „de ce dorm animalele sălbatice, în condiţiile în care somnul le face vulnerabile la atacurile prădătorilor?”.

Somnul are un rol important în fixarea amintirilor în creier şi în procesul de învăţare, dar cercetătorii de la Universitatea Rochester din Statele Unite consideră că „treburile gospodăreşti” ar putea reprezenta unul dintre motivele principale pentru existenţa somnului.

„Creierul are doar o energie limitată de care dispune şi se pare că el trebuie să aleagă între două stări funcţionale diferite – treaz şi conştient sau adormit şi pe cale să se cureţe”, a explicat medicul Maiken Nedergaard.

„Poţi să te gândeşti la somn ca la organizarea unei petreceri acasă. Poţi fie să discuţi cu oaspeţii, fie să cureţi casa, însă nu poţi să le faci pe amândouă în acelaşi timp”.

Studiul cercetătorilor americani se bazează pe descoperirea, făcută în 2012, a faptului că encefalul are propria reţea de „ţevi de scurgere” – cunoscută sub numele de „sistem glimfatic” – care transportă materialul rezidual în afara creierului.

Oamenii de ştiinţă, care au monitorizat creierele şoarecilor, au remarcat faptul că sistemul glimfatic devine de 10 ori mai activ atunci când rozătoarele dormeau.

Celulele din creier, probabil celulele gliale care păstrează celulele nervoase în viaţă, se micşorează în timpul somnului. Astfel se măreşte spaţiul interstiţial, acele spaţii dintre ţesuturile cerebrale, permiţând pomparea unei cantităţi mai mari de fluid pentru a spăla toxinele.

Multe boli care duc la moartea celulelor cerebrale, precum Alzheimer şi Parkinson, se caracterizează prin acumularea unor depozite de proteine vătămătoare în creier. Autorii studiului consideră că problemele apărute în funcţionarea mecanismului de curăţare a creierului ar putea duce la apariţia unor astfel de boli.

@realitatea on Twitter

Fiecare dintre noi are talent intr-un anumit domeniu: matematica, sport, arta sau tehnologie. Daca ti s-a spus vreodata, de-a lungul anilor de scoala, ca trebuie sa excelezi la toate materiile, afla ca lucrurile nu stau chiar asa. Oamenii de stiinta si psihologii sustin ca exista mai multe feluri de inteligenta, iar fiecare dintre noi are coeficiente diferite pentru fiecare tip in parte. Afla si tu, in continuare, care sunt acestea si descopera care este tipul de inteligenta care te caracterizeaza, in functie de abilitatile si de talentele pe care le ai.

1.Inteligenta ambientala

Acest tip de inteligenta este caracterizat prin capacitatea de a diferentia cu usurinta tipurile de animale si de plante, dar si de a acumula cunostinte cu privire la alte aspecte si elemente ale lumii inconjuratoare. Pe acest tip de inteligenta se baza cel mai mult societatea umana in zorii civilizatiei. In epoca moderna, inteligenta ambientala si-a extins limitele gratie tehnologiei, astfel incat se poate considera ca ai un coeficient ridicat al acesteia daca, de exemplu, deosebesti fara prea multa greutate tipurile de masini.

Tu si membrii familiei tale, chiar si cei mai mici dintre acestia, va puteti exersa acest tip de inteligenta daca lecturati diverse enciclopedii sau daca rezolvati impreuna puzzle-uri pe teme inspirate din natura.

2.Inteligenta logico-matematica

Persoanele care poseda un inalt grad de inteligenta logico-matematica au abilitatea de a face cu usurinta deductii logice si calcule. In plus, ele pot gandi in simboluri si isi pot da seama de conexiunile existente intre diversele situatii cu care se confrunta.

Daca printre hobby-urile tale se numara rezolvarea problemelor de logica si jocurile de strategie, probabil ca ai un coeficient ridicat al inteligentei logico-matematice.

3.Inteligenta muzicala

Daca ai capacitatea de a deosebi diverse timbre si de a reproduce melodii fara a gresi tonalitatea, inseamna ca esti posesoarea unui coeficient ridicat de inteligenta muzicala. Aceasta din urma se poate cultiva prin intermediul cursurilor de specialitate si prin cel al hobby-urilor care tin de acest domeniu.

4.Inteligenta existentiala

Misterele legate de aparitia vietii pe Terra si a omului, ori intrebarile cu privire la evolutia sunt preocuparile predilecte ale celor cu un inalt grad al inteligentei existentiale.

Lecturile care au la baza teoriilor pe aceste teme pot reprezenta o sursa pentru a-ti cultiva inteligenta de acest tip, dar si pentru a acumula informatii in scopul imbogatirii cunostintelor de cultura generala.

5.Inteligenta sociala

Acest tip de inteligenta presupune interactiunea facila cu cei din jur, indiferent de mediul in care te afli: acasa, la serviciu ori la un eveniment. Daca ai un coeficient ridicat de inteligenta sociala, inseamna ca ai capacitatea de a lucra eficient in echipa si de a te integra intr-un colectiv, chiar daca nu-i cunosti membrii.
Inteligenta sociala se poate dezvolta in copilarie, daca cel mic este integrat in colectivitate si daca participa la activitatile de grup.

6.Inteligenta lingvistica

Abilitatea de a te exprima folosind un vocabular bogat, de a crea fraze complexe dovedeste existenta unui inalt grad de inteligenta lingvistica.
Daca iti place sa citesti sau esti o persoana pasionata de arta scrisului, inseamna ca intri in categoria celor care poseda inteligenta lingvistica. 

7.Inteligenta kinestetica

Talentul la dans, abilitatile fizice dovedite prin sport si indemanarea la diverse mestesuguri ori in domeniul chirurgiei fac parte din ceea ce specialistii numesc generic „inteligenta kinestetica”.
Nu este niciodata prea tarziu pentru a-ti cultiva acest tip de inteligenta. Opteaza pentru niste cursuri de dans, pentru un sport precum fitness-ul sau artele martiale ori pentru olarit. Oricare dintre acestea te poate ajuta sa uiti de stresul zilnic si sa iti imbunatatesti abilitatile motrice.

8.Inteligenta intrapersonala

Propria persoana ne preocupa pe fiecare dintre noi, insa in timp ce unii sunt predispusi la un grad mai mare de interiorizare a sentimentelor si tin seama de opinia celor din jur, altii isi concentreaza atentia mai mult pe nevoile proprii, fara a conta altceva. Daca ai auzit uneori termenul de „antisocial” folosit la adresa unor astfel de persoane, trebuie sa stii ca, de fapt, ele poseda un grad mai inalt de inteligenta intrapersonala.

9.Inteligenta spatiala

Abilitatea de a gandi in trei dimensiuni in combinatie cu capacitatea de a realiza diverse obiecte precum si cu cea de orientare in spatiu constituie caracteristicile tipice persoanelor care poseda inteligenta spatiala. Arhitectii se numara printre cei cu o inteligenta spatiala evident ridicata.

Fiecare persoana poseda toate aceste tipuri de inteligenta intr-un grad mai mare sau mai mic. Daca vrei sa afli care sunt tipurile care te caracterizeaza cu adevarat, te poti autoanaliza si poti rezolva o serie de teste create de specialistii in domeniu.
de Andreea Gluh
http://www.divahair.ro

VA – Astral Link Reloaded 2011 (Mixed and compiled by Miraje11)

Label: (Free Music)

Catalog: 02

Format: Mp3 320 kbps//44,1 khz

Country: UE

Released: 29.06.2011

Genre: Electronic

Style: Trance

Size: 188 mb

Time: 1:16

Tracklist:

1. Mark Richardson – S1
Mark Richardson//Something For The DJ Part One//℗ 2011 M R Muzik Recordings//11.04.2011
2. Ralphie B – Massive (Midway Remix)
Ralph Barendse//Massive 2010//In Trance We Trust//05.07.2010
3. Garry Heaney – Lisbon (Original Mix)
Garry Heaney//Lisbon//Digital Society Recordings//11 Apr 2011
4. Defcon Audio Feat. Julie Harrington – Lost In You (Jamie Walker Remix)
James Alexander & Richard J. Thorpe with Matty Groves//Remixed by Jamie Walker//Defcon Summer Sampler 2010//Defcon Recordings//18 Aug 2010
5. Dan Van Eijk – Take Off To Infinity (Original Mix)
Chris Cooper, Florian Sailer//Take Off To Infinity//Trance Tunes//07 Dec 2010
6. DJ Vega – New Hope (DJ Space Raven Remix)
Nicolas Vernaz//Remixed by Nicolas Perrottey//New Hope//Toxic Germany//28.02.2011
7. 7 Baltic – Heart Of Sun (Original Mix)
Marek Lenkiewicz//Heart Of Sun / Inscape//Colorful Recordings//11 Apr 2011
8. Lee Haslam – The Future (Brett Woods Binaural Remix)
Lee Haslam//Remix By Brett Wood//The Future 2011//Slinky Digital//24.05.2011
9. Seremaku – In Heaven With A Dj (Club Version)
Marc de Buur//In Heaven (With A Dj)//PB-Records/02.02.2011
10. Richard Sander Pres Rising Sun – Across The Sea (N&R Project Remix)
Richard Hegedus//Remixed by Sergey Babich (NoiseWave) & Dmitry Buzin (CJ D-Raider)//Defcon Recordings//30.03.2011
11. Matt Pincer – Dont Be Afraid (Snoww’s Energetic Remix)
Maurice Meerten//Remix By Ruben Meijer//Don’t Be Afraid //I.M.Red Trance Digital//25.03.2011
12. Legend B – Lost in love (French Playa Progressive Remix)
Jürgen Frosch, Jens Ahrens, Peter Blase//Remixed by Laurent//24.06.2011

Download link:

http://www.MegaShare.com/3374126

VA – Astral Link 2011 (Mixed and compiled by Miraje11)

VA - Astral Link 2011 (Mixed and compiled by Miraje11)

Label: (Free Music)

Catalog: 01

Format: Mp3 320 kbps//44,1 khz

Country: UE

Released: 22.06.2011

Genre: Electronic

Style: Trance

Size: 200 mb

Time: 1:22

Tracklist:

1. BBC TV (Hera) With Dj. Tatana Vs. The Mystery – People on Internet (Miraje11  Mash Up Intro)  0:44

BBC TV with  voice of  Alice Henley (Hera) & Marco Guardia And Tatana Sterba//Miraje11 Mashup //TBA//22 iun 2011

2. Tigran Oganezov – Peach (Pulse & Sphere Mix)  6:13

Tigran Oganezov//Kirill Chernyshov & Yuri Tatarenko Remix//Musical Madness//Peach / Hit Ya EP//11 Apr 2011

3. Mark Sixma Feat. Dee-On – Walking Away (Original Mix)  5:54

Mark Sixma//Flashover Recordings// Walking Away//14 Jun 2010

4. Rene Ablaze – Reality (Dima Krasnik Vocal Remix) 5:41

Rene Bos//mixed by Dmytro Krasnik//Nukleuz//Reality//31.05.2011

5. Armin Van Buuren Feat. Cathy Burton – I Surrender (Sebastian Brandt Remix) 6:31

Armin van Buuren//Sebastian Alexander Brandt Remix//Armada//Mirage – The Remixes//17 Jun 2011

6. Garry Heaney – Hitman  6:12

Garry Heaney//Liquid Recordings//Hitman//29 Mar 2011

7. Manuel Le Saux – Stinger (Original Mix)  5:26

Emanuele Lucariello//Digital Society Recordings//Javelin / Stinger//28 Feb 2011

8. Icone – Sorrow 2011 (Hemstock And Jennings Remix)  5:26

Wim Van Gelder//Remix By  Leslie Hemstock & Christopher Joseph Jennings//Abora Recordings//Sorrow 2011 //18 Apr 2011

9. Dave202 – Coming Home (Paul Webster Remix) 5:05

Davide Tropeano//Remix by John Paul Webster//High Contrast Nu Breed//Coming Home//17 Jan 2011

10. Solar Movement – Under The Sun (Activa Rework) 5:25

Robert Stevenson//Borderline//Under The Sun EP//01 Jun 2010

11. Meller – Dance As One (Original Mix) 7:02

Roni Meller//Joyride Recordings//Dance As One//24 Jun 2010

12. Akku – Planet Of Trance (Original Mix) 5:51

Daniel Blanco//Descargas Digitales Contraseña// Planet Of Trance//30 Apr 2010

13. Kara Sun – Energy Of Life (Thr3shold Remix) 6:25

Daniela Friebe//Agustin Viegas & Diego Presas Remix//Redux Recordings//-Energy Of Life //22 Feb 2011

14. Iridium – Polaris 4 5:04

Kirk Whetton//Tidy Trax//Iridium EP//21 December 2009

15. Hitch-Hiker & Dumont – Raindrops (Soundspectre 2011 Dripping Wet Remix) 5:28

Hitch Hiker & Jacques Dumondt//Remix by  Rodney Spence//TBA//04 Feb 2011

http://www.MegaShare.com/3358018

Soon my account will be deleted because they are the second notice.

I’ll find the username for youtube „XennonBluE” with mixed sets to download and share.

You can copy all my videos and put them on your accounts but as soon as possible. Share what you have with others and exchange information. Put music on youtube even though the risk because this way we have to choose what we like or not. You can reach me at: „https://miraje11.wordpress.com” Thanks to all fans of trance music and stay obsessed with it for life.

Trance Forever